Unirea cu Republica Moldova – obiectivul de ţară al României

Interviu cu Traian Băsescu, realizat de Marius Avram


Distribuie articolul

În urmă cu 100 de ani, în martie 1918, Basarabia, actuala Republică Moldova, făcea primul pas în ceea ce urma să devină, câteva luni mai târziu, Marea Unire de la 1 Decembrie. Bucuria revenirii acasă a Moldovei n-a ţinut decât 22 de ani, până în 1940, când românii basarabeni au fost din nou smulşi de la sânul mamei lor. De 78 de ani, fraţii de pe cele două maluri ale Prutului sunt separaţi de mofturile istoriei şi poate că a sosit din nou vremea unei reuniuni de familie.

Proiectul reunificării Republicii Moldova cu România s-a conturat oarecum încă din primii ani de după revoluţie, dar vremurile nu l-au lăsat să se coacă. În ultimii ani însă, el pare să se închege mai mult, pe măsură ce prounioniştii de dincolo de Prut tind către necesara masă critică. În paralel, şi politicienii de dincolo şi de dincoace bat mai cu sârg fierul tot mai cald. Unul dintre ei e şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în opinia căruia unirea cu Republica Moldova trebuie să fie adevăratul nostru proiect de ţară.

În contextul Centenarului Unirii Basarabiei cu România, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc Marea Adunare Centenară de la
Chişinău

SINTEZA: Domnule preşedinte Traian Băsescu, se împlinesc, pe 27 martie, 100 de ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România. Reunificarea Republicii Moldova cu România este un proiect drag domniei voastre şi spuneţi că acesta ar trebui să fie adevăratul proiect de ţară al României. Concret, în ce constă proiectul dumneavoastră de reunificare a Republicii Moldova cu România şi care ar fi paşii ce urmează să fie parcurşi?

Traian Băsescu: Întrebarea necesită un răspuns mai lung, dar o să-l dau aşa cum trebuie dat. În primul rând, aş pleca de la o premisă elementară: românii, astăzi, trăiesc după voinţa a doi criminali. Unul se numea Stalin şi altul Hitler, care, prin miniştrii lor de externe, Molotov şi Ribbentrop, au semnat odiosul Pact Ribbentrop – Molotov. Românii trăiesc şi astăzi după acel pact, în condiţiile în care toate celelalte ţări afectate de Pactul Ribbentrop – Molotov au eliminat efectele lui. Ţările baltice, care au fost anexate Uniunii Sovietice, sunt astăzi membre în NATO, membre ale UE; Polonia, care a fost împărţită între Germania şi Uniunea Sovietică, este astăzi un stat mare, independent, membru în NATO, membru al UE. Singura ţară care n-a crâcnit şi nu crâcneşte nici azi în faţa Pactului Ribbentrop-Molotov este România. Noi încă trăim după acest pact. Plecând de la această poză, mă întrebaţi ce ar trebui făcut. În primul rând, trebuie luate decizii politice. Dar deciziile politice trebuie pregătite. Ele nu pot veni din cer. Şi eu vă pot da câteva exemple din care să vă arăt că România a pregătit şi pregăteşte acest moment; poate mai trebuie intensificate lucrurile. Spre exemplu, în 2004 am găsit 120 de burse acordate tinerilor din Republica Moldova. În câţiva ani le-am ridicat, împreună cu Guvenul Boc, la 5.000 de burse pe an. Deci, într-un ciclu de studii de patru ani, România are 20.000 de tineri din Republica Moldova, care studiază în România. Am făcut celebrele – celebre pentru cei din Republica Molddova – tabere de vară, unde, pe serie, la Eforie, vin peste 2.000 de tineri. Şi, de asemenea, o altă tabără la Sulina, care este destinată mai mult elevilor şi profesorilor de limba română din Transnistria. S-a modificat Legea cetăţeniei; astăzi, peste 800.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au cetăţenia ţării lor natale, să spunem, au cetăţenie română. La inundaţii – este un alt exemplu –, când au fost marile inundaţii din 2010, în Lunca Prutului, România a construit 700 de case. România a acordat un împrumut de 100 de milioane de euro, din care, până acum, s-au reparat peste 1.000 de grădiniţe. Sunt bani alocaţi, nerambursabili, care se utilizează şi pentru şcoli, şi pentru grădiniţe, spitale, pentru repararea/modernizarea acestora. Deci, unirea nu vine din cer; ea trebuie să avanseze în timp, pe măsură ce cetăţenii Republicii Moldova cunosc cu adevărat România, aşa cum este ea şi nu cum este descrisă de propaganda sovietică sau de propaganda rusă în ziua de azi.

– Şi au ajuns românii din Republica Moldova să cunoască mai bine România?

– Categoric da! Şi aici vă dau date foarte precise. Spre exemplu, în 2005, când noi am făcut o cercetare sociologică, la solicitarea mea, ca preşedinte al României, am făcut o cercetare sociologică, să vedem curentul unionist în Republica Moldova. Era 4%. Astăzi, datorită eforturilor de apropiere a cetăţenilor Republicii Moldova de România, prin cele ce v-am spus mai înainte, procentul de unionişti a trecut de 30%.

– Tinde către o masă critică…

– Procesul merge înainte. Condiţia este ca România să accelereze programele acestea sau, dacă guvernul are mai multă fantezie decât am avut eu şi Emil Boc, să facă şi alte lucruri care să apropie cetăţenii Republicii Moldova de România. Însă, venind de data aceasta la zona politică, trebuie să vă spun că o decizie politică nu poate fi luată decât atunci când se atinge masa critică; peste 50% dintre cetăţenii Republicii Moldova să dorească unirea. Cred că acesta trebuie să fie obiectivul României. Din acest motiv, eu merg des în Republica Moldova, mă întâlnesc cu studenţi în universităţi, cu cetăţeni în comune şi în oraşe, în cămine culturale sau în aer liber şi le vorbesc despre nevoia de unire, care este cu totul altceva decât ce am discutat până acum, şi despre posibilitatea ca lucrul acesta să se întâmple. Sigur, el se poate întâmpla cu un vot în parlament, dar parlamentul va putea să voteze atunci când unirea va fi susţinută de 50% din populaţie.

Unirea nu este ieftină, dar orice întârziere îi creşte preţul

– Tocmai legat de parlament: d-voastră spuneaţi că o să depuneţi în Parlamentul României un proiect în acest sens, al reunificării…

– Un proiect de declaraţie legată de unire. Îl vom depune săptămâna viitoare, premergător declaraţiei care se va face în parlament, în camerele reunite, pe 27 martie, legat de momentul de acum 100 de ani.

– Concret, d-voastră la ce vă gândiţi, care ar fi paşii, cum vizualizaţi acest demers de reunificare? Aţi spus că trebuie să ajungem la această masă critică. Dar pentru aceasta, ce ar trebui să facem noi, românii, şi ce ar trebui să facă românii de dincolo de Prut? Care ar fi paşii concreţi de urmat de fiecare dintre părţi?

– O decizie în parlament, la Chişinău şi la Bucureşti, şi, pe urmă, materializarea acestei decizii prin acţiuni economice, sociale, politice. Dar, spre exemplu, în acest proces trebuie avut în vedere întotdeauna şi costul, pentru că unirea nu este ieftină. Pe de altă parte, există un mare adevăr. Marele adevăr e că orice întârziere creşte preţul unirii. Şi o să vă dau câteva exemple.

Spre exemplu, nu putem concepe unirea plecând de la premisa că funcţionarii bugetari din România vor avea un salariu mediu de 450 de euro, iar funcţionarii care sunt azi în Republica Moldova vor rămâne cu un salariu mediu de 130 de euro pe lună. Cum nu putem gândi că pensionarii din România vor avea o pensie medie de, să spunem, 250 de euro pe lună, iar pensionarii din Republica Moldova vor rămâne cu o pensie de 90 de euro pe lună. Vă dau aceste exemple ca să înţelegem foarte bine că procesul nu este unul care ţine doar de politic. Politic se dă votul şi se trece la unificarea instituţiilor. Dar marea problemă este economică. Sau, nu putem concepe realizarea unirii până când nu se face interconectarea energetică. În momentul de faţă, Republica Moldova este 100% dependentă de gazele din Federaţia Rusă. Or, gazoductul Iaşi – Ungheni trebuie dus până la Chişinău, ca să putem furmiza două miliarde de mc de gaze pe an. Interconectarea pe energie electrică trebuie făcută şi prin Sud, şi prin Nord, în aşa fel încât să putem prelua nevoile de energie electrică ale Republicii Moldova. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute. Nu mai vorbim de unificarea sistemului de învăţământ. Este un proces complicat, dar nemţilor le-a reuşit şi nu văd de ce nu le-ar reuşi românilor.

Unirea politică e realizabilă până anul viitor

– Ţinând seama de aceste aspecte pe care le-aţi enumerat, de problema energetică, economică, socială etc., v-aţi gândit, aţi fixat un orizont de timp în care ar putea fi posibilă această reunificare?

– Din punct de vedere politic, eu o văd realizabilă, spre exemplu, după alegerile din noiembrie-decembrie a acestui an din Republica Moldova, cu un nou parlament. Deci, s-ar putea da un vot în cursul anului viitor, după instalarea noului parlament. În acelaşi timp însă, România trebuie să fie pregătită, cu atât mai mult cu cât, spre exemplu, în ceea ce priveşte interconectările se pot utiliza bani europeni, care sunt destinaţi pentru astfel de interconectări, în Parteneriatul estic. Sunt sume uriaşe la dispoziţia statelor din Parteneriatul estic, pentru a realiza interconectarea cu ţările UE. La fel de bine se pot construi poduri peste Prut – mai avem nevoie de două-trei poduri peste Prut – tot cu bani europeni. Deci, totul este ca, la momentul politic potrivit, şi românii din România, şi românii din Republica Moldova să ştie exact ce au de făcut.

– Am putea profita, ca să zic aşa, de faptul că acum e momentul Centenarului, că există o anumită emulaţie, că până în 2020, la 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris, tot sărbătorim de fapt Centenarul? Am putea să începem în acest an sau anul viitor cu declaraţia politică şi apoi să urmeze celelalte lucruri mai concrete?

– Sigur că da! Şi pe urmă să pornim mecanismul. Spre exemplu, gândiţi-vă că, în momentul de faţă, Republica Moldova are un acord de asociere cu UE. În cadrul acestui acord de asociere, piaţa Republicii Moldova s-a deschis pentru toate statele membre al UE, cum şi piaţa UE s-a deschis pentru Republica Moldova. Cea mai mare contribuţie la PIB-ul Republicii Moldova o are agricultura. Păi, amărâţii ăştia de fermieri din Republica Moldova, cum stau ei în competiţie dacă o iau numai şi cu fermierii din România? Când în România fermierul care a pus pe suprafaţa de pământ grâu, porumb, rapiţă are 190 de euro subvenţie de la UE, iar în Republica Moldova are vreo 30 de lei moldoveneşti subvenţie… N-are cum să stea în competiţie, pentru că fermierul român are practic acoperit costul tuturor lucrărilor agricole prin subvenţia de la UE. Gândiţi-vă la cei care au solarii. Un fermier român are la 1.000 mp de solarii – pentru roşii, castraveţi, ardei – 3.000 de euro subvenţie; în Republica Moldova nu-i dă nimeni nimic. Deci, ar fi nişte avantaje extraordinare şi imediate şi pentru cetăţenii Republicii Moldova. Lucrurile pot merge.

Rusia n-ar fi un impediment, dacă se respectă Actul de la Helsinki

– Aminteaţi adineauri de alegerile din Republica Moldova, de alegerile parlamentare. Plusez un pic: pentru alegerile prezidenţiale de acolo, o eventuală candidatură a d-voastră sau a altui politician român ar putea fi oportună, ar putea să grăbească procesul de reunificare?

– Nu! În primul rând sunt impedimente constituţionale; nu poţi să candidezi la Preşedinţia Republicii Moldova dacă nu te-ai născut în Republica Moldova, din câte ştiu eu. Dar nu asta este soluţia. Sunt destui politicieni proromâni şi în Republica Moldova şi unul care a trăit cu ei şi a evoluat printre cetăţenii Republicii Moldova trebuie să fie preşedintele unirii. Însă, fac o precizare: preşedintele are atribuţiuni foarte mici. Instituţia care poate face unirea, dacă priviţi la Constituţia Republicii Moldova, este Parlamentul Republicii Moldova, nu preşedintele, nu guvernul.

– Probabil că această reunificare depinde şi de contextul internaţional, de interesele geopolitice, de voinţa marilor puteri ale Europei, ale lumii. În argumentaţia d-voastră, de exemplu, invocaţi Rezoluţia 148/1991 a Senatului SUA privind dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova. Consideraţi că această rezoluţie înseamnă implicit un acord al SUA privind unirea Moldovei cu România?

– Nu aş spune că neapărat, deşi eu vă pot spune că, în calitate de preşedinte al României, am deschis acest subiect cu foarte mulţi lideri politici europeni şi nu numai. Şi niciunul nu mi-a dat senzaţia că ar exista opoziţie la un asemenea proces. Însă, aici aş vrea să aduc lumină într-o chestiune care trebuie înţeleasă: reîntregirea ţării nu ţine de marile puteri azi; nu suntem după un război, nu suntem după o conflagraţie, nu avem statut de ţară învinsă, n-avem statut de ţară învingătoare. Unirea se poate face în baza unui singur document fundamental pentru pacea în Europa şi care se numeşte Actul final de la Helsinki, din 1975. Act final pe care, de altfel, îl invocă şi Rezoluţia 148  din 1991 a Senatului SUA. În Actul final de la Helsinki, la art 1, se spune cum se pot şi cum nu se pot modifica frontierele în Europa. Cum se pot modifica frontierele: prin negocieri politice şi prin decizii politice. Scrie foarte clar în Actul final de la Helsinki. De acest articol 1 a beneficiat şi Germania când s-a reunificat. De acest articol 1 a beneficiat şi Cehoslovacia, când s-au modificat frontierele şi au devenit două ţări, Cehia şi Slovacia. De acest articol 1 a beneficiat Slovenia, când şi-a creat culoar de acces la Marea Adriatică, pe teritoriul Croaţiei. Deci, Actul final de la Helsinki funcţionează şi se aplică în Europa!

– Deci din punctul d-voastră de vedere nu există norme sau tratate internaţionale care să poată împiedica această unire?

– Nu! Nu există.

Selfie cu tricolorul, la Marea Adunare Centenară de la Chişinău, desfăşurată în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 25 martie 2018

– Totuşi, probabil că un cuvânt important în acest demers al reunificării Republicii Moldova cu România l-ar avea şi Rusia. Cum vedeţi acest lucru, mai ales că nici România şi nici Republica Moldova nu sunt într-o relaţie strălucită cu Federaţia Rusă?

– Ba da, Dodon parcă ar fi guvernator trimis de Moscova, nu preşedinte al Republicii Moldova. El are relaţii absolut speciale cu Rusia. Aici trebuie să privim la evoluţii. Republica Moldova şi implicit Transnistria au fost foarte importante din punct de vedere strategic pentru Federaţia Rusă până la anexarea Crimeii. În momentul de faţă – eu nu spun că am o confirmare, dar deprinderea unei analize geostrategice o am – Transnistria şi Republica Moldova nu mai prezintă interes pentru Federaţia Rusă din punct de vedere strategic. De ce?! Pentru că între timp au anexat Crimeea, care este un portavion infinit mai bine plasat şi mai util pentru interesele strategice, pentru interesele de apărare sau de agresiune ale Federaţiei Ruse. Acesta este şi motivul pentru care, după anexarea Crimeii, Federaţia Rusă pur şi simplu n-a mai finanţat Transnistria. Deci, nu cred că Federaţia Rusă ar fi un impediment, atâta timp cât facem lucrurile cu respectarea Actului final de la Helsinki – refacerea integrităţii teritoriale a ţării prin negocieri politice şi prin decizii politice.

– Pentru că aţi amintit de Transnistria: reunificarea ar urma să se facă cu sau fără acea zonă?

– Eu vă spun şi d-voastră ceea ce spun şi în Republica Moldova şi să ştiţi că foarte mulţi au apreciat sinceritatea: România a fost până la Nistru! Deci, România, istoric, nu poate revendica decât teritoriul până la Nistru. Însă, Transnistria nu poate fi abandonată. Şi atunci, soluţia corectă este negocierea cu Moscova, care are încă 21.000 de tone de material militar în Transnistria, cu Kievul, care este titularul teritorial al Transnistriei, şi găsirea unei soluţii convenabile.

– România, diplomaţia românească, ar trebui să deschidă un dialog cu Federaţia Rusă pe această temă a reunificării cu Republica Moldova? Şi cum ar trebui să începem tatonările, cum ar trebui să începem această discuţie pe care nu cred că o putem evita?

– Cred că e prematură întrebarea. Şi deşi am idei, nu m-aş pronunţa încă. Deocamdată, esenţial este ca trendul acesta unionist din Republica Moldova să crească accelerat şi să avem convingerea că 50% dintre cetăţenii Republicii Moldova doresc unirea. Aduceţi-vă aminte că preşedintele Putin, când a ocupat Osetia şi Abhazia, a justificat că face acest lucru pentru a apăra minoritarii ruşi, ceea ce îl lasă fără argumente dacă minoritarii români, pro-românii din Republica Moldova vor dori unirea cu România. Iar în ceea ce priveşte negocierile pentru Transnistria, pur şi simplu nu vreau să lansez un foc de paie, deşi ştiu foarte bine care ar trebui să fie abordarea României într-o astfel de discuţie, şi cu Moscova, şi cu Kievul.

Politicienii români au făcut front comun pentru NATO şi UE; pot şi pentru reîntregire

– V-aţi referit la faptul că românii unionişti din Republica Moldova au ajuns la o pondere de peste 30%. Din ce simţiţi, din ce ştiţi, care este atitudinea românilor de dincoace de Prut în ce priveşte unirea cu Republica Moldova?

– Aţi văzut, în diverse sondaje, că cifrele joacă între 70 şi 80% pentru unire. Dar nu cred că ar exista vreun român sau vreun partid politic care să spună că nu vrea refacerea integrităţii teritoriale a României. De fapt, ştiţi care e problema noastră, domnule Avram? Noi avem o problemă de demnitate naţională. România nu-şi va restabili demnitatea naţională până când nu-şi va reface integritatea teritorială prin unirea cu Republica Moldova. Atenţiune, precizez foarte clar: în stadiul acesta discutăm de unirea cu Republica Moldova!

– Politicienii noştri actuali ar trebui probabil să facă front comun pentru acest obiectiv. Suntem, sunteţi, sunt capabili politicienii noştri să facă front comun pentru acest obiectiv, proiect de ţară, cum îi spuneţi?

– Da, eu cred că da. La fel cum politicienii români au fost capabili să facă front comun pentru intrarea ţării în NATO şi în UE, convingerea mea este că politicienii români vor fi capabili să facă front comun şi pentru reîntregirea ţării.

 

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951) a fost preşedintele României în mandatele 2004-2009 şi 2009-2014. De asemenea, a fost, printre altele, primar general al Bucureştiului (2000-2004), ministru al transporturilor, preşedinte al PD, iar în prezent, preşedinte al PMP. În timpul mandatului său de preşedinte, România a aderat la UE, pe 1 ianuarie 2007.
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

19 − four =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te