Un român la curtea imperială niponă

Dialoguri în Japonia, cu Constantin Chiriac, directorul teatrului de la Sibiu, Shiga Shigehito, traducătorul piesei Oidip şi Hideki Noda, directorul artistic al teatrului Metropolitan din Tokyo


Distribuie articolul

O toamnă frumoasă, blândă, aurie. Aşa s-a văzut şi la capătul lumii, în Ţara Soarelui Răsare. Zilele petrecute la Tokyo au stat, de fapt, sub semnul teatrului. Al Festivalului Naţional de Teatru din Japonia. Oidip, spectacolul lui Silviu Purcărete, pus în scena de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a creat vii emoţii în rândul publicului japonez, care a aplaudat minute în şir prestaţia extraordinară a actorilor români aflaţi sub bagheta celui care a reuşit performanţa de a fi singurul artist din România primit de familia imperială. Constantin Chiriac este cel cu care am discutat despre ce înseamnă cu adevărat viziune în domeniul cultural.

Scenă din Oidip, în regia lui Silviu Purcărete. În dreapta imaginii, Constantin Chiriac

Scenă din Oidip, în regia lui Silviu Purcărete. În dreapta imaginii, Constantin Chiriac

Suntem în sala teatrului Metropolitan din Tokyo, unde aţi avut două reprezentaţii cu piesa Oidip, în regia lui Silviu Purcărete. Domnule Chiriac, cum este primit teatrul românesc în Japonia?

Din păcate, teatrul românesc în Japonia nu există. E o relaţie cu totul şi cu totul specială între Teatrul Naţional din Sibiu, în primul rând Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, relaţia mea personală cu această ţară şi parteneriatele pe care am reuşit de-a lungul timpului să le dezvolt cu nenumărate structuri din această ţară. Suntem pentru a treia oară în acest teatru, pentru a cincia oară în Japonia, iar eu am fost de vreo 29 de ori.

Este o istorie veche de câţi ani?

De pe vremea studenţiei, când am avut o poveste interesantă, particulară, de dragoste cu cineva care studia medicina. A fost o întreagă aventură. Ce e important e că lucrurile nu s-au dus în zona care nu produce nimic. Am încercat ca lucrurile să capete o turnură folositoare, în primul rând pentru oameni, pentru că tot ceea ce înseamnă instituţii, chiar ţări, e vorba de oameni, care îşi doresc, la un moment dat, să se cunoască mai bine, să aibă o viaţă mai bună, să viseze împreună şi să aibă dialog. Acest lucru a început în 1991 când am făcut primul turneu al unei trupe din Japonia, o trupa de teatru şi tobe. Am fondat în 1990 Casa Prieteniei, pe principiul: „Tu vii la mine, eu vin la tine” şi încercam împreună să ne descoperim ţările, să ne descoperim culturile şi să avem un dialog. După care, am reuşit să aduc această companie, eram în continuare un actor, care a început să îşi ia revanşa pentru faptul că nu a putut să călătorească niciunde în perioada comunistă. Imediat după evenimentele din decembrie, am ajuns în Berlin, unde am făcut prima structură independentă pentru refacerea teatrului sibian, pornind de la faptul că, în Sibiu a fost primul teatru din centrul şi estul Europei, fondat la 1788, un teatru care avea loji din lemn de trandafir şi o serată teatrală în limba germană, cu existenţa altui teatru vechi de 389 de ani a cărui cortină se află la Muzeul Brukenthal.

Sunteţi un om foarte norocos. Născut la Iaşi, actualmente director al Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu, unul dintre foarte cunoscuţii directori de teatru românesc peste hotare şi aş spune, nu în ultimul rând, singurul român care a primit premiul Japan Foundation. Datorită acestui premiu şi a relaţiei speciale pe care aţi dezvoltat-o cu Japonia, aţi fost primit de familia imperială niponă. Ce înseamnă acest premiu pentru dumneavoastră, Constantin Chiriac? Ce înseamnă pentru Teatrul „Radu Stanca”?

E o recunoaştere aproape nesperată. A fost o mare surpriză pe care am avut-o, primită din partea Fundaţiei Japoneze care acordă premii an de an la trei personalităţi sau instituţii din Japonia şi din afară. Prima dată am fost nominalizat ca personalitate şi nu am fost de acord cu acest lucru. Am cerut să fie analizată activitatea Festivalului International de Teatru, pentru că mie mi se pare mult mai concludentă. Pe parcursul timpului am adus în cele 22 de ediţii, nu mai puţin de 73 de companii din Japonia, de multe ori cate 3-4 pe an. Graţie acestei atitudini pe care am avut-o, Japonia a găsit cu cale să îmi acorde atunci, ca revanşă, un alt premiu înainte de a primi acest premiu: premiul Ministerului Afacerilor Externe, pe care l-am primit din mâna fostului ambasador care şi-a încheiat mandatul în România şi care a făcut o cerere cu totul specială, care este unică în istoria diplomaţiei japoneze: a cerut prelungirea mandatului domniei sale, care se încheia la 1 iunie, până la final de septembrie, în aşa fel încât să poată participa la Festivalul International de Teatru de la Sibiu şi să poată să-mi acorde acest premiu. În mod cert, a contat enorm calitatea parteneriatelor încheiate cu artiştii japonezi. De-a lungul timpului, am reuşit să aduc nume incredibile la Sibiu. A fost cel mai important artist de kabouki pe care l-a avut ultimul secol: Tanzaburo Nakamura al XVIII-lea, a carui deplasare la Sibiu a costat mai mult de 9 milioane de euro şi al cărui fund rising l-am avut făcut aici in Japonia, România neplătind niciun leu pentru acea călătorie. Apoi i-am adus pe d-l Kushida, pe d-l Hideki Noda, care este directorul artistic al acestui spaţiu în care suntem. A semnat cu noi primul protocol pentru jocurile culturale şi olimpice din 2020. Ne dorim aducerea Faustului cu aceasta ocazie. Până atunci, Silviu Purcărete va monta un spectacol cu cei mai importanţi artişti din Japonia aici, pe aceasta scenă. De asemenea, vom face o mare coproducţie kabuki, pe un festival inventat special pentru 2020. Gândim un proiect prin care 10 texte japoneze, alese de ei , cele mai importante de-a lungul timpului, să fie traduse. Sperăm din toată inima ca ICR să îmbrăţişeze acest proiect, în aşa fel încât să putem să-i dăm viaţă, eu angajându-mă că cele 10 texte vor deveni spectacole în România, iar ei, la rândul lor, se angajează să traducă 10 texte pe care noi le vom alege şi care vor deveni de asemenea spectacole în Japonia şi toate vor fi într-o antologie care sunt convins că va conta enorm de mult. M-am întâlnit aici cu reprezentanţi ai marilor universităţi cu care cooperăm pentru platforma doctorală în artele spectacolului şi management cultural alături de alte 19 universităţi din lume. Am fost în tratative cu Tama Art University, Waseda, cea mai importantă universitate privată, cu Nihon University, cea mai mare universitate a Japoniei. Sunt şi alte universităţi care râvnesc la aceasta colaborare. Este o mare bătălie şi este un lucru extraordinar când există competiţie. Ei bine, toate acestea s-au încoronat cu această primire extraordinară pe care am avut-o. Nu am trăit niciodată o emoţie atât de puternică. Am fost primiţi la Palatul Imperial şi am avut bucuria să înmânez familiei imperiale un cadou care să reprezinte Romania: un CD cu cântecele Mariei Tănase, o carte de bucate, despre bucătăria românească, o carte de vinuri despre vinurile româneşti şi o sticla de vin de la noi. Am fost împreună cu ceilalţi doi laureaţi şi cu preşedintele Fundatiei Japoneze, graţie importanţei festivalului şi mai ales prezenţei artiştilor extraordinari din Japonia care au participat. Există un interes al prinţului moştenitor şi al soţiei domniei sale de a vizita festivalul. Vom vedea când se va putea concretiza acest lucru şi, în funcţie de toate proiectele pe care le avem, sunt convins că va exista această posibilitate, care în mod cert va trebui orchestrată şi cu tot ceea ce înseamnă diplomaţie românească, care sunt convins că va fi activă din acest punt de vedere.

Silviu Purcărete va monta un spectacol cu cei mai importanţi artişti din Japonia

Silviu Purcărete va monta un spectacol cu cei mai importanţi artişti din Japonia

Diplomaţia culturală din România a ajuns acolo unde foarte puţini au această şansă.

Nu întâmplător am susţinut patru conferinţe la Tokyo pe diplomaţie culturală. Au fost momente absolut extraordinare şi emoţionante, în care au fost foarte mulţi dintre foştii artişti care au ajuns la Sibiu, care au ţinut să fie prezenţi la conferinţele mele. Au fost câteva sute la fiecare prezentare, iar studenţii au fost foarte captaţi de subiect. De asemenea, există certitudinea că cel puţin două şcoli vor fi anul viitor în Festivalul de la Sibiu, în secţiunea şcoli de teatru. Există totodată interesul a trei universităţi de a se înscrie în această platformă doctorală internaţională, pe care am dezvoltat-o în zona artelor spectacolului şi a managementului cultural. Pentru că ea este o formulă de a însănătoşi viaţa doctorală internaţională, în primul rând în România, dar şi la nivel internaţional, pentru că din păcate, în zona artelor spectacolului sunt foarte mulţi doctori fară nicio operă în spate. Atunci, toate aceste proiecte pe care le dezvoltăm – cum va fi şansa ca Silviu Purcărete să pună aici un spectacol pe un text important, ori un Shakespeare, ori o tragedie greacă, va da posibilitatea universităţilor din Japonia şi universităţilor din Europa să dezvolte proiecte doctorale punctuale: dialogul dintre cultura europeană şi cultura japoneză pe un text. Felul în care este tradus, dacă vorbim despre Shakespeare, felul în care se va lucra pe zona muzică , felul în care se va lucra pe corporalitate, va deveni dintr-o dată o diseminare teoretică care va conta în mod cert în istoria artelor spectacolului. Acest lucru încercăm să îl punem pe picioare cu cele 19 universităţi pe care le-am angrenat deja în acest proiect. Treptat, treptat vrem să impunem acest standard foarte înalt de calitate care să aducă un alt mod de a gândi în zona artelor spectacolului. Fără impunerea unei asemenea ştachete calitative, în mod cert nu vom avea cum sa fim parteneri pe picior de egalitate cu marile structuri din lume.

La Tokyo, la teatrul Metropolitan, aţi interpretat rolul Oidip, în piesa lui Silviu Purcărete. Cum a fost primită această piesă de spectatorii japonezi?

E un lucru extraordinar de emoţionant să vezi aplauze care se duc cu mâinile deasupra capului. E un public foarte direct, care are probabil în constituţia acestei naţii, politeţea. În clipa în care se întâmplă această emoţie este un lucru extraordinar. Se trece din zona politeţii în zona emoţiei, care vine din străfundul făpturii umane. Atunci, e un lucru absolut extraordinar. L-am simţit aproape la toate spectacolele pe care le-am prezentat aici. Noi am impus, la nivelul Teatrului Naţional din Sibiu, o metodă de lucru pe care nu vreau să o abandonez. Probabil ţine şi de drumul pe care am intrat colaborând cu japonezii şi cu structurile foarte serioase din lume: nu prezentăm niciun spectacol, nici la sediu, nici în turnee, fără a avea o repetiţie integrală în ziua în care jucăm, pentru că spectatorul care vine trebuie să intre în această zonă magică pe care noi o creăm. Nu poţi să vii civil cu 10-15 minute înainte de spectacol şi să faci miracol. Bineînţeles că e un alt spaţiu. Noi nu avem un asemenea teatru şi nu are nimeni în România un asemenea teatru. Vorbeam cu colegii mei: teatrul pe care l-am vazut la Nihon University, care este un teatru pentru studenţi, pentru studiu, are nişte facilităţi, echipamente pe care nu le are niciun teatru din România. În clipa în care joci într-un asemenea loc – şi dacă vă uitaţi pe programările viitoare, veţi vedea că după noi vine teatrul De La Ville, Peter Brook cu Flautul Fermecat. Vorbim despre nume uriaşe. Foarte rar ajung nume din Europa aici, iar acest sezon internaţional este gândit cu mare minuţiozitate. De fiecare dată când ajungem aici, este o foarte mare responsabilitate pe care o avem ca instituţie şi bineînţeles ca artişti. Oidip este un rol care mi-a dat multe bătăi de cap şi pe care l-am desluşit împreună cu Silviu Purcărete nopţi întregi î care nu am dormit şi în care ajungeam într-o zonă de somn şi realitate, vis şi trezie care a şi dat de fapt soluţia personajului. Este o formulă foarte grea, pentru că este o implicare, dar şi o detaşare. O formulă de a controla, dar şi de a aduce emoţia care este foarte greu de interpretat. Din cauza asta, acest tur de forţă pe care îl am în Japonia mă solicită foarte mult, pentru că trebuie să profit de toate întâlnirile pe care le am, dar să acord şi actorului acel timp socialmente necesar de a intra în acea formulă de miracol.

Vorbiţi de miracol. Aţi folosit acest cuvânt de mai multe ori în această discuţie. Care ar trebui să fie miracolul pentru cultura din România?

În primul rând trebuie viziune. În al doilea rând trebuie calitate şi seriozitate, strategie, echipă. Fără toate aceste lucruri pe care le-am menţionat nu ai cum să construieşti un lucru serios. Mă întrebau tinerii pe care i-am întâlnit aici: „Cum ne determinaţi să privim pozitiv spre viitor?” şi le-am spus că trebuie să găsească acea formulă prin care să poată fi cu picioarele înfipte bine în pământ şi cu palmele să poată să mângâie cerul. Este acea formula de miracol despre care vorbeam , dar care să devină o formulă de succes pe care să putem construi. De-a lungul timpului, Festivalul de la Sibiu şi-a căutat acea formulă prin care să devină un motor de dezvoltare. Avem 65.000 de spectatori pe zi la cele 427 de evenimente. E cel mai mare număr de spectatori pe care îl are un festival oriunde în lumea asta. În clipa în care ieşi în faţa publicului cu miracol şi cu emoţie, îl transformi. Sibiul este unul din cele mai bune exemple din lume cum o comunitate a fost transformată din punct de vedere economic, din punct de vedere social , educaţional, nu mai vorbesc turistic, printr-un dat cultural. Nu exista oraş în lume care să aibă alocat un procent de 12% din buget pentru cultură. Graţie acestui buget, vine înapoi la bugetul consolidat al oraşului, 16%. Asta înseamnă viziune. Asta înseamnă politică culturală.

Trebuie să ai şi un dram de noroc pe lângă talent. Având în vedere că deja aveţi 25 de ani de expertiză pe Japonia şi tot ce înseamnă politici culturale, există vreun personaj politic sau om de cultură din România care v-a cerut expertiza pentru a o putea aplica în România?

Nu.


Shiga Shigehito

Shiga Shigehito

Shiga Shigehito, traducătorul piesei Oidip:„Limba română este ceva extraordinar”

Domnule Shiga Shigehito, sunteţi unul dintre cei mai importanţi oameni pentru această piesă care a avut premiera pe scena teatrului Metropolitan din Tokyo. Vorbim de piesa Oidip. Dumneavoastră aţi asigurat traducerea şi supratitrarea. Unde aţi învaţat româneşte şi ce înseamnă limba română pentru dumneavoastră?

Am studiat limba română şi istoria României în perioada 1978-1980, la Bucureşti. Dar, primele luni am fost la Cluj.

Deci sunteţi şi puţin ardelean. Un japonez ardelean.

Un pic. Îmi place foarte mult limba română. De fapt, când eram tânăr nu mi-au plăcut limbile străine. La şcoală am fost forţat să studiez engleza şi nu am avut talent. Înţeleg , pot să scriu, dar nu pot comunica. Mi-a fost mult mai uşor cu limba română. Studiind-o, am reuşit să ating esenţa României, sufletul şi cultura românească. Am simţit bucuria să cunosc altă cultură decât a noastră, iar asta am putut să o fac datorită limbii. Pentru mine, limba română este ceva extraordinar, care mi-a deschis ochii pentru străinătate. Limba japoneză şi japonezii în general sunt foarte interiorizaţi. Dar limba română este foarte expresivă şi exteriorizează totul. A fost un şoc pentru mine tot ce înseamnă expresii româneşti, glumele, mai ales când e greu şi e trist, românul glumeşte pe seama lui. La noi nu e aşa: când eşti trist plângi, dar nu în exterior, ci în suflet. Acest contrast mi-a plăcut şi m-a atras. În plus, istoria poporului român m-a fascinat. Cât a suferit din cauza poziţiei geografice şi totuşi a reuşit să supravieţuiască.

După cum vorbiţi despre limba română, mă face să cred că este a doua dumneavoastră limbă.

Da, într-un sens, aşa este, mai ales că am şi soţia româncă. Am cunoscut-o la Bucureşti. Şi ea ştie foarte bine japoneza, aşa că amestecăm cele două limbi când vorbim.

De când îl cunoaşteţi pe domnul Constantin Chiriac?

Din 1980 sau ‘81. L-am cunoscut la nunta lui. O cunosteam pe viitoarea lui soţie, Tania, cu care eram coleg în căminul Grozăveşti, şi m-a invitat la nunta ei. Apoi în 1994, la a doua ediţie a festivalului din Sibiu, am fost cu o trupă japoneză, a doua trupă care a participat la festival. Atunci era Festivalul Tineretului Profesionist. Şi când am intrat în biroul directorului festivalului, am constatat că era d-l Chiriac. M-a recunoscut şi de atunci, în fiecare an vin cu trupe japoneze. Sunt deja 73 de trupe cu care am venit.

Ce reprezintă aceasta piesă pentru dumneavoastră? Cât de solicitantă a fost?

Oidip este o piesa foarte cunoscută şi în Japonia. Şi japonezii joacă această piesă care merge la esenţa omului. Dar felul în care dl Purcărete a pus-o în scena este deosebit faţă de ceea ce s-a realizat. Mi-a plăcut foarte mult.

Suntem în cabina dumneavoastră de unde asiguraţi supratitrarea. Cum s-a văzut de aici reacţia publicului?

A fost extraordinar şi la aplauze au explodat.

Spuneaţi că limba română merge la esenţa sufletului. Ce anume v-a atins pe dumneavoastră din cultura română?

Teatrul. Pentru că lucrez cel mai mult în acest domeniu. Dar şi muzica lui Ciprian Porumbescu, a lui George Enescu din care am mai multe discuri, şi pictura lui Grigorescu. Îmi place să simt româneşte.


Hideki Noda

Hideki Noda

Hideki Noda, directorul artistic al teatrului Metropolitan din Tokyo:
„Vrem să punem în scena o serie de producţii împreuna cu dl Purcărete”

Domnule Noda, când aţi luat contact cu teatrul românesc şi cultura din România?

În 1994 am fost la festivalul de teatru de la Sibiu şi acolo l-am cunoscut pe Silviu Purcărete. Mi-au plăcut producţiile lui. Sunt spectaculoase. Și de aceea l-am invitat şi aici. Ultima dată am fost la Sibiu acum doi ani.

Aveţi în plan şi alte proiecte pe care să le derulaţi împreună cu artiştii români?

Vrem să punem în scena o serie de producţii împreuna cu dl Purcărete, cu dl Chiriac şi vom avea şi reprezentaţii la Sibiu. În acelaşi timp, sper ca universităţile de artă de aici să înceapă un parteneriat cu aceşti artişti, să existe un schimb de studenţi şi actori între cele doua ţări, pentru o mai bună cunoaştere reciprocă şi studierea artei dramatice.

Vă doriţi o colaborare şi cu alte teatre din România?

Sigur ca da. Publicul japonez este dornic să cunoască arta europeană, iar cultura română are atât de multe de oferit. Vrem să extindem aceasta colaborare.

Institutul Cultural Român poate veni în sprijinul acestei idei de parteneriat cu teatrul Metropolitan.

Sigur ca da. Prin Fundaţia Japoneză putem colabora pe multiple proiecte culturale.

Fotografii: Sebastian Marcovici
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

17 + seven =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te