Valea Jiului. Două variante de viitor

În cel mai optimist scenariu, în Valea Jiului vor mai exista doar două mine. În cel mai pesimist, se închid toate până la finele lui 2018


În Valea Jiului, în 1990 munceau 54.500 de mineri. Prima mină s-a închis în 1994, Lonea Pilier, pe teritoriul Petrilei. În locul ei, acum se găseşte un centru de afaceri, deschis în 2004, – o denumire pompoasă pentru mai multe făbricuţe, în principal de mobilă şi prelucrarea lemnului.

Apoi, în 1997-1998, au avut loc celebrele disponibilizări, care i-au umplut de bani, dar i-au lăsat fără viitor pe mineri.

Şocul psihologic a venit odată cu închiderea minei Dâlja, una dintre cele mai importante, aflată la marginea Petroşaniului. Mina a fost închisă în 2003, după care perimetrul a fost ecologizat. Adică, instalaţiile miniere au fost rase de pe suprafaţa pământului, prin implozie, iar în subteran s-au luat măsuri de conservare. „A fost un şoc să vezi cum au sărit în aer. Părea ceva inimaginabil”, îşi aduce aminte Mircea Bujorescu, un jurnalist veteran din Petroşani.

În total, din 1990 până acum, s-au închis şapte mine, iar alte trei, Petrila, Paroşeni şi Uricani, sunt în proces de lichidare, fiind în administrarea Societăţii Naţionale de Închidere a Minelor Valea Jiului.

Monumentul memorial de la fosta mină Dâlja | Foto: Vakarcs Loránd

Monumentul memorial de la fosta mină Dâlja | Foto: Vakarcs Loránd

Acum, în toată Valea Jiului mai funcţionează doar patru mine: Lonea, Livezeni (pe teritoriul Petroşaniului), Vulcan şi Lupeni, cu un total de sub 5.000 de persoane, aflate în subordinea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), care integrează şi două termocentrale pe cărbune, una la Paroşeni şi alta la Mintia, lângă Deva, capitala judeţului.

Viitorul tuturor acestora este sumbru. În cel mai bun caz, din 2018 încolo, vor mai funcţiona două dintre ele, în cel mai rău caz, niciuna. „2018 este termenul legat de un regulament al Uniunii Europene privind acordarea de ajutoare de stat pentru minele necompetitive, care prevede acest an pentru închiderea lor”, explică Constantin Jujan, membru al Grupului de Lucru Huilă din cadrul Comitetul de coordonare pentru activitatea minieră, care funcţionează la nivelul Ministerului Energiei. Jujan este acum consilier al directorului general al CEH, dar a fost anterior director al minei Petrila, director general al Companiei Naţionale a Huilei (precursoarea CEH) şi director general al CEH.

Grupul de lucru ministerial din care face parte Constantin Jujan este cel care gestionează negocierile cu Comisia Europeană pe tema Văii Jiului. Acest grup are două scenarii de viitor.

Un scenariu, cel pesimist, înseamnă închiderea până în 2018 a celor patru mine rămase şi a centralelor termice pe care le alimentează. „Etapele de închidere ar urma parcurse în funcţie de sumele alocate în acest scop, dar procesul nu poate dura mai mult de 2018”, detaliază Constantin Jujan.

Pe lângă costurile sociale, acest scenariu implică şi riscuri strategice, crede expertul, deoarece cele două termocentrale sunt singurii producători majori de energie din Regiunea de Vest. Astfel, dacă termocentralele se vor închide, ar putea apărea dezechilibre în Sistemul Energetic Naţional, în cazul unor defecţiuni pe reţeaua energetică.

Al doilea scenariu – cel optimist – presupune funcţionarea pe mai departe a termocentralei de la Paroşeni, care să poată furniza agent termic în cele patru oraşe pentru care a fost proiectată: Petroşani, Vulcan, Aninoasa şi Lupeni. Materia primă, cărbunele adică, ar urma să fie cel exploatat în Valea Jiului. „Realizarea acestui scenariu este posibilă doar dacă Comisia Europeană îşi dă acceptul pentru acordarea unui ajutor de stat care să acopere diferenţa dintre preţul de vânzare a energiei şi costul de producţie”, spune Constantin Jujan. Această diferenţă este acum de 50%, la un preţ mediu de vânzare de 160 de lei pe Megawatt/oră şi un cost de producţie de 320 de lei. În acest scenariu, cel mai probabil ar rămâne în funcţiune minele de la Livezeni şi Vulcan, care se distanţează datorită costurilor mai reduse de producere a cărbunele, mai spune expertul în energie.

În momentul trimiterii în tipar a revistei, negocierile cu Comisia Europeană erau încă în desfăşurare.

În diverse medii s-a vehiculat şi posibilitatea de a trece termocentralele pe cărbune provenit din altă parte, dar Jujan spune că ele sunt proiectate pentru arderea cărbunelui din Valea Jiului, iar aducerea cărbunelui din altă zonă ar însemna schimbarea echipamentelor, operaţiune cu costuri prohibitive.

Apocalipsa după Ionel Negrean

La 39 de ani, fostul miner Ionel Negrean numără al 11-lea am de pensie | Foto: Vakarcs Loránd

La 39 de ani, fostul miner Ionel Negrean numără al 11-lea an de pensie | Foto: Vakarcs Loránd

Peste mina Dâlja creşte iarba, ca peste un mormânt. În loc de cruce, un memorial al minerilor răpuşi în mină, încoronat cu o sticlă borţoasă de lichior ieftin. O sticlă-soră e ţăndări la baza monumentului. Ruina punctului de control de la poartă şi cea a birtului poreclit „Siameza”, de vizavi, unde ortacii opreau după ieşirea din şut, completează dezolarea.

Printre toate se plimbă, încălţat doar în şlapi, Ionel Negrean. Are 39 de ani dar munca în subteran l-a măcinat prematur. Arată de 60. S-a angajat la mină în 1995, când a terminat liceul, la 18 ani. A prins două explozii în subteran, dintre care una chiar aici, la Dâlja, în 1997. I-a crăpat capul de la deflagraţie, iar acum are o placă de argint care îi completează craniul. Doi ani mai târziu, în 1999, a prins şi explozia de la Livezeni, dar a scăpat şi atunci cu viaţă. A mai lucrat până în 2005, şi, la 28 de ani, a ieşit în pensie de boală. Primeşte 620 de lei lunar şi mai lucrează cu jumătate de normă la un gater. Are o casă drăguţă, proaspăt zugrăvită, la o aruncătură de băţ de mina dezafectată. Nu îi este foarte clar de ce s-a închis mina, dar e convins că cineva a dorit răul mineritului, fiindcă, „încă 40-50 de ani mai aveau de scos cărbune numai de aici”.

Totuşi, nu se plânge de viaţă şi chiar se consideră norocos: „Mulţi din cei cu care lucram în mină îs acum morţi sau bolnavi în cărucioare. Pe mine doar mă doare capul câteodată, şi iarna mi-e foarte frig, nu pot ieşi fără căciulă”.

Cronologia închiderii minelor:
Lonea Pilier – 1994
Câmpu lui Neag – 1999
Petrila Sud – 1999
Dâlja – 2003
Valea de Brazi – 2004
Aninoasa – 2006
Bărbăteni – 2007
Petrila, Paroşeni, Uricani, Lonea, Vulcan, Petrila – până în 2018
Livezeni, Lupeni – ?

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

twenty − 15 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te