VIN DIN ROMÂNIA (I)| Viţa veche şi lumea nouă

Vinul din România e bun, e mândru și e așa de mult că l-a pus pe gânduri și pe Burebista. Haideţi să îl gustăm!


Revista Sinteza pornește pe drumul vinului din România. Vom prezenta cele mai cunoscute regiuni viticole din ţară, de-a lungul unui serial jurnalistic care vrea să pună în lumină un bun de patrimoniu naţional, adesea trecut cu vederea.


Grafică: Isabela Muntean

Uitaţi imaginile romantice cu ţărăncuţe îmbujorate care culeg struguri, cântând, și cu flăcăi vânjoși care zdrobesc sub picioare boabe din care ţâșneşte mustul. Vinul rămâne o licoare nobilă și plină de poezie, dar producerea lui a devenit o știinţă exactă. Viţa este plantată de utilaje cu cabine climatizate, unde cântă cel mult un mp3 player. Rândurile se aliniază la o distanţă milimetrică, cu ajutorul GPS-ului. După trei ani de creștere controlată, combine de recoltat încalecă rândurile și, folosind o vibraţie controlată, desprind ciorchinele de trupul viţei. Apoi, strugurele este băgat într-un alt utilaj care, prin centrifugare, desparte boabele de ciorchine. Dacă e soi alb, boabele sunt presate mecanic și mustul pus la limpezit. Dacă e soi roșu, boabele sunt puse la fermentat. Mustul, în primul caz, sau mustuiala, în al doilea, se depozitează în cisterne sclipitoare, de inox, în care temperatura este controlată de un calculator. La final, vinul se îmbuteliază și se etichetează în linii automate sau se pune la învechit în butoaie scumpe de lemn. Totul se face sub supravegherea unor oenologi înalt calificaţi și bine plătiţi.

Cu zeci de astfel de crame performante, dintre care unele se întind pe sute de hectare, România începe să devină un punct tot mai mare pe harta „lumii noi" a vinului. Ambiţiile marilor producători din ţară sunt să alinieze podgorii străvechi la standardele și performanţele unor state ca Australia, Africa de Sud, Chile, Argentina sau SUA, care în ultimele decenii au atacat cu succes o piaţă aflată până atunci sub hegemonia „lumii vechi": Franţa, Italia, Spania și Portugalia.

Este un fel de paradox: se știe că facem vin de pe vremea lui Burebista, dar suntem parte din „lumea nouă" a vinului.

„Explicaţia este simplă.", spune Ioan Georgiu, directorul general de la Cramele Recaș. „Ţări care acum 20-30 de ani nu însemnau mai nimic pe piaţa vinului au ajuns să deţină 27-30% din piaţa globală. Bineînţeles că, în aceste condiţii, ne-am dezvoltat și noi pe modelul celor care au succes. Am venit cu ceva nou pe piaţă, cu vinuri proaspete, fructuoase, vinuri de tip oxidativ. Am achiziţionat tehnologii moderne, am cooptat în acţionarat un englez, cu ajutorul căruia am pătruns pe piaţa externă", rezumă Ioan Georgiu reţeta succesului unui brand despre care, în urmă cu 15 de ani, nu știa mai nimeni, iar acum este al doilea jucător pe piaţa de profil.

Între două lumi
Vinurile care trebuie învechite sunt ţinute în butoaie de stejar numite baricuri

Vinurile care trebuie învechite sunt ţinute în butoaie de stejar numite baricuri

Potrivit celor care studiază chestiunea, în acest moment, există două abordări ale culturii viţei-de-vie și vinificaţiei. „Este, o dată, abordarea de «lume veche», care privește vinul ca un produs al pământului din care provine și valorizează în primul rând latura culturală, generând diversitatea gusturilor; și există abordarea de «lume nouă», în ţări ca Australia, Chile, Argentina etc, care privește vinul aproape exclusiv ca un produs economic care trebuie să fie, pe cât posibil, gustos și la costuri cât mai competitive", explică Cezar Ioan, fondatorul portalului web vinul.ro.

Acest lucru nu înseamnă că un brand nu poate avea ambele abordări, promovând și game comerciale, și game care valorifică „spiritul locului". Un astfel de caz este cel al unei companii de dimensiuni mijlocii din podgoria Miniș - Măderat, cu sediul în Păuliș. Se numește Wine Princess și, beneficiind de o tehnologie modernă, achiziţionată din fonduri europene, mizează pe valoarea imprimată de condiţiile locale de climă și de sol.

Miniș - Măderat este o podgorie pomenită la anul 1000, care se întinde pe 35-45 de kilometri. Zona ei sudică este propice pentru vinuri roșii, iar cea nordică pentru cele albe. Podgoria, pe care activează 4-5 crame mai importante și foarte mulţi producători mici, este în plină reconstrucţie. „Suprafeţe foarte mari s-au pârlogit, dar acum se replantează suprafeţele, prin programele europene de reconversie agricolă", explică proprietarul cramei Wine Princess, Balla Géza. Compania pe care o conduce a absorbit fonduri europene de ordinul milioanelor de euro pentru dezvoltare, atât tehnologică, cât și a laturii turistice, deoarece operează și o pensiune. „Îi lăsăm să se cazeze cu condiţia să deguste un vin, altfel nu", glumește antreprenorul. Partea care i-a revenit din finanţare a acoperit-o din credite bancare. Acum a ajuns să prelucreze 500 de tone de struguri, de pe 100 de hectare de viţă-de-vie, dintre care 87 de hectare pe rod. În total, produce 30 de vagoane de vin (30.000 de hectolitri).

Balla Géza este un om ocupat. Între o degustare cu clienţi din Polonia și o oră de curs cu studenţi de la Târgu-Mureș aduși la Păuliș, își face cu greu vreme să povestească despre vinurile sale. „Politica mea este de a produce vin din soiurile tipice podgoriei, Mustoasă de Măderat, Cadarcă, Fetească Regală etc. Pe de altă parte, și la vinurile «internaţionale», Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Merlot, Pinot Noir, nu urmăresc ca acestea să fie cum sunt cele din Chile, SUA, Australia sau Africa de Sud, ci urmăresc ca la ele să apară o anumită tipicitate, un caracter de Miniș", spune proprietarul cramei.

În cramele retehnologizate, cum este cea de la Păuliş, vinificarea este supervizată pe calculator

În cramele retehnologizate, cum este cea de la Păuliş, vinificarea este supervizată pe calculator

În ultimii ani, Balla Géza a scos pe piaţă un brand nou, așa-numitul Stone Wine (vin de stâncă) pe care îl produce din strugurii de pe cele mai înalte dealuri. „Acolo, stratul de sol fertil este de numai 20-30 de centimetri, iar apoi este stâncă vulcanică. Obţinem vinuri tipice în aceste condiţii de sol, cu caracteristicile podgoriei. Șansa podgoriilor românești aici se ascunde: nu e necesar să concurăm cu vinurile din Franţa, Spania sau Australia. Avem soiuri specifice, cu potenţial de producţie și calitate extraordinare", mai spune Balla Géza.

O viaţă printre baricuri

beseny

Besenyi Gyula

Printre baricurile de la crama Wine Princess din Păuliş, se strecoară cu un furtun în mână Besenyi Gyula, un vinificator veteran, care testează vinurile puse la „educat". „A fost un an mai dificil ăsta, că a plouat mult la începutul toamnei, dar o să ne descurcăm cumva", spune bărbatul. Are 53 de ani şi a terminat în 1980 liceul cu profil viticol din Ciumbrud, în altă zonă cu crame vestite, cea a Aiudului. A primit repartiţie la IAS Baraţca, lângă Păuliş, unde a lucrat până la desfiinţarea unităţii, în 2001. Apoi a trecut la „privat", la Wine Princess, până în ziua de azi.

Zâmbeşte sfios de sub mustaţa stufoasă când e întrebat ce îi place cel mai mult la meseria lui. „Tăt anul lucrez cu vinul, toamna e mai mult de lucru pentru că se fac recoltarea şi îmbutelierea. Cel mai fain îi tăt toamna, când vezi că intră strugurii în dezbrobonitor, când se separă boabele de ciorchini, şi apoi albul intră la presat şi mustuiala la fermentat. Mai e o lună şi ştii că ai primul pahar din an", spune bărbatul, cu voce domoală.

Minunata lume nouă

Dacă revoluţia română a început la Timișoara, revoluţia vinului românesc are epicentrul la 24 de kilometri mai spre Est, în orășelul Recaș. În localitate există o stradă a Viilor, care se intersectează cu strada Bachus și, desigur, cu strada Vinului. La capătul străzii Viilor, într-un loc unde câteva dealuri își ridică umerii din câmpia Banatului, se află Cramele Recaș. Dealurile sunt acoperite cât vezi cu ochii de rânduri de viţă-de-vie, aliniate în șiruri perfecte. Culorile toamnei pătează frunzele în unele locuri. Pe un deal, chiar lângă complexul de vinificaţie, o insulă gălbuie se decupează pe fundalul încă verde. „Este o porţiune de teren mai săracă în humus, care se îngălbenește mai iute", explică Liviu Gâţ, șef de fermă care are în grijă 150 din cele 900 de hectare de teren cultivate cu viţă-de-vie la Recaș.

În jur, se aud zgomote care seamănă cu împușcăturile. Sunt pocnitori pe bază de gaz, care fac zgomot la intervale regulate. Scopul lor este să alunge păsările care dau târcoale boabelor de strugure. Cu toate acestea, un stol de grauri planează hulpav deasupra plantaţiilor. „Nu le place zgomotul, dar s-au obișnuit”, remarcă viticultorul, cu umor englezesc. De la volanul unei Dacii MCV, indică fiecare parcelă de teren cu soiul care este cultivat. În stânga și dreaptă defilează ari după ari de soiuri locale și internaţionale. Revine de câteva ori asupra unei zone numite Überland (pământul de peste deal), de unde provin strugurii care sunt apoi transformaţi în două cupaje faimoase: Cuvee Überland și Solo Quinta.

De ultimul nume se leagă cea mai prestigioasă distincţie obţinută de un vin românesc în istoria recentă. Un Solo Quinta din 2010 a obţinut în anul următor titlul de „cel mai bun vin alb sec" la competiţia internaţională Vinalies Internationales, de la Paris. Solo Quinta este un cupaj de patru soiuri albe (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească Regală și Muscat Ottonel) și unul roșu, vinificat ca unul alb. Acesta din urmă se schimbă, în funcţie de an. În 2010 a fost Fetească Neagră. Vinul a fost creat de oenologul australian Hartley Smithers, cu care lucrează Cramele Recaș. „Este vinul meu favorit dintre cele produse în România. Știţi, este cumva ironic: să obţii un vin complet din mai multe altele”, spune despre creaţia sa Hartley Smithers.

Următorul Solo Quinta, cel din 2011, în care Shirazul a înlocuit Feteasca Neagră a fost listat ca „vin al casei” de restaurantele „Maze” (cotate la o stea Michelin) ale celebrului chef Gordon Ramsey. O sticlă din Solo Quinta 2010 este expusă acum la loc de cinste, sub o vitrină de sticlă, în magazinul de prezentare de la Cramele Recaș.

Nu departe de ea, un colţ al magazinului este tapetat cu saluturi semnate de VIP-uri care au vizitat cramele: Gabriela Szabo, Gheorghe Hagi, Mugur Isărescu, diverși politicieni, de la Emil Boc la Ion Iliescu, diplomaţi, dar și formaţia UB40, cu mesajul: „Red, red wine, bye, love everyone”.

„Vinul are marea calitate de a dezlega limbi și a lega prietenii”, spune, cu un zâmbet meditativ, Marius Pașca, amfitrionul celor care vizitează cramele. Complexul turistic de pe lângă Cramele Recaș a crescut de la câteva sute de vizitatori în 2003, când s-a deschis, până la 15.000 de vizitatori pe an, în prezent. Pentru aceștia se organizează degustări, se prezintă tehnologia de vinificaţie, se organizează tururi ale podgoriilor etc. Un punct forte al vizitei este „trezoreria", un spaţiu întunecos de-a lungul unui coridor, unde să păstrează, în condiţii controlate, vinuri depozitate aici de persoane particulare. Altă atracţie este un depozit unde vinul stă la învechit, în butoaie de 225 de litri, fabricate din lemn de stejar. Un astfel de butoi, numit baric, ajunge să coste 700 de euro. Vizita se încheie în sala de degustare, care aduce aminte, ca dimensiuni și organizare, de sălile, de ceremonii ale castelelor gotice. Pe două mese lungi sunt aranjate pahare pentru vin, lumânări și carafe, în așteptarea oaspeţilor. Dincolo de sala de degustare se află un spaţiu cu acces strict controlat, unde se odihnesc cele mai valoroase vinuri produse la Recaș. Printre ele, și 20-30 de sticle din anii 1950.

Marea provocare

Un must alb, subtil acidulat și proaspăt ca un izvor sclipește într-o carafă care se odihnește pe o masă lungă, gata de primit oaspeţii, la Cramele Recaș. În lumea vinului, vremea mustului tocmai trece și începe vremea vinului proaspăt, producţia 2014. România se mândrește cu locul cinci în Europa din punctul de vedere al suprafeţei cultivate cu viţă-de-vie, iar sectorul a absorbit integral fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Vestea proastă este că importul de vin este dublu faţă de export. „S-a pus accentul pe cantitate în dauna calităţii, pe uniformitate în dauna diversităţii, iar vinul și-a pierdut mult din locul lui important (economic, cultural) în viaţa românilor; fondurile europene au permis refacerea plantaţiilor și dotarea tehnologică a cramelor la un nivel la care investitorii români nu ar fi avut acces altfel. Dar, din nou, au fost favorizate soiurile internaţionale în dauna celor locale", explică Cezar Ioan, de la vinul.ro.

Ioan Georgiu, directorul general de la Recaş, printre baricurile din „Sala Cavalerilor"

Ioan Georgiu, directorul general de la Recaş, printre baricurile din „Sala Cavalerilor"

Un exportator puternic, care face excepţie de la tabloul general creionat de Cezar Ioan sunt chiar Cramele Recaș, care au ajuns la nivelul la care pot adapta vinul în funcţia de cerinţele unui client. „Sigur, trebuie să ţii cont de ce se cere pe o piaţă specifică. De exemplu, dacă distribuim într-un lanţ major de magazine din Anglia, unde este o piaţă foarte dură, pe care am reușit să intrăm doar după cinci ani de încercări, trebuie să luăm în seamă ce cer clienţii de acolo și să facem un vin care să fie în acord cu gusturile lor”, explică directorul general al companiei, Ioan Georgiu.

Drumul până la acest nivel a fost însă unul lung și anevoios. Amabil și afabil, Ioan Georgiu vorbește cu plăcere de ziua când, alături de prietenul Gheorghe Iova, împreună cu care deţine și conduce afacerea, au „aterizat" la Recaș. „Eram doi absolvenţi de horticultură la Cluj, căsătoriţi cu maramureșence, care am luat repartiţia aici, în Banat, în 1983. Și am găsit exact ce trebuia, un IAS slab tehnologizat, la nivelul anilor 1960, care producea vinuri vrac. Dacă găseam totul pus la punct, nu mai aveam ce face", spune Georgiu.

Avea 24 de ani când a ajuns la Recaș și, după șase luni, era deja șeful combinatului de vinificare. În 1986-1987 au venit primele rezultate, prin vinuri de Recaș medaliate. „După 20 de ani erau primele medalii câștigate din nou de cramele de aici, cu Cabernet și Pinot Noir", își aduce aminte directorul. A urmat apoi momentul 1989. „Atunci am avut calea liberă, a dispărut planificarea și a venit competiţia. În plus, aveam vârsta perfectă. La 30 de ani, beneficiam de dinamismul, elanul, dar deja și de experienţa vârstei. A fost o șansă unică. Scopul nostru principal a fost să menţinem unitatea viabilă financiar. Nu am făcut ciubucuri mărunte cum se făceau atunci, să vinzi un tractor ca să obţii un profit pe termen scurt. Ne-am încăpăţânat să menţinem crama viabilă economic", povestește directorul despre anii 1990.

Apoi, a venit privatizarea. Mai întâi printr-o asociere în participaţiune, apoi prin preluarea integrală a activelor. „A fost o privatizare în doi pași, dar cel mai important a fost al treilea - cooptarea în acţionariat a englezului Philip Cox. Așa ni s-a deschis piaţa externă. El ne-a arătat direcţia. Ce se cerea în afară. Am luat credite, am accesat fonduri ca să retehnologizăm", mai spune Ioan Georgiu.

La Recaș Rândurile de viţă-de-vie sunt plantate de un utilaj ghidat prin GPS | Fotografii: Vakarcs Lorand

La Recaș Rândurile de viţă-de-vie sunt plantate de un utilaj ghidat prin GPS | Fotografii: Vakarcs Lorand

Modelul „lumii noi” a fost stabilit după o vizită în zona viticolă Nappa Valley din California, în urmă cu 15 ani: „Când am văzut cum se lucrează acolo, mi-am schimbat radical tot conceptul". De atunci, Georgiu se întoarce constant în Nappa Valley. „De fiecare dată mă întorc cu zece idei noi. Următoare vizită, a cincea, e în ianuarie 2015", încheie directorul, cu un aperitiv pentru viitor.


Interviu Hartley Smithers: „România, în comparaţie cu Spania sau Franţa, este mult mai deschisă la minte"

hartley smithers

Hartley Smithers

Hartley Smithers este un oenolog australian faimos, cel care a creat şi cupajul Solo Quinta din 2010, declarat, în anul următor, cel mai bun vin alb sec din lume. Smithers îşi împarte munca în trei, lucrând în România, în Australia şi Spania. Am stat de vorbă cu el despre diferenţele dintre cele trei ţări, în ce priveşte industria vinului.

Poate România produce vinuri care să intre în competiţie pe piaţa Uniunii Europene cu cele din Franţa, Italia sau Spania?

Da, sigur, România este foarte puternică, mai ales la vinuri albe, deoarece este o ţară mai nordică, mai rece, deci, prin comparaţie, sunt mai bune vinurile albe de aici decât cele din Spania, din toată Franţa şi o mare parte a Italiei, dar este mai greu, în cazul vinurilor roşii din România, să atingi nivelul de vârf absolut.

Care este diferenţa dintre industriile de vinificare din România, Spania şi Australia ?

Sunt trei lucruri foarte diferite. Spaniolii sunt foarte tradiţionalişti. Au un sistem cooperatist puternic, format din mici proprietari. Obţin foarte multe fonduri de la Uniunea Europeană, dar acestea nu sunt foarte bine utilizate. Vorbim de o mentalitate foarte tradiţionalistă, care mai degrabă lucrează împotriva lor decât pentru ei. Australia este altă poveste, acolo vinul este o industrie nouă, care se bazează pe companii private, inovative, care au la dispoziţie tehnologii foarte bune şi obţin struguri de cea mai bună calitate. Australia avea o industrie a vinului primitivă, dar la sfârşitul secolului trecut s-au dezvoltat vinuri bune, cu o tehnologie adecvată. Cred că şi România se află acum în postura în care se găsea Australia în anii 1980. Există multă tehnologie disponibilă şi e vremea ca aceasta să fie folosită, iar rezultatele încep să apară. Cred că România, în comparaţie cu Spania sau Franţa, este mult mai deschisă la minte.

Care ar fi diferenţa între piaţa românească a vinului şi cea externă?

Trebuie să spun că piaţa românească a vinului este foarte diferită de cea internaţională. În România se cer varietăţi locale, cum e Feteasca Regală, vinuri dulci, cum e Chardonnay. Nu am mai văzut asta altundeva în lume, este o chestie unică. Piaţa internaţională se uită după vinuri de bună calitate, bine făcute, curate, uşor de băut.

Acesta a fost primul popas pe drumul vinului din România, pe care l-am făcut în Banat. În episodul următor  scriem despre cramele din zonele viticole ale Ardealului, cu beciuri adânci și vinuri binecuvântate.

  1. doru ionescu says:

    Felicitari pentru serial,pentru idee! Era necesar. Bun reporter.Poate va ocupTI SI DE PRODUCTIA DE TUICA,HORINCA,BERE,INCURAJAND INDUSRIA,CONSUMUL SI “CULTURA” IN DOMENIU.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

five × one =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te