Ungaria: alegeri parlamentare fară miză reală


Cu șapte săptămâni înainte de alegerile parlamentare, a început oficial campania electorală din Ungaria. Dar aceste alegeri sunt fără miză – numai o minune mai poate ajuta opoziţia unită în a-l înlătura pe Viktor Orban şi regimul lui criticat atât în Ungaria, cât şi în străinătate, pentru aşanumita democraţie neortodoxă instaurată în timpul guvernării sale.

Sondajele arată în continuare un avantaj considerabil al Fidesz şi un nivel scăzut al intenţiei de vot.

Marele câştigător al lunii februarie a fost Jobbik, formaţiune radicală de extremă dreaptă, care a reuşit să-şi mărească tabăra de la 6% la 9%.

Orban a profitat de majoritatea de două treimi a partidului său, Fidesz, în Parlament, şi a implementat o democraţie originală, demunită de către opoziţie drept democraţie neortodoxă.

Nu-mi asum niciun risc dacă afirm că alegerile legislative din Ungaria, prevăzute pentru 6 aprilie, nu pot influenţa cu nimic viitorul apropiat al Ungariei. Pe 15 februarie a început campania electorală şi în mod oficial – neoficial ţine de ani de zile, a fost întreţinută permanent în acest mandat de patru ani -, dar această campanie n-are miză reală, deoarece aceste alegeri nu pot fi pierdute de actuala putere. Premierul conservator Viktor Orban şi partidul Fidesz, aflat la guvernare din 2010, chiar după un mandat atât de controversat, îşi păstrează un avantaj comod.

În rândul elitei civile „stânga-liberală” (în Ungaria aşa sunt etichetaţi toţi cei care nu sunt adepţi ai Fidesz sau Jobbik), din 2012 s-a formulat nevoia unificării opoziţiei, ceea ce cu timpul a devenit o cerere majoră, condiţia de bază impusă în schimbul sprijinului electoral. Cu greu, dar partidele de opoziţie – Partidul Socialist Ungar (MSZP), Împreună-2014 (E-2014), condus de fostul premier tehnocrat Gordon Bajnai, Coaliţia Democratică (DK), formaţia desprinsă din MSZP, sub conducerea fostului premier şi președinte socialist, Ferenc Gyurcsany, şi un nou partid liberal apărut pe ruinele vechii formaţiuni liberale SZDSZ, conduse de un fost preşedinte SZDSZ, Gabor Fodor – au reuşit să formeze, la începutul anului, un front comun, stabilind o listă comună şi candidaţi comuni în circumscripţiile electorale individuale.

Minunea aşteptată nu s-a produs însă, sondajele arată în continuare un avantaj considerabil al Fidesz şi un nivel scăzut al intenţiei de vot. Potrivit ultimului sondaj de opinie dat publicităţii în februarie (realizat de compania Szonda IPSOS între 2 și 9 februarie, pe un eşantion de 1.500 de persoane cu o marjă de eroare maximum de 2,5%), Fidesz păstrează un avantaj de 17% în rândul alegătorilor deciși, deşi 57% din populaţia totală nu este mulţumită de mersul lucrurilor și 45% ar dori o schimbare de guvern. O oarecare deplasare pozitivă temperată în privinţa intenţiei de vot s-a produs în ultimele săptămâni, dar din această creştere, formaţiunea radicală de extremă dreaptă Jobbik a profitat cel mai mult. În decembrie 2013, 43% din populaţie opta pentru respingerea tuturor partidelor, în februarie 2014 36% dintre cetăţenii cu drept de vot afirmau că sigur nu vor participa la scrutinul din aprilie.

Rezultatele sondajului poziţionează formaţiunea lui Viktor Orban pe primul loc în intenţiile de vot, cu 30%, ceea ce înseamnă o creştere cu 2% faţă de ianuarie, actualul partid de guvernământ fiind urmat de coaliţia opoziţiei unite cu 23%, ceea ce reprezintă o creştere cu 1%. Marele câştigător al lunii februarie a fost Jobbik, care a reuşit să-şi mărească tabăra de la 6% la 9%.

Raportul de forţe în rândul votanţilor deciși arată puţin altfel, dar tot în favoarea Fidesz. În această categorie, partidul lui Orban beneficiază de un sprijin de 51%, comparativ cu susţinerea de 33% exprimată faţă de opoziţia de stânga. Dintre respondenţi, 13% ar vota cu Jobbik, iar partidul verzilor, marea surpriză a alegerilor precedente, LMP, n-ar putea depăşi pragul electoral, în condiţiile în care ar strânge doar 2% din voturi, dacă alegerile ar avea loc acum.

Sursele de creştere ale opoziţiei de stânga sunt limitate, deoarece tabăra adepţilor dreptei şi extremei drepte este mult mai activă electoral, mult mai hotărâtă să participe la alegeri şi mult mai uşor de mobilizat. Singura şansă pentru opoziţie ar fi convingerea indecişilor și a celor care nu preferă în prezent niciun partid, pentru că, în acest segment al populaţiei, partidul de guvernământ și premierul Orban nu prea au sprijin nici la nivelul opţiunilor secundare. Dar această categorie pare a fi deziluzionată total, nu mai are încredere în nicio formaţiune politică şi, drept urmare, nu vrea să participe la alegeri. Fără ei, guvernul Orban nu poate fi schimbat, Fidesz nu poate fi învins.

Miza alegerilor parlamentare precedente – poate să obţină sau nu Viktor Orban o majoritate de două treimi? – astăzi nu mai există. În timpul acestui mandat de patru ani, în posesia majorităţii de două treimi, premierul conservator cu un dumping de reforme şi legi controversate a reuşit să schimbe legislaţia şi toate structurile statului şi societăţii în modul în care îi convenea şi îi garantează un al doilea mandat, în timpul căruia să poată guverna comod şi fără o majoritate covârşitoare.

Chiar dacă minunea s-ar produce şi opoziţia ar acapara o majoritate simplă, ar fi legată la mâini şi picioare din cauza marionetelor impuse pe termen lung, de cel puţin 6-9 ani, la conducerea instituţiilor de control centralizate sau inventate de către regimul Orban.

Într-un discurs înflăcărat, „adresat naţiunii”, rostit cu prilejul lansării oficiale a campaniei electorale, premierul a evidenţiat aceste schimbări radicale, arătând că păstrarea lor este sarcina primordială a ţării. „Ungaria nu mai este aceeaşi ţară ca acum patru ani.

Schimbân¬du-ne prezentul, putem să ne schimbăm şi viitorul, care nu va fi cel prezis de oracolele din Londra sau Bruxelles”, sublinia Orban.

Într-adevăr, Ungaria acum pare a fi o altă ţară. De la ascensiunea sa la putere în 2010, Orban a profitat de majoritatea de două treimi a partidului său, Fidesz, în Parlament, şi a implementat o democraţie originală, demunită de către opoziţie drept democraţie neortodoxă, după politica economică neortodoxă botezată în acest fel chiar de către promulgătorii săi guvernamentali. El a fost criticat atât în Ungaria, cât şi în străinătate, de către Uniunea Europeană, Statele Unite şi numeroase ONG-uri internaţionale, pentru adoptarea unei constituţii controversate, restrângerea independenţei Curţii Constituţionale, a Băncii Centrale, a Biroului procurorului, a justiţiei şi a presei, pentru denigrarea Uniunii Europene în discursurile sale interne, dar şi pentru colaborarea mutuală cu extrema dreaptă.

Ungaria condusă de Viktor Orban, deşi este stat membru al Uniunii Europene de zece ani, a adoptat o linie de politică economică opusă politicii comunitare în multe domenii, iar din cauza criticilor venite din partea Bruxelles-ului și a Occidentului a devenit o opozantă permanentă a Uniunii. Euroscepticismul a crescut semnificativ în acest timp, ceea ce se poate considera o tendinţă europeană generală, dar în Ungaria a fost influenţat intens de discursul şi comunicarea oficială guvernamentală şi, în primul rând, de retorica prim-ministrului.

Orban a decretat un adevărat război de independenţă faţă de Bruxelles și UE. În acest spirit, a fost organizat deja de două ori la Budapesta un aşa numit „Marş al păcii” de către o organizaţie pseudo-civilă, apropiată premierului, Forumul Solidarităţii Civile (COF). La aceste evenimente au participat mai multe sute de mii de persoane, inclusiv maghiari din ţările vecine, transportaţi de către COF cu scopul de a-l apăra pe Orban şi politica sa în faţa comunităţii internationale critice. Ca urmare, Ungaria şi guvernul maghiar au fost izolaţi pe plan european şi au început să-şi caute noi parteneri in Orientul Apropiat și Îndepărtat, printre dictaturile arabe bogate şi ţările post-sovietice.

Schimbări esenţiale nu se preconizează nici după alegeri. În discursul amintit adresat naţiunii, Orban a spus: „În ultimii patru ani, această ţară a întinerit pe plan spiritual (…). Să scoatem caii, să-i încălecăm, pentru că mâine pornim la atac! (….) Bătălia nu este terminată încă, să ne păstrăm rezultatele”. Iar aceste rezultate, în primul rând scăderea preţurilor la serviciile publice, în concepţia lui, sunt ameninţate nu numai de opoziţia maghiară, ci şi de comunitatea internaţională occidentală. Lupta internă şi externă continuă, bătălia pentru menţinerea şi reducerea în continuare a tarifelor la utilităţi este scopul principal declarat de guvern şi partidul de guvernământ.

Este de înţeles, pentru că această reducere este totodată arma lor secretă, cu ajutorul căreia au reuşit să păstreze sprijinul alegătorilor. După reducerea tarifelor la utilităţi, în total cu 20%, cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale au recurs la o a treia reducere, în trepte, a preţurilor energiei electrice şi termice, precum şi a gazelor naturale destinate populaţiei. Decizia a fost criticată de către Bruxelles ca o intervenţie inacceptabilă în reglementarea pieţei, dăunătoare economiei de piaţă şi opusă normelor comunitare, dar cum se vede în cifrele sondajelor, a asigurat o creştere de 3% partidului de guvernământ.

Deci nu se preconizează schimbări nici în politica economică, nici în politica externă, nici în politica de vecinătate a Ungariei. Regimul lui Viktor Orban a redus la minimum relaţiile bilaterale cu ţările vecine, inclusiv cu România, ţări cu care guvernele socialiste au stabilit un parteneriat strategic şi au implementat ca formă superioară de colaborare, şedinţele comune de guvern. Principalul motiv de ignorare a acestei forme de cooperare bilaterală este faptul că Orban nu a preluat şi nu a continuat nimic moştenit de la predecesorii săi socialişti, pentru a nu fi nevoit să recunoască vreun merit al lor. În al doilea rând, se vede clar că premierul maghiar nu acceptă nici un compromis, nici cu UE, nici cu ţările vecine.

Continuarea sedinţelor comune de guvern ar însemna şi ridicarea problemelor „delicate”, adică cele legate de minorităţile naţionale din ambele ţări, iar în această privinţă este de neînchipuit orice fel de rezultat fără compromisuri reciproce.
Orban a ales lupta şi îndeamnă adepţii lui la o luptă permanentă, ceea ce, pe fondul divizării societăţii maghiare, este un lucru chiar foarte periculos. Decalajul între cele două tabere opuse din Ungaria s-a adâncit permanent după 2002, când primul guvern Orban a fost demis de către alegători. Liderul Fidesz, jignit în profunzime atunci, a lansat o idee care marchează și azi retorica și opinia publică a dreptei maghiare contemporane. Orban a spus atunci, că „naţiunea nu poate fi în opoziţie”, şi s-a comportat ca atare, rămânând „premierul naţiunii”. Datorită acestei retorici şi optici s-a înrădăcinat în dreapta maghiară o atitudine unică în Europa, un lucru de neînchipuit în alte ţări – cei care nu sunt adepţii lui Orban nu sunt consideraţi maghiari, nu sunt priviţi ca parte a naţiunii maghiare. În lumina evenimentelor din Ucraina datorate unei divizări similare, o eventuală victorie a opoziţiei maghiare ar putea duce la un conflict social-politic nedorit.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

17 − 4 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te