Vasile Ernu: „Valiza din păpuşoi” ca „icoană” a României actuale


Distribuie articolul

După un an în care necesitatea marcării Centenarului a dominat discursul public, iar simbolistica special creată pentru cei 100 de ani a fost folosită fără rezerve, de la evenimente publice majore până la târguri, spectacole în grădinițe, lansări de carte sau chiar statui, întrebarea la care merită să găsim un răspuns este cum am simțit, fiecare dintre noi, ”Centenarul” și cu ce am rămas de pe urma lui. (Redacția)

Vasile Ernu

Vasile Ernu este scriitor român, eseist, comentator politic, editor. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I. Cuza, Iași, 1996) și al masterului de filosofie (Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei „Philosophy&Stuff” și unul din fondatorii și coordonatorii platformei Critic Atac.

Eram săptămîna trecută în Rusia, în Siberia. Mulţi intelectuali ruşi şi străini. Ce am făcut? Paisprezece ore pe zi: discuţii, polemici, analize. Aşa e la ruşi. Se discută puţin prea mult şi destul de complicat. Şi prea serios. Noroc că am mai avut şi nişte nemţi, britanici şi ceva asiatici pe lîngă noi.
Dar două lucruri mi-au sărit în ochi şi m-au pus pe gînduri. De fiecare dată cînd auzeau cuvîntul România, vedeam încercarea unor oameni foarte educaţi şi informaţi cum fac eforturi dificile să pună „pe harta imaginară” acest… teritoriu, ţară. Cultură? Oameni foarte binevoitori. Oameni integraţi global şi care sînt la curent cu tot, care se învîrt între Londra, Pekin, Berlin, Moscova etc.

Ce spune asta? Că noi lipsim în totalitate de pe harta şi din spaţiul informaţional global. Aproape total. Ah, cei cu arta mai ştiu câte ceva despre „rumânski kino”. La un moment dat, amicul meu „aproape genial”, Saşa Ivanov, m-a rugat să explic România printr-un gînd, printr-o imagine: ceva sintetic, care să fie simplu, uşor de înţeles şi să zici – „Aha, asta e România”… Am fost blocat, nu am ştiut ce să spun, ce să ofer. Mi-am bătut capul cîteva zile bune. Şi a venit ştirea cu „valiza în păpuşoi”. Şi am zis: aaaa, iată o imagine aproape perfectă despre noi. Despre actualitatea noastră.
O valiză cu acte importante despre un business cam întunecat: ai toate datele modernităţii noastre. Modernitate zici?! Doar că valiza se găseşte, se află, capătă sens undeva pierdută în păpuşoi. Cîmpul de păpuşoi e cumva ţara cu toate instituţiile ei, cu toată media ei, cu tot aparatul ei legislativ, discursiv şi reflexiv: toţi pierduţi în păpuşoi.

Adică statul şi tot ce ţine de instituţii şi forme de putere sînt cumva „în păpuşoi”, sînt înr-o formă „naturală”, premodernă. Căci modernitatea e atunci cînd găseşti păpuşoi în valiză nu valiza în păpuşoi. Iar modul de discurs în jurul acestui subiect e deja folclor: singurul demers reflexiv şi discursiv politic de care sîntem capabili în acest moment. Ăsta este. Dar eu sînt optimist: bine că valiza nu a fost găsită pe pîrloagă. Asta ar fi fost cu adevărat tragic.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te