Triumful cifrelor şi mixul lor toxic: Creştere fără dezvoltare şi consum mai mare pentru a trăi mai prost

La ora scrierii acestui text, în economie şi gestiunea societăţii româneşti se ciocnesc trei fenomene care configurează un paradox pentru nesomnul economiştilor: România va avea în al doilea an consecutiv cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, concomitent cu scăderea drastică a investiţiilor publice şi cu creşterea în cel mai dezavantajos mod cu putinţă a îndatorării (cresc presantele datorii pe termen scurt). Totul pe fundalul unui deficit aflat, ca în anul trecut, la limita de 3%.


Dincolo de cifre, situaţia poate fi formulată în două moduri: un paradox simplu şi absolut inteligibil: „cu cât consumăm mai mult, cu atât trăim mai prost”; al doilea, mai cuprinzător: „creştere economică fără dezvoltare socială”. Există şi alte consecinţe, mai concrete, pe care le vom atinge, însă, la final. Până atunci, să lăsăm să vorbească cifrele:

5,7% a fost creşterea economică pe primul semestru al anului 2017 – mai mare chiar decât prognoza (5,2% – neverosimilă la vremea ei) pe care şi-a construit guvernul PSD-ALDE bugetul.

Prima problemă a acestei creşteri, la adăpostul căruia guvernul ar trebui să străbată senin ultimul trimestru al acestui an, este structura ei.

Investiţiile scad. Atât cele directe în economie (scădere cu 17% după primul semestru din 2017) , cât şi cele publice: au fost blocate nu doar marile proiecte, ci şi cofinanţarea unor proiecte viitoare din fonduri europene.

Festivalul a început în anul 2015, odată cu deciziile guvernului Ponta de-a scădea fiscalitatea în zona consumului în perspectiva anului electoral care urma. Dublate de creşterile salariale şi pe fundalul unei producţii autohtone slabe şi strivite de concurenţa externă, măsurile din 2015 au aruncat în aer balanţa comercială – cu consecinţe pe anii următori.

Aşa s-a format turbionul în care ne aflăm: venim după o creştere economică de 4,8%  în 2016, creşterea economică din 2017 se va situa undeva spre 5,5% . Dar :

  • Consumul duduie, puterea de cumpărare a crescut cu 32,5% în ultimii 2 ani – adică de 3 ori mai mult decât creşterea PIB, iar măririle de salarii şi pensii promise fără o bază realistă în campania electorală de anul trecut încă nu s-au terminat.
  • Investiţiile scad. Atât cele directe în economie (scădere cu 17% după primul semestru din 2017) , cât şi cele publice: au fost blocate nu doar marile proiecte, ci şi cofinanţarea unor proiecte viitoare din fonduri europene.
  • Un fenomen straniu: direcţia politică pentru anul în curs a oprit investiţiile locale (lăsate mai spre sfârşitul mandatelor, când electoratul ţine minte mai uşor), astfel că, la nivelul administraţiilor locale, se înregistrează excedent bugetar, spre deosebire de bugetul central.
  • Această „grozăvie” are o explicaţie care ţine tot de administrarea deficitului de ţară: excedentele locale mai amortizează din deficitul la bugetul general consolidat, astfel încât, în blocarea dezvoltării locale guvernul speră să câştige respectarea limitei maxime de 3% a deficitul general.
  • Deficitul comercial cu bunuri a crescut cu peste 25% în primul semestru al anului – iar Ungaria şi Polonia sunt cei mai mari exportatori către piaţa românească de bunuri.
  • Peste 5 miliarde de euro au intrat în profiturile şi locurile de muncă ale vecinilor , ale căror creşteri economice, mai mici decât ale României, vin din producţie şi export – adică bani care le vin sau le rămân în ţările şi în economiile lor.
  • Scăderea veniturilor bugetare prin măsurile fiscale setate pe stimularea consumului. TVA la alimente a coborât de la 24 la 9% (în condiţiile în care nimeni nu s-a îngrijit mai întâi de stimularea producţiei), TVA-ul general a coborât de la 24 la 19%, industria HORECA a beneficiat de stimulente care i-au redus la un sfert contribuţia la bugete.
  • Bugete:

Educaţia se află exact în acelaşi punct ca acum 2 ani, ca acum 5 si ca acum 7 ani. Au mai crescut ceva sălărele la profesori, însă fără niciun efect în creşterea calităţii serviciilor de educaţie:

Sănătatea – aceleaşi servicii, acelaşi palier de dezvoltare, liste de morţi cu zile la fel de lungi ca acum 2-3-7 ani

Niciun proiect major de infrastructură demarat

  • Şi completarea bugetelor: datoria externă pe termen scurt era, după 6 luni din 2017, cam cât fusese pe tot anul 2016..

Scurt spus:

Cel puţin jumătate din triumfala creştere economică se face consumând, cu bani împrumutaţi, produsele importate de la vecini, pe baza unei fiscalităţi fundamental greşite, care aduce doar beneficii electorale conjuncturale.

Dacă la cele de mai sus adăugăm şi reacţiile incoerente, belicoase şi chiar violente ale decidenţilor politici şi administrativi, tabloul prezentului şi al anului 2018 este sumbru:

Niciun antreprenor din economia reală nu ştie acum sigur cum va arăta fiscalitatea de peste 3 luni. Nu mai vorbim de peste 6 sau de peste 9 luni – atunci când se poate aştepta la o fiscalitate reactivă şi haotică din partea guvernului care nu ştie de unde va scoate banii în anul viitor.

Şi niciun antreprenor nu ştie când vor fi făcuţi primii paşi către marile proiecte de care economia are nevoie presantă pentru a se cabla la economia europeană: infrastructură nu, formarea forţei de muncă adecvat calificate nu, relaţie corectă şi transparentă cu administraţia nu, predictibilitate a legislaţiei nu.

Să fie, deci, de mirare că, în privinţa creşterilor salariale, lucrătorii din industria prelucrătoare s-au ales cu cel mai puţin – adică invers, fundamental altfel decât în economiile de la care importăm că tot avem bani să consumăm?

Mixul toxic din spatele triumfalei creşteri economice produce, de ani  buni, şi un alt fenomen – mult mai grav şi mai păgubos, care va croniciza dezechilibrele interne ale României şi care va împinge economia dincolo de punctul ireversibilităţii migraţiei forţei de muncă.

E vorba de creşterea dramatică a divergenţei interne între zonele geografice, cu consecinţe severe pe fractura dintre cele 3-4 Românii care sunt azi legate administrativ de Bucureşti.

Harta infrastructurii spune totul, cu termenele de execuţie aferente anului 2020. Câte Românii putem număra pe această hartă?

Sursa datelor: BNR| cursdeguvernare.ro

Dar la harta infrastructurii mai putem adăuga, desigur, altele.

Pe cea a investiţiilor străine (imaginea 2), precum şi pe cea a PIB-ului pe locuitor. Cu o menţiune foarte importantă: aceste diferenţe cresc de la an la an, şi nu există niciun indiciu că ele se vor apropia în următorii ani. Există, însă suficiente indicii că diferenţele vor creşte întrucât zonele rupte de economia europeană se depopulează masiv de forţa de muncă, iar fenomenul are o inerţie foarte mare: înainte de inversarea trendului, este nevoie de un efort uriaş de a-l opri pe cel actual.

Or, dacă ne uităm în ochii fiecăruia dintre decidenţii de azi (e un exerciţiu util), octombrie 2017, nu reuşim să citim vreo preocupare faţă de acest fenomen.

Sursa datelor: BNR| cursdeguvernare.ro

Există vreo soluţie?

Bineînţeles, dar asta numai dacă ne-am fi apucat încă de ieri dimineaţă de un proiect simplu, cu 3-4 priorităţi, din care să fie evacuate nu doar interesele exclusiv electorale după care se fac politicile economice, ci şi sacrilegiul de-a ţine – prin subminarea dezvoltării locale – regiuni întregi în captivitatea populismului.

Adică, să fie vizibil pentru toată lumea că avem o creştere economică spectaculoasă fără niciun fel de dezvoltare, şi că trăim mai prost pentru că consumăm mai mult.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 × 1 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te