Uberizarea politicii. Iluzia democraţiei perfecte

În recenta sa carte, intitulată „Future Politics”, Jamie Susskind porneşte de la o premisă pe cât de banală printre cei care studiază politica, pe atât de des trecută cu vederea: contextele istorice sunt dătătoare de ideologii care se dezvoltă, decad sau chiar mor în acord cu timpurile pe care le parcurg. Trăim bântuiţi de ideea de viitor, dar realizăm prea puţin că viitorul se dezvoltă chiar sub ochii noştri. Nu peste mult timp, scrie autorul, vom trăi într-un sistem care va putea agrega experienţele noastre, date imposibil de cuprins cu mintea umană şi un vast sistem tehnologic care va avea tendinţa de a decide în locul nostru.


Distribuie articolul

Dincolo de orice controversă, succesul Uber se datorează faptului că răspunde, cu acurateţe, cerinţelor majore ale vremurilor noastre. Fascinaţia aplicaţiilor de acest tip constă în faptul că parcurg, cu o viteză greu de egalat, câteva procese care până mai ieri impuneau existenţa a cel puţin unui intermediar: operatorul – cel care prelua comanda clientului şi, prin dispecerat, aştepta răspunsul unuia dintre taximetriştii dispuşi, în funcţie de locaţia lor, să preia clientul. Aplicaţiile de tip Uber scurtează drumul dintre cerere şi ofertă, dintre dorinţă şi satisfacerea acesteia. E o tendinţă pe care o regăsim nu doar în privinţa serviciilor de transport persoane. La fel se întâmplă şi cu aplicaţiile de lifestyle şi sănătate, care calculează instant numărul de calorii pe care le consumăm, suficientă fiindu-le o imagine cu farfuria pe care o punem pe masă. Nu departe este şi Shazzam, care recunoaşte în câteva secunde melodia pe care o ascultăm. Waze sau Moovit ne indică drumul de la punctul A la punctul B, cu rute alternative şi eventuale opriri intermediare. Toate aceste aplicaţii scurtează timpii de aşteptare şi, cel mai adesea, elimină intermediarii pe care i-am consulta în mod normal. Estimările arată că Uber a realizat peste 5 miliarde de curse în cei nici zece ani de activitate; aşadar, n-am fi prea departe de adevăr dacă am spune că mai mult de jumătate din populaţia planetei a făcut măcar un drum cu Uber. Simplitatea şi transparenţa procesului au fermecat. Or, dacă ideologiile sunt produse ale contextelor istorice, de ce am crede că nu există aceleaşi aşteptări şi din partea spaţiului politic?

Viitorul din prezent

Stingerea treptată a conflictului ideologic stânga-dreapta a lăsat culoar liber confruntărilor de natură identitară. Astăzi, discuţia despre „alunecarea spre centrul economic” a devenit atât de trivială, încât i se acordă doar un rol secundar, chiar periferic, în volumele de ideologii politice. Ba chiar, lecturile pe marginea acestui subiect dau senzaţia parcurgerii unui capitol dintr-un manual de istorie, pentru simplul motiv că graniţele dintre stânga şi dreapta aproape că s-au şters. S-au acutizat, în schimb, tensiunile între ceea ce specialiştii ar numi identităţi culturale, mult mai puternic personalizate. În era individualismului, sentimentul apartenenţei s-a estompat până în punctul în care politica este încorsetată să devină, la rândul ei, o simplă aplicaţie care să răspundă nevoilor fiecărui „utilizator” în parte. Asemănările cu Uber sunt izbitoare. Eliminarea intermediarilor dintre nevoie – pe de o parte şi decizie politică – pe de cealaltă pare a fi devenit dorinţa cea mai arzătoare a oricărui „om nou”, preocupat prea puţin de subtilităţile politice, pe care oricum le percepe – şi adesea pe bună dreptate – ca fiind ineficiente. Omul prezentului aplică aceeaşi logică şi Uberului politic: aşa cum nu înţelege ce se întâmplă din punct de vedere tehnic în funcţionarea aplicaţiilor de pe mobil (de altfel, nici nu îl preocupă atât timp cât acestea se dovedesc a fi eficiente), de ce l-ar interesa procesele politice de până la momentul deciziei? Astăzi, politica e judecată în primul rând după rezultate, dezbaterea care precede decizia fiind percepută ca o povară de care ar fi chiar bine să ne debarasăm. Deliberarea a ajuns, în mentalul colectiv, complet decuplată de procesul decizional. Eficienţa democraţiilor e, mai nou, strict o eficienţă a rezultatelor.

Subtil, viitorul se strecoară în prezent întrucât, urmare a acestor mutaţii, partidele politice se află într-o profundă criză a comunicării. De altfel, însăşi utilitatea partidelor devine îndoielnică. De aici şi tendinţa acestora de a se camufla în „uniuni”, „mişcări” sau orice altă formă de organizare care nu sună a „partid”. Tot această criză a comunicării a determinat şi apariţia partidelor care nu-şi mai arogă soluţii în toate domeniile, ci îşi îngustează scopul la doar câteva teme sau, uneori, doar o singură temă. Tocmai pentru că aduce la aceeaşi masă specialişti într-un anumit domeniu (e.g. specialişti în teme de mediu, feminişti, seniori, tineri etc.) partidele de nişă promit să eficientizeze procesul decizional şi să se orienteze înspre rezultat.

Politica, pe pilot automat

Se prea poate ca istoria să fi ajuns în punctul în care politica să-şi fi epuizat resursele deliberative. În acest context, aşteptarea cât se poate de naturală e că, din moment în moment, (cel mai probabil) specialiştii în IT vor dezvolta un algoritm prin care politicul să fie eliberat de subiectivismul parlamentarului, al consilierului local, al consilierului judeţean etc. şi care va reuşi, în acelaşi timp, să îi scutească şi pe alegători de timpul necesar documentării înaintea acordării unui vot. Nu puţini autori, printre care şi Jamie Susskind, prevăd că tehnologia va fi, în viitor, indispensabilă politicii. S-ar putea, cât de curând, să trăim sub tirania busolelor politice – adică a acelor aplicaţii care analizează programele electorale cu care concurează partidele în alegeri şi care oferă utilizatorilor o imagine a proximităţii lor politice în raport cu cei care-i cer votul.

Dar, sigur, tehnologia merge (sau măcar promite să meargă) mai departe decât atât. Un mare producător auto a anunţat că ambiţia sa este ca, în doar doi ani, să pună în vânzare maşini autonome. De altfel, chiar şi Uber a testat, până nu demult, varianta oferirii serviciilor sale de transport cu eliminarea a încă unui intermediar: a şoferului, folosind tot mai multe maşini autonome. Mecanismul devine, cel puţin la suprafaţă, tot mai suplu: rămâne doar utilizatorul şi serviciul în sine. Raportat la spaţiul politic, se întrezăreşte promisiunea că va rămâne doar alegătorul şi decizia sa. O iluzie a democraţiei directe, o promisiune a democraţiei perfecte, o transformare a utopiei în realitate. Se întâmplă, însă, uneori, că maşinile autonome refuză să mai asculte cerinţele utilizatorului, iar astfel se ridică problema superiorităţii algoritmului asupra utilizatorului. Din dorinţa de a exclude timpii morţi din procesul politic, „omul nou” riscă să se excludă pe sine, cu totul, din circuit. Acesta va fi momentul în care Daniel Bell va părea un optimist incurabil pentru previziunea sa privind sfârşitul ideologiilor. Scenariul uberizării politicii ar putea însemna de-a dreptul sfârşitul politicii – cel puţin sub forma pe care o cunoaştem astăzi. Dar într-o lume a Inteligenţei Artificiale, probabil politica nici nu-şi mai are rostul. Iată o imagine care ar rivaliza cu „Minunata lume nouă” a lui Huxley!

Epilog

La finalul anului 2016, trupa canadiană Austra lansa o melodie (care s-a bucurat de un succes discutabil la momentul respectiv) intitulată ”Future Politics”: un soi de incantaţie, menită a grăbi sosirea politicii viitorului, prezentată ca singură soluţie pentru împlinirea libertăţii individuale, un paradis în care fiecare se poate exprima după bunul său plac şi care oferă fiecăruia şansa de a trăi în lumea sa ideală. E un tablou care anticipează uberizarea politicii, pentru că se bazează pe tendinţa noastră de a funcţiona separat faţă de ceilalţi, de a trăi în zona noastră de confort. E o polarizare escamotată. Pentru supravieţuirea ei, politica viitorului înseamnă însă tocmai reversul acestei situaţii: o colaborare mai strânsă între indivizi, mai multă empatie şi mai multă înţelegere, care să permită o comunicare şi mai intensă. În lipsa deliberării, politica devine un simplu proces mecanic, văduvit de conţinutul personalizat la care visează „omul nou”.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te