Trecutul este o altă țară

Prefața volumului „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” scris de jurnalista Ruxandra Hurezean și apărut în luna iulie, 2016 la Editura „Școala Ardeleană”


Text de Emil Hurezeanu

De mulți ani, sunt unul din trecătorii drumurilor Transilvaniei. Nu mă pot desprinde de ele nici în amintire, nici azi. Între Brașov și Sighișoara, bunăoară, vedeam mereu, pe marginea din stânga șoselei naționale, o turlă ascuțită cu turma caselor aparent falnice în jur, oricât de îndepărtate în viziune, înecate în verdeață, între dealuri. Chiar și toamna, iarna sau primăvara devreme, când natura își pierde blana arătându-și mai bine felul, misterul acelei așezări rămânea întreg.

Mi-am spus că acel sat, în care am intrat pentru prima oară doar în urmă cu 4-5 ani, există doar ca emblemă a ruralității saxone a Transilvaniei. Mai ales că el se numește Criț sau, în limba originară, Deutschkreuz – adică Crucea Germană. E rar să dai peste un sat, chiar și în Germania, Austria sau Luxemburg, cu un nume atât de puternic, chiar provocator, prin dezvăluirea aproape impudică a simbolurilor primordiale. Din depărtarea imaginii sale, văzută ca o carte poștală, mai degrabă, locul putea fi, îmi spuneam, și un sat din Anglia, între Londra și Oxford. Acoperișul baroc, fost gotic al bisericii și conturul rectangular al proprietăților, prin fumul lunilor septembrie și martie, puteau anunța oricând vreunul din acele locuri preferate de inspectorul Barnaby sau chiar o parohie descrisă într-un poem melancolic de William Butler Yeats.

Lansarea volumului, la Criț. În centrul imaginii, autoarea, în stânga ei, Sofia Folberth

Lansarea volumului, la Criț. În centrul imaginii, autoarea, în stânga ei, Sofia Folberth | Foto: Călin Stan

Conținutul acesta livresc, disparent prin viziune și amintire, în jurul Crițului, văzut de pe șoseaua națională Brașov – Sighișoara era accentuat pentru mine și de pregătirea prin drumuri a oricărei așezări europene. Ea spune la fel de mult precum conținutul locului însuși. Or aici ai de-a face cu dealuri încărcate de hamei, ovăz, livezi. Totul e ordonat, ondulat, ca la Blaga în spațiul mioritic sau în Toscana escapadei de tinerețe din memoria vreunui diarist britanic îndrăgostit de domnișoara minoră din „Room with Wiew“.

Sigur, dincolo de haloul acesta al poetizării personale în care reintru de fiecare dată când dublez Crițul, dinspre Brașov spre Sighișoara, mai e și amănuntul esențial. De-acolo se trage un bun si vechi prieten, Michael Schmidt, unul din fruntașii neostentativi și atât de eficienți ai tribului său – germani plecați și reîntorși. Cu ani în urmă, în 2010, am făcut alături de el un tur în elicopter al Crițului, după inaugurarea construcției la roșu a căminului construit de Peter Maffay, compatriotul și prietenul nostru comun, marea vedetă rock a Germaniei ultimilor decenii, la Roadeș, în imediata apropiere. Iată, mi-am spus, un loc bine dar prea complicat introdus: după ce, ani în șir l-am observat din mașină, ca pe o foaie de Baedecker de la începutul secolului XX, a doua oară îl văd din elicopter. Dar a treia încercare va fi și cea reușită.

Așa a fost. Din 2013, în fiecare vară vin la Criț, dar și la Viscri și Roadeș, la sărbătorile săptămânii ovăzului, Haferlandwoche. Sași și săsoaice , vorba aia, șase sași din șase case și șase sute de ani, coboară din Germania, românii se strâng din văi și orașe, politicieni de vârf urcă dinspre București, copii, fanfare, fumul de mititei strecurat printre ogive luterane, romi veseli în pantaloni scurți de piele, nemțești, totul într-o tentativă naivă și aproape reușită de reîncântare a trecutului, fără ocolirea dezîncântărilor prezentului.

Ei bine, mișunând și eu prin preajma bisericii satului și a casei parohiale refăcute am simțit, mai mult decât să văd, o făptură fantomatică, a cărei cinetică anunța holograma unei flamande eterice, mai mult decât silueta reală a unei localnice. E vorba de Sofia Folberth, are peste 90 de ani, 94, cred, la apariția acestei cărți. E ghidul spiriduș, nu doar al bisericii și acareturilor medievale din jurul ei, ci și mesagerul calificat al trecutului, complicat prin plecări și reveniri ritualice.

N-am fost deci surprins, ci foarte bucuros să constat că Ruxandra Hurezean, o excelentă jurnalistă din Cluj, a cărei traiectorie ține și de o biografie intelectuala solidă în exercițiul observației zilnice, a devenit autoarea primei monografii românești a satului Crit – Deutschkreuz.

Cartea este cutia de rezonanță a confesiunilor Sofiei Folberth, dar se transformă, încet și sigur, în construcția culturală microstorică a unei așezări, fiind o contribuție captivantă la cercetarea civilizației germane din Transilvania. Găsim aici istoria oamenilor, a bisericii și școlii, a pompierilor și preoților, a vecinătăților, a focului, secetei, fericirii și prigoanei, înșirate de-a lungul unei jumătăți de mileniu de viețuire neîntreruptă. Cartea e scrisă cu răbdare sociologică, cunoaștere antropologică și curiozitate empatică.

Sofia Folberth

Sofia Folberth | Foto: Călin Stan

„Criț – Istoria, Poveștile și Viața unui Sat de Sași”, se înscrie într-o serie superioară a genului microstoriei.

Din anii `70 ai secolului trecut avem de-a face cu formalizarea acestei noi categorii de cercetare, asociată cu istoricii italieni Carlo Ginzburg, Giovanni Levi și Edoardo Grendi. A fost vorba de o revanșă a secvenței strivite de șirul sau seria care înglobează, de un protest al valorilor culturale regionale și cunoașterii locale în fața globalizării.

Microstoria s-a născut din întâlnirea istoriei sociale cu antropologia specifică, iar rezultatul a fost extinderea unui studiu de caz în care au înflorit sau reînflorit valorile individualității, ale particularului răzbind mulțimea.

Eminentul teoretician al istoriei culturale , Peter Burke, definește exact fenomenul: „Microscopul a oferit o alternativă atractivă telescopului, încuviințând reintrarea în istorie a concretului individual și a experienței locale.“
Avem în evoluția acestui gen două exemple de monografii sătești clasice, să le numim așa, între timp de importanță universală. „Montaillou“, a lui Emmanuel le Roy Ladurie (1975) și „Cheese and Worms“, a lui Carlo Ginzburg din 1976. În ambele cărți avem de-a face cu povestea unor așezări rurale si obiceiuri medievale, mai vechi și mai noi, pe baza mărturiilor Inchiziției. Sincer sa fiu, de câte ori revin la aceste cărți, mă gândesc la imensul potențial istoric, micro sau macro, al surselor Securității, pentru istoria de o jumătate de secol a comunismului în România. Inchiziția și Securitatea ca instrumente de cunoaștere? O formă tardivă și incompletă dar binevenită, de restituire a vieții noastre, după ce a fost confiscată sau mutilată.

Nu vom intra însă în raționamente excentrice în raport cu Crițul sau cartea Ruxandrei Hurezean. Deși, aici e vorba și de suferințele nemeritate ale locuitorilor acestui sat în timpul comunismului, care explică cvasiextincția comunității istorice a germanilor din Transilvania. Dar Sofia Folberth, Michael Schmidt, Caroline Fernolend sau Peter Maffay și consătenii lor sunt însuflețiți acum de efortul de resuscitare reușit al unei foarte talentate cercetătoare și jurnaliste din Oltenia, pripășită la Cluj, de mai mulți ani.

Dar și istoria autorilor, nu doar a personajelor are atracția ei. În acest caz, ea e mărită de coincidența de nume între autorul Prefeței și autoarea cărții, bazată, totuși pe o identitate paternă locală comună, și între numele soției mele și prenumele autoarei, despărțite doar de un incident consonantic minor. Iată cum microstoria e mai acaparatoare decât am putea crede.

Am intitulat prefața „Trecutul este o țară străină“. Același scrupul consecvent de cercetător care animă cartea Ruxandrei Hurezean mă obligă acum să fac încă doua trei precizări. Formula din titlu aparține scriitorului britanic L.P. Hartley și este epigraful romanului sau The Go-Between. Ea sună, în original, așa: „The past is a foreign country.They do things differently there“. În traducerea involuntară din cartea sa despre Criț și oamenii lui, Ruxandra Hurezean optează pentru: „Atunci am fost cu toții ca într-o familie fericită“.

Cartea este cutia de rezonanță a confesiunilor Sofiei Folberth, dar se transformă, încet și sigur, în construcția culturală microstorică a unei așezări, fiind o contribuție captivantă la cercetarea civilizației germane din Transilvania.


Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. Este autoarea a trei volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit Premiul Mass-Media al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

Emil Hurezeanu este scriitor și publicist român. A lucrat ca jurnalist la secția română a Radio Europa Liberă. După reîntoarcerea în România, a condus publicații și a fost realizator de emisiuni de televiziune și un remarcabil comentator pe subiecte politice. Pe 5 mai 2015 a fost numit ambasador al României în Germania. În România a publicat două volume de eseuri politice, „Între câine și lup” (1996) și „Cutia Neagră” (1997), pentru cel din urmă primind Premiul pentru Publicistică al Uniunii Scriitorilor din România. În 2015 îi apare și volumul de articole politice „Pe trecerea timpului. Jurnal Politic românesc 1996-2016”.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

17 − 1 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te