Un birou cu vedere la Terra? „Dacă ne punem în cap să facem asta, o facem în 10 ani”

Când un business nu merge, încercăm să facem schimbări din punct de vedere geografic. Luăm afacerea și o ducem altundeva. Dar dacă acelt „altundeva” ar fi spațiul cosmic? Călătoriile în jurul Terrei ar putea deveni un obicei, spune românca de la NASA, Ioana Cozmuta, preocupată de problemele ce țin de democratizarea spațiului cosmic.


 

Dacă în această dimineață ați observat în stație vreun cetățean supărat că tramvaiul întârzie, gândiți-vă că, peste 20 de ani, scenariul s-ar putea repeta pe platforma unei navete spațiale care face ruta regulată Terra-Orbita planetei Pâmânt și retur. Sună de parcă ar fi sceneriul unei secvențe din continuarea filmului „Interstellar”, însă umanitatea și programele spațiale la care se lucrează în prezent ne-ar putea duce spre acest deznodământ, căci, spune Ioana Cozmuta, o băimăreancă ce lucrează pentru NASA de mai bine de 15 ani, spațiul cosmic se democratizează, iar economia este pe alocuri mai înfloritoare în vidul nesfărșit din afara atmosferei planetei Pământ.

Când auzim despre români care lucrează la NASA, prima întrebare este cea pe care vreau să v-o pun și dumneavoastră: cum ați ajuns să lucrați acolo?

Nu am avut niciodată ca obiectiv clar să ajung la NASA. Este pură întâmplare că sunt azi acolo. Din Olanda am plecat în SUA, pentru a învăţa tehnici de chimie computaţională la Caltech. Apoi m-am mutat la Stanford în centrul de tehnologie genomică, de unde am lucrat pe un proiect de nanotehnologie cu NASA, după care m-am transferat la centrul de cercetare pe care NASA îl are în Silicon Valley. M-a motivat întotdeauna curiozitatea, am vrut să învăţ, să descopăr lumea şi în acelaşi timp să fac lucruri de valoare. Am învăţat limba olandeză, lucru pentru care am fost apreciată, şi am făcut multe experimente, lucrând în cadrul unui institut de fizică nucleară. M-a interesat în special ce se întâmplă la nivel atomic în interiorul materiei și cum poţi să creezi modele la scara moleculară pentru a putea prezice anumite proprietăţi. De când sunt acolo totul pare mai tangibil și mai puțin SF decât am putea crede. Această experiență a însemnat o deschidere foarte mare pentru mine. Am înțeles diversitatea misiunilor și realitatea unor lucruri, mai ales că mi s-a dat ocazia să îmi folosesc creativitatea și să fac ceva inovativ.

În prezent, există firme private care asigură transportul de bunuri materiale de pe Pământ pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI)

În prezent, există firme private care asigură transportul de bunuri materiale de pe Pământ pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI)

E o întrebare poate deja clișeică, dar e greu să fii român la NASA? Mai contează naționalitatea în contextul în care oricum în misiunile spațiale Rusia și SUA de exemplu colaborează deja de zeci de ani?

A fost mai greu la început până mi-am luat cartea verde si am devenit cetăţean american. Mai apoi, însă, mi s-au deschis alte oportunităţi. În Silicon Valley, diversitatea culturală este foarte mare. Am găsit acolo un amestec fantastic de etnii. Am învăţat să apreciez acest lucru şi, de fapt, să realizez că diversitatea este o resursă, un capital uman esenţial pentru a genera inovaţie. Mulţi astronauţi care s-au reîntors din spaţiu au mărturisit că au simţit că se întorc acasă, indiferent de locul de aterizare, în Kazahstan sau altundeva. Asa mă simt şi eu, un cetăţean al lumii, mă simt acasă în România, dar şi în SUA sau în alte ţări. Din anumite puncte de vedere mai contează dacă ești sau nu american, pentru că lor le este mai accesibil sistemul. De asemenea, contează naționalitatea pentru că ai un unghi diferit de a privi lucrurile. Eu am așteptări mult mai mari de la programul spațial decât cei care se află în sistem de zeci de ani și asta se datorează faptului că ei, de acolo, au văzut mai multe etape și înțeleg altfel ce se întâmplă în interior.

Ce presupune munca dumneavoastră în cadrul agenției?

Am un titlu oficial, pe care mi l-am creat eu singură, pentru că mi s-a spus să mă gândesc la o funcție pe care nu o are nimeni altcineva. Așa am ajuns la titlul de „Lider pentru invoația industriei și microgravitației”. Nu știu dacă asta are sens în limba română, totuși. Sunt două aspecte pe care am încercat să le captez acolo. Unul ține de faptul că am studiat într-un mod destul de extensiv literatura legată de ce se întâmplă în mediul lispit de gravitație. Am făcut o grămadă de experimente și mi-am dat seama că lipsa de gravitație afectează totul, așa cum până la urmă existența gravitației afectează totul. Inclusiv felul în care gândim se schimbă în lipsa gravitației. Fac voluntariat la școli și unul dintre experimentele  mele preferate presupune să discutăm despre ce se întâmplă dacă vrei să dizolvi o tabletă efervescentă, în apă, în lipsa gravitației. Primesc răspunsuri foarte drăguțe și discutăm despre cum nu ai mai avea nevoie de pahar, cum bulele ar rămâne în sfera de apă… gândirea noastră este calibrată în câmpul gravitațional și este un experiment extraordinar pentru imaginație să încerci să te gândești ce se întâmplă cu un anumit sistem în lipsa gravitației.

Din exterior am putea rămâne cu impresia că NASA se ocupă în principal de misiuni în spațiul cosmic sau căutarea de modalități de a ajunge pe Marte. Dar e mai mult de atât, nu?

Munca mea se află la intersecţia dintre organizaţiile guvernamentale, industria terestră, respectiv companii private din multe sectoare de activitate şi noua mişcare ce are loc în comercializarea spaţiului pentru a crea o economie orbitală, identificarea elementelor esenţiale stabilizării unui astfel de concept, precum şi realizarea lui practică. În prezent, există firme private care asigură transportul de bunuri materiale de pe Pământ pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI). În paralel încercăm să vedem ce se va întâmpla după SSI. Vorbesc aici de laboratoare automate unde se pot produce materiale, fibre optice, semiconductori, cristale cu rezoluţie înaltă sau în care se pot explora noi ipoteze ştiinţifice altminteri neaccesibile pe Pământ din cauza condiţiilor create de mediului gravitaţional. Aceste cercetări au implicaţii atât în ştiinţa materialelor, cât şi în ştiinţele biologice / biotehnologie. Ca model de afaceri, eu mă gândesc dincolo de potenţialul pe care îl are turismul spaţial. Mă preocupă cum putem integra orbita Pământului în viaţa noastră de zi cu zi. Poate generaţiile viitoare vor dori să meargă la serviciu pe orbită, să lucreze acolo. A ajunge pe Marte este unul dintre cele mai mari și grele obiective. NASA are însă programe de studiere a planetelor și sunt foarte multe misiuni importante de explorare aflate în prezent în derulare. Studiem de asemenea și Soarele și vremea spațială în ideea în care cândva vom ajunge să călătorim în spațiu și vom vrea să știm care este nivelul radiaților și cum e „vremea” acolo. La momentul de față, costurile deplasării pe orbită sunt foarte mari, dar nu inaccesibile.

Economie orbitală? Ne puteți explica ce presupune acest concept?

Definiţia unei economii se leagă de procesul de transformare a resurselor existente, spre a crea valoare pentru societate, iar resursele spaţiale ar putea, prin urmare, să adauge valoare la GDP-ul existent. Mă refer la resurse cum este cazul vidului de înaltă calitate, oxigenul atomic, lipsa gravitaţiei, care este un mediu inovativ, radiaţia cosmică şi cea solară, ca surse de energie de sine stătătoare. SSI îşi primeşte energia de la soare prin intermediul panourilor solare. Multe tehnologii dezvoltate pentru a putea opera şi supravieţui în spaţiu sunt sustenabile, dar şi testate spre a minimiza consecinţele negative pe termen lung ale utilizării acestor tehnologii. Putem vorbi și despre crearea de centre de date orbitale, în locul celor de pe Pământ, unde e nevoie de mult mai multe resurse pentru operarea lor, cum ar fi, de exemplu, cantităţi foarte mari de apă pentru răcire, şi sunt, prin urmare, neprietenoase cu mediul înconjurător.

De economie în spațiul cosmic ne ocupam și în 1995, când NASA a creat în spațiu, în spatele navetei Endeavour o mini-uzină de fabricare  a unor microcipuri. Cum o duce economia spațiul cosmic? Are alte evoluții?

Performanţa acestor circuite integrate era la mometul respectiv net superioară unui produs similar fabricat pe Pământ. Interesant de menţionat este că procesul de fabricaţie în spaţiu nu a necesitat apă pentru răcire, pentru că s-a recurs la folosirea temperaturii joase din spaţiului cosmic. Comercializarea acestei tehnologii într-un mod profitabil nu a fost posibilă atunci, deoarece preţul de transport şi operare în spaţiu era mult prea ridicat. La ora actuală, însă, datorită privatizării spaţiului, lucrurile s-au schimbat radical. Măsura de referinţă pe care o folosim atunci când vorbim de o economie orbitală este cât costă să transporţi un kilogram de material de pe Pământ în spaţiu, pe orbita de referinţă. Acest preţ ar putea ajunge în următorii cinci ani la circa 1.500 de dolari pe kg îndeosebi datorită companiei SpaceX, deschizând oportunităţi unice pentru afaceri şi pentru omenire. Multe firme se confruntă cu o serie de probleme atât în procesele tehnologice utilizate, cât şi în fabricaţia produselor lor, iar multe dintre acestea s-ar putea rezolva în spaţiu, posibil chiar într-un mod mai profitabil, dar aceste firme sau industrii nici măcar nu ştiu şi nu se gândesc la acest lucru. Bineînţeles, nu orice industrie va avea nevoie şi va putea beneficia de această abordare.

Dincolo de bugetele imense pe care americanii le investesc în aceste programe, avântul pe care îl au spre descoperirea spațiului cosmic vine cumva și din cultura lor?

Sunt din 2000 în SUA și am observat că programul lor spațial este parte din viața lor de zi cu zi mult mai mult decât în orice altă țară. Acolo, astronauții merg la școli și au contact direct cu această lume. În presă și la tv sunt foarte populari și sunt lucruri cotidiene. Când crești cu toate acestea în jurul tău, cosmosul nu mai pare atât de inaccesibil. Diferențele țin însă și de bugete. Cred că Războiul Rece a contribuit mult la promovarea cercetării cosmice cu preponderență în SUA și Rusia. A fost acolo o competiție care azi se simte. La acea vreme, americanii aveau bugete fantastice pentru a-i ajunge pe ruși. Lucrurile însă s-au mai nivelat. S-a democratizat spațiul cosmic, astfel că azi China, India sau Brazilia au programe foarte avansate. E greu de spus cât de departe suntem în prezent. Depinde cât de departe sau aproape vrem să fim. Dacă ne punem în cap să facem asta, să ne plimbăm în jurul Lunii, putem face asta în următorii 10 ani. Dar suntem prea focalizați pe chestii mărunte și conflicte globale, care frânează evoluția pe acest palier.

Clipboard01Ioana Cozmuta este o cercetătoare româncă, ce lucrează la centrul din Silicon Valley al Agenţiei Spaţiale Americane NASA. S-a născut la Baia Mare şi a absolvit Facutatea de Fizică a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca și chiar dacă intenționa să devină jurnalistă, la fel ca tatăl ei, s-a îndreptat spre fizică, fiind astăzi o specialistă cu recunoaștere internațională în domeniul studierii microgravitației. Este căsătorită, are două fete și locuiește alături de familie în SUA de mai bine de 15 ani, după ce anterior studiase și în Olanda.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 × two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te