Veronica Soare, fundraiser: „Trebuie să învăţăm pur şi simplu să primim”

Mereu a fost preocupată de Bine, la modul absolut, de bunătatea din jur, de micile acte de generozitate. Nu le-a simţit niciodată ca pe o datorie pe care o are, nici ca pe o responsabilitate, ci doar ca pe ceva normal, care trebuie făcut pentru că poate fi făcut. În clasa a şaptea, în oraşul în care s-a născut, Satu Mare, într-un domino de întâmplări a aflat, ce înseamnă solidaritatea.


Distribuie articolul

De fapt, totul a început când avea doar cinci-şase ani, în drumurile pe care le făcea spre Grădina Romei, parcul cel mare din oraşul natal. Chiar înainte de intrarea în parc, trecea pe lângă o casă de copii, cum îi spunea atunci, mai exact un orfelinat. Și pentru că părinţii o duceau în parc, pe ea şi pe fratele ei, de multe ori în vedea pe copiii din orfelinat la joacă, în grădină. În scenariul acesta, aşa cum şi-l aminteşte astăzi Veronica Soare, era şi o tonetă de îngheţată care încă mai există, plasată chiar înainte de orfelinat. „Sigur că mereu voiam îngheţată şi sigur că mereu primeam. Aşa a început totul, de fapt. Cu acea îngheţată pe care mă durea sufletul că nu o pot împărţi cu acei copii. Mâinile lor prinse strâns de plasele de sârmă, lipsa zâmbetului lor, dorinţa din ochi au rămas în mintea mea”, povesteşte Veronica. Câţiva ani mai târziu, în clasa a şaptea, a adunat de la vecini, prieteni, colegi, rude, jucării şi haine pentru acei copii, iar în ziua în care le-a dus – nu doar lor ci şi copiilor din alt orfelinat – a înţeles că poate schimba ceva pe lumea asta. Tot ce se învârte în jurul acelei zile, oamenii care au sărit în ajutorul ei şi au vrut să facă împreună un bine  reprezintă prima ei idee de solidaritate.

Prima zi în drumul spre Camino

 

Se spune despre tine că eşti dornică să răspândeşti binele în lume, în orice formă. Totul porneşte de la gândirea pozitivă pe care o ai într-o societate în care negativismul rareori lasă loc altor atitudini. Cum crezi că ar arăta România şi românii dacă societatea românească ar căuta şi pozitivul în tot griul care o înconjoară?

Mă tem că e uşor utopic să mă gândesc la asta, cu toate eforturile mele de a vedea întotdeauna doar partea luminoasă a lucrurilor. Eu mi-am antrenat mintea, cumva, să privesc doar înspre lucrurile pozitive, sunt ani deja de când lucrez la proiectul acesta al meu, dacă vrei. Și funcţionează bine. Problema e că trăim o perioadă destul de dificilă, în care politicul îşi pune amprenta asupra noastră în aşa manieră încât nu mai poţi ignora griul, pentru că el e acolo. Trebuie să trăieşti cu el şi să te lupţi cu el. Daca întrebarea asta venea acum câteva luni aş fi răspuns cu mult entuziasm, dar simt că lucrurile s-au schimbat dramatic în jurul nostru şi întâlnirile noastre constante în Piaţa Victoriei aduc cu ele, dincolo de un spirit civic pe care l-am visat demult, şi mult gri. Ne întâlnim acolo pentru că ne acaparează griul acesta şi mărturisesc faptul că a devenit greu în celelalte zile să nu ne lăsăm atinşi de el. Dar ce ne rămâne de făcut şi aici, de fapt, decât să mergem înainte făcând tot binele pe care îl putem face?…

Care a fost acţiunea de strângere de fonduri sau iniţiativa socială în care ai crezut cel mai mult? Desigur, ar fi imposibil sa faci o ierarhizare a acestor acţiuni, însă a existat un caz pentru care ai luptat cu toate resursele pentru a găsi o soluţie sau a contribui la rezolvarea lui?

Aici îmi e imposibil să ierarhizez, fiindcă tot ce fac, fac din suflet. De fapt acţiunile de fundraising se împletesc cu viaţa mea, nu sunt întâmplări independente. Am crezut în proiectul acesta de la început, dar e foarte adevărat că deşi sunt visătoare profesionistă am fost luată prin surprindere de fiecare dată, adică totul a fost mai mult şi mai frumos decât în aşteptările mele. Însă atunci când cred în ceva îmi pun tot sufletul acolo, aşadar nu pot ierarhiza. Poate aş putea doar să spun că #minunipeCamino a fost cea mai vastă poveste, că acolo a fost şi multă durere, în cei 900 km de anul trecut şi 800 de anul asta.

Care este cel mai recent exemplu de generozitate pe care l-ai văzut în jurul tău? Chiar şi un simplu gest?

Eu sunt foarte atentă la mişcările lumii şi la tot ce e în jurul meu şi îmi place să fiu adesea un simplu observator al gesturilor mici pe care oamenii şi le fac unii altora. Și vestea bună e că sunt multe şi dese, adică dincolo de tot răul din lume, binele e şi el la fiecare pas. Dar acum o să-ţi menţionez un alt tip de generozitate, cât timp sunt încă sub influenţa unui eveniment de fundraising care a avut loc la începutul lunii decembrie la Bruxelles şi pe care am avut onoarea să îl găzduiesc. Nouă români care muncesc acolo au organizat prima ediţie a unui Cerc de donatori, un eveniment în cadrul căruia sunt prezentate trei proiecte pentru care poţi alege să donezi. A fost splendid să constat – şi ne-o spune şi statistica, dar eu am fost acolo şi am văzut – că oamenii au donat în marea majoritate pentru fiecare dintre proiecte, că toate şi-au atins şi au depăşit obiectivul de 2000 de euro. Vorbim de optzeci de oameni care au reuşit asta, pentru ca nouă oameni şi-au dat timpul, în mod voluntar, să organizeze acel eveniment. Totuşi e frumos pe lume.

Crezi ca toţi oamenii sunt buni dacă le dai oportunitatea să facă bine? Sau ai întâlnit şi exemple care contrazic aceasta idee?

Asta a fost ideea cu care s-a sfârşit primul eveniment minuni.ro, acum trei ani, că oamenii sunt buni dacă le dai oportunitatea să facă bine. În continuare cred asta şi dacă s-ar întâmpla să uit imediat se petrece ceva şi îmi demonstrează contrariul. Poate că am fost eu norocoasă şi am atras genul acesta de oameni, însă experienţa ultimilor ani îmi tot confirmă acest gând. Sau poate uneori îi întâlnesc, dar nu mai stau să îi ascult şi e ca şi cum nici nu există, căci nu am timp să mă lupt cu morile de vânt, sunt ocupată să construiesc. Și, din fericire, sunt mulţi oameni în jurul nostru care mă ajută să fac asta.

Avem numeroase exemple de campanii de strângere de fonduri pentru diferite cauze. De multe ori, succesul acestor campanii, respectiv atingerea obiectivului financiar, depinde de implicarea unor persoane publice, persoane cu nume sonore, care militează pentru acea cauză şi pentru soluţionarea ei. Cum vezi tu acest mecanism de atragere de fonduri?

Câtă vreme persoana în cauză crede în campanie şi ea are succes eu salut mecanismul. Dar să ştii că am văzut în ultima vreme mai multe campanii de succes făcute de oameni simpli, care şi-au mobilizat comunitatea şi prietenii şi au reuşit lucruri pe alocuri inimaginabile.

Ce te-a motivat să alegi Inima Copiilor ca destinaţie a fondurilor strânse în timpul călătoriei pe Camino?

Aici e o poveste şi uşor tristă. #minunipeCamino a fost – dincolo de a fi o experienţă personală, de fapt ea a devenit povestea mea, dar înainte de asta a fost o poveste de strângere de fonduri pentru Inima Copiilor. As fi făcut-o pentru multe asociaţii, pentru că sunt mulţi cei care fac eforturi susţinute să trăim într-o ţară mai bună, însă Universul a decis într-o întâmplare frumoasă că Inima Copiilor e beneficiarul. În minuni.ro mereu strâng fonduri pentru alt beneficiar, e foarte greu să alegi, însă cumva se întâmplă ceva de fiecare dată şi “alegerea” mi se pune pe inimă. Acesta e un element important când strângi fonduri, să o faci din toată inima. Să crezi în ce faci. Și dincolo de faptul că eu cred în mulţi oameni şi în multe proiecte, într-o zi anume, când am aflat de pe pagina de Facebook Inima Copiilor despre un băieţel cu probleme la inimă, cu acelaşi nume cu al fratelui meu care s-a ascuns pe o stea dintr-o astfel de problemă, am ştiut că pentru ei trebuie sa fac acest drum.

Care sunt, pentru tine, micile bucurii ale vieţii? Pe tine cine te ajuta în felul în care tu îi ajuţi pe alţii? Cine luptă pentru cauza ta?

Eu sunt, aşa cum îmi place să mă alint, o fată simplă, cu bucurii simple. Găsesc resurse în cele mai neaşteptate situaţii. Și nu sunt niciodată singură, adică în jurul meu e o constelaţie de oameni care sprijină necondiţionat tot ce fac. Eu am pornit proiectul, dar el nu ajungea aici dacă nu erau oamenii aceştia, unii cu mine de la început, alţii care au venit pe pe parcurs. Sunt un om norocos. Sunt oameni care îmi sar în ajutor atunci când am nevoie, sunt oameni care fac gesturi mici, cu efect puternic, când mă aştept mai puţin.

Nu ştiu dacă aşteptăm ceva când dăruim, dar simt că adesea când facem ceva pentru celălalt el vrea să se recompenseze, sa nu rămână dator, cum se spune. Aici trebuie să mai lucrăm, să învăţăm pur şi simplu să primim. Noi şi când primim cadouri uneori spunem „mulţumesc, dar nu trebuia”. Asta e tare nedrept faţă de cel care dăruieşte, fiindcă acel nu trebuia nesocoteşte darul. Mie îmi plac cadourile astea de zi cu zi şi mă bucur de ele şi îi îmbrăţişez tare pe cei care le fac fiindcă eu aşa simt, că nu vor nimic în schimb. Și apropo de cadouri, de trei ani aniversarea mea e dedicată unei cauze, mereu alta, glumesc uneori şi spun ca pentru un om care iubeşte cadourile e interesant cum nu mi le doresc la aniversare. Dar de fapt le primesc, în altă formă. Primesc experienţe pe care le port cu mine toată viaţa. De exemplu, anul trecut, de ziua mea, ne-am jucat cu nişte cutii pictate de persoane speciale şi cunoscute, pe care le-am vândut la licitaţie. Doamna Oana Pellea m-a primit în casa dânsei şi, într-o zi de ianuarie, înconjurate de cei trei căţeluşi, am privit-o două ceasuri pictând şi povestind despre viaţă, teatru şi alte minuni. Două ceasuri de încântare. Unul dintre marile daruri pe care le-am primit vreodată.

 

Veronica Soare este absolventă de Comunicare şi Arta Actorului, fondator, fundraiser şi friendraiser al proiectului minuni.ro, câştigătoare a competiţiei JCI TOYP Romania 2016 – Ten Outstanding Young Persons la categoria Umanitate/ Voluntariat şi a premiului Rebel pentru o cauză la Gala Cariere 2016, copywriter, pasionată să transforme în poveste orice întâmplare care poate stârni emoţie. În 2016 a devenit realizatoare a emisiunii La minuni înainte!, la SmartFM, care îşi propunea să reprezinte vocea comunităţii, să promoveze oameni, proiecte, iniţiative sociale individuale sau ale unor ONG-ul active în spaţiul public. Cel mai important proiect, personal şi profesional, este #minunipeCamino, călătoria de 40 de zile şi 910 km, în nordul Spaniei de la est la vest, pe jos, o poveste de strângere de fonduri pentru Asociaţia Inima Copiilor.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

11 − one =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te