Virajul de la grupul deviant la minoritatea activă


Text de LaviniaBetea

Istoria s-a scris, după cum se știe, în termeni de putere, conflicte, supunere, constrângeri. Astfel că narațiunile des petrecut se articulează pe schema implicită a peștelui mare care-l înghite pe cel mic.  Istoria recentă și viziunea asupra democrației sunt dominate însă de modelul politically correct. În consecință, vocile contestarea le unor grupuri minoritare se fac tot mai auzite. Datorit mediei, încă mai percutant decât opiniile majoritarilor. Au însă, totdeauna, minoritarii dreptate? Și care sunt procesele prin care se impun ca agenți ai schimbării?

Este meritul psihosociologului francez de origine română Serge Moscovici de a fi pus în circuitul științific conceptul de minoritate activă și teoriile funcțiile acesteia în schimbarea socială prin lucrarea Psychologie de minorites actives (Paris, PUF, 1979).O ,,lucrare fundamentală, considerată drept manifestul teoriei influenței minorităților”, în opinia lui Youcef Aissani(2003), care prezintă spectaculosul viraj al grupurilor considerate inițial deviante la minoritatea activă care determină schimbări majore în societate.

Minoritatea este întotdeauna intransigentă, ea nu vrea să facă compromisuri

 

Psihosociologie și istorie

Istoria evenimențială prezintă o evoluție a omenirii bazată pe conflicte. Războaie, răscoale, revoluții din care cei victorioși obțin obediența celorlalți prin diferite măsuri de constrângere. Încă din  secolul VI î. H. însă, chinezul Sun Tzu a definit ,,arta războiului” drept ,,arta supunerii fără luptă”.O artă, în fapt, a  proceselor și tehnicilor manipulării, obedienței și influenței.

Conflictele sunt inerente oricărui tip de societate. Cu atât mai mult în normalizarea relațiilor dintr-o societate democrată intervin procesele influenței care conduc la conformismul (obediența) majorității în fața normelor sociale. În anumite condiții însă. În primul rând trebuie ca omul să înțeleagă că face parte dintr-un sistem bazat pe autoritate. Exemplu extrem al unei astfel de conștientizări ar fi comportamentul subordonaților la ordinele superiorilor militari direcți. În al doilea rând, ordinele și cerințele emițătorului trebuie să corespundă funcției sale ierarhice. Un profesor, bunăoară,le poate impune elevilor săi corectarea temei de casă, nu însă și al meniului cinei cu părinții.

Asemenea exemple extrase din cotidian ar putea fi circumscrise ,,modelului funcționalist” al schimbărilor sociale, consacrat și de explicația istoriografică. Conform acestuia, schimbările pot fi înfăptuite de elitele care au acces la informație, dețin resurse și/sau putere. Adică, la baza schimbării, stau liderii și/sau experții. Moscovici a criticat această poziție, propunând ,,modelul genetic”, centrat pe acțiunea inovatoare a mișcărilor sociale. Justificându-l prin trei idei directoare: a) nu este necesar ca un grup să fie înzestrat cu putere legitimă pentru a avea influență; b) influența nu se  prezintă totdeauna sub masca unui fenomen de conformism la punctul de vedere dominant; c) procesele pe care influența le angajează și schimbările pe care le declanșează, diferă în funcție de originea sursei (grupul dominant sau o minoritate).

Mișcarea sufragetelor poate fi în acest sens exemplul clasic al unei mari schimbări – acordarea dreptuluide vot femeilor. Recent, un post de televiziune a difuzat filmul artistic Sufragete (2015) regizat de Sarah Gavron, inspirat de mișcarea feministă britanică de la începutul secolului XX. Într-o prezentare foarte sintetică, amintim că mișcarea ,,Women’s Social and Political Union” (Uniunea politică și socială a femeilor) a fost înființată în 1903 de Emmeline Pankhurst(interpretată de Meryl Streep în amintitul film). La început au fost doar cinci femei, două dintre ele, Emmeline și Christabel Pankhurst fiind mamă și fiică. Filmul e însă mai curând o biografie de grup, focalizată pe procesul atragerii de noi adepți și transformării programului feminist din temă caricaturizată de majoritate, elite și presă, într-o mișcare politică. Ca orice operă artistică pe teme istorice, realizată de creatori talentați care  respectă contextul faptelor și biografia personajelor, reprezentările formate cu ajutorul celei de-a șaptea arte edifică publicul în mai mare măsură decât alte forme ale cunoașterii. Regizorul și-a centrat narațiunea asupra unei tinere spălătorese, atrasă în acțiunea politică de întâmplare. Așa cum a fost, de altfel, și aderența multora dintre animatorii marilor schimbări din istoria omenirii. Alte personaje plasate în epicentrul cutremurului ce va urma în relațiile statornicite dintre cele două sexe, ilustrează motivațiile, formele de protest și… replicile majorității. Militantismul feminist, conceput a fi pașnic,a determinat reacții potrivnice: începând cu cele din familiile sufragetelor (inadaptabile la tulburarea ritmului domestic), până la reacțiile autorităților (de la caricaturile și criticile presei, la atacuri asupra demonstrantelor, arestări și condamnări). Agresivitatea autorităților provoacă replici similare de cealaltă parte: incendieri, distrugeri, atentate cu bombe. Și sinucideri care atrag atenția publică și creează martiri. În cele din urmă, în 1928(care e și anul morții inițiatoarei Emmeline Pankhurst), femeile din Marea Britanie obțin dreptul la vot. Mișcarea sufragetelor britanice a inspirat-o pe cea americană. Și, mai apoi, pe alți doi mari profeți ai schimbării – Mahatma Gandhi și Martin Luther King.

Acesta e unul dintre exemplele pe care Serge Moscovici mi l-a dat discutând despre teoria minorității active în interviul pe care l-am publicat în cartea Bărbați și femei. Întâlniri cu Serge Moscovici (Editura Fundației Culturale Române, 2007). Mișcarea ecologistă, mișcarea gay, mișcarea bolșevică și apariția noii religii a creștinismului sunt alte câteva dintre exemplele teoriilor sale.

 

,,Stilul” minorității active

Toate acestea se produc în vastul și nevăzutul câmp al influenței sociale. Prezenţi sau absenţi, fie că se exprimă direct, fie aluziv la prezenţa sau punctul de vedere al individului, ceilalţi membri ai grupului constituie un element esenţial în judecăţile, opiniile sau comportamentele lui. În La psychologie des minorites actives, Moscovici evidenţiază rolul esenţial al comunicării şi interacţiunii în procesele de influenţă socială. Informaţia, comunicarea şi procesele de influenţă contribuie la structurarea câmpului social în trei dimensiuni esenţiale: normativă, cognitivă şi socială. Sub aspect normativ, influenţa creează, reafirmă sau impune valori. Sub aspectul său cognitiv, determină un adevărat decodaj şi tratament al realităţii. Sub aspect social, joacă un rol esenţial în organizarea, menţinerea sau punerea în discuţie a statusurilor de putere şi de autoritate.

În acest din urmă punct se structurează și intervin creativ minoritățile active. Și, iată, câteva dintre concluziile împărtășite de Serge Moscovici în amintitul interviu: ,,Problema minorităţii este aceea că ea nu are nimic – nici resurse, nici autoritate. Este problema care şi-au pus-o istoricii religiilor. Cum a fost cu putinţă ca o minoritate – cazul primilor creştini – să schimbe lumea. Pentru aceasta o minoritate are trei lucruri de făcut. În primul rând să producă conflicte. Are o adevărată ştiinţă a producerii conflictelor. Are apoi un stil de comportament. Este întotdeauna intransigentă, ea nu vrea să facă compromisuri. Acesta este al doilea factor în strategia minorităţilor. Al treilea – minoritatea începe să producă influenţă. În timp ce majoritatea produce o influenţă conformizantă, conştientă, cea a minorităţii pare inconştientă. În timp se produce o deplasare spre minoritate, către o rezolvare a conflictelor sale. Procesul acesta l-am numit conversiune. Şi a fost studiat prin cercetări de laborator”.

La început, opiniile, credințele sau pretențiile grupului sunt percepute de autoritate și chiar de majoritate ca aparținând unei categorii deviante. Iar luările de poziție și acțiunile în favoarea acestora ca niște acte de delicvență. Parcursul de la reprezentarea de grup delicvent, marginal ori contestatar al unui tip de societate, la aceea de agent al schimbării este unul spectaculos. În lucrarea care-a consacrat fenomenul minorității active ca temă a psihologiei sociale, Serge Moscovici îl prezintă astfel: ,,Într-un timp considerabil, un număr considerabil de indivizi erau considerați categorii deviante, fiind tratați ca reziduuri ale societății normale. Apoi, aceste categorii se preschimbă în minorități active, creând mișcări colective sau participând la creația lor. Altfel spus, niște grupuri care erau definite și se defineau, cel mai adesea de manieră negativă și patologică în raport cu codul social dominant, au devenit grupuri care posedă propriul cod și, între altele, îl propun și altora cu titlul de model sau de soluție a schimbării”.

Nu orice grup minoritar evoluează însă într-o minoritate activă. Cercle și Somat (2005) au decelat următoarele trăsături ale comportamentelor minorității active care configurează într-un stil contrapus normelor majorității:

  1. Investirea și vizibilitatea implicării(transparența sacrificiului personal și a stimei de sine sunt necesare);
  2. Autonomia (prin care se evidențiază libertatea alegerii și asumarea ideilor avansate);
  3. Consistența (față de lumea din jur indivizii grupului trebuie să adopte repere stabile în judecățile, acțiunile și declarațiile lor);
  4. Fixismul (este versiunea ,,dură” a consistenței manifestată prin repetarea comportamentelor și adoptarea unui model comportamental care marchează distanța între majoritate și minoritate);
  5. Echitatea (consistența ,,rigidă” nu conduce totdeauna la eficiență, comportamentul fixist putând fi rejectat; de aceea e necesară grija pentru reciprocitate în relațiile cu opinii divergente).

Aceste și alte aspecte au efectul creşterii progresive a influenţei minoritare asupra majorităţi.

O minoritate lipsită de flexibilitate, percepută ca ,,fixistă”, îşi pierde însă potenţialul de influenţare

 

Cum să vezi nevăzutul

„Cum să vezi ceea ce nu există” şi-a intitulat prezentarea teoriei minorităţilor active un jurnalist în revista Sciences Humaines (2001) numindu-l pe autorul ei principal reprezentant al psihologiei sociale franceze. Cu recomandarea că lucrările lui Moscovici au modificat semnificativ și concepţiile asupra influenţei, adoptării deciziilor de grup și reprezentărilor sociale.

Articolul de popularizare atrage atenția  că o teorie ştiinţifică se impune altfel decât opiniile în simțul comun. Complexitatea exemplului, observațiilor și ipotezelor sociale nu poate fi reductibilă la condiţiile laboratorului experimental în vederea controlului și cuantificării variabilelor sale. Designul unui experiment care miniaturizează un model social fără a-l deforma în datele esențialele, este o ,,muncă de artist”, după cum definise Serge Moscovici munca de cercetare într-un alt interviu pe care mi l-a acordat (2010).

Publicului cititor al revistei Sciences Humainesi-au fost prezentate, în limbajul accesibil și nespecialiștilor, cercetările experimentale despre influenţa unei minorităţi asupra majorităţii. Acestea au debutat, în 1967, când împreună cu Faucheaux, Moscovici a realizat prima verificare experimentală a ipotezei că influenţarea subiecţilor majoritari se face prin consistenţa minorităţii. În 1969, Moscovici, Lage şi Naffrechoux au efectuat faimoasa experienţă “albastru-verde”. Într-o descriere sintetică, amintim că subiecților le-au fost prezentate o serie de diapozitive cu cerinţa de identificare  a culorilor fondului. Inițial, cu toţii au dat răspunsuri corecte. Într-o a doua etapă, doi complici ai experimentatorilor, când s-a proiectat un diapozitiv pe fond albastru, au declarat, cu tărie și convingere, că fondul e  verde. Persistând în “eroare”, în situații similare succesive, “influenţa minoritară” exercitată de numai doi subiecţi a modificat semnificativ și răspunsurile celorlalți. Astfel că pe parcursul a 36 de proiecții, 32% dintre participanți au dat răspunsul greșit ,,verde”, sub influența celor doi complici.În designul experimentului aceștia contează ca ,,minoritate activă”.

Alte experimente ulterioare au demonstrat că minorităţile active pot modificaatitudini și concepţii și în comunități diferite celei de apartenență. O influență latentă la început, care se manifestă câteva săptămâni mai târziu prin schimbări de care subiecții par să nu-și dea seama. Mai mare încă este efectul unei minorități active atunci când e negat de cei influențați. Ominoritate lipsită de flexibilitate, percepută ca ,,fixistă”, își pierde însă potențialul de influenţare. Experimental s-a demonstrat și diferenţa între natura influenţei majoritare și a celei minoritare. În primul rând prin aceea că majoritară influențează comportamente și opinii imediate, iar influenţa minoritară acţionează latent, dar mai în profunzime.

 

Minoritari și majoritari

Patru funcţii îi sunt atribuite influenţei minorităţii active. În primul rând, funcția creării de norme. Prin aceasta, influenţa permite emergenţa notelor care generează coeziunea grupului, asigurându-i permanenţa şi determinând consistenţa comportamentelor membrilor săi. În al doilea rând, socializează indivizii. Influenţa se înscrie printre procesele care permit copilului sau membrului nou dintr-un grup să cunoască, să înţeleagă, să accepte şi să integreze, progresiv, regulile, principiile şi modul de funcţionare al grupului său de apartenenţă. În al treilea rând, influența minorității active are o funcţie de control social care menține echilibrul grupurilor. Acestea îşi păstrează integritatea, pot prevedea şi canaliza comportamentele membrilor, întărind astfel dependenţa individului de sistemul social. În al patrulea rând, influenţa miniorităţilor active are o funcție inovatoare. Prin ea, regulile şi punctele de vedereevoluează până la asumarea de noi idei, atitudini și comportamente.

Prin aceste funcții se exercită trei mari tipuri de influenţă socială:

  1. Influenţa normativă care satisface trebuințele apartenenţei şi reuşitei sociale prin cunoaşterea și asumarea valorilor de grup;
  2. Influenţa informativă care conduce la o anume aproximare a realităţii prin înţelegerea, stăpânirea situaţiilor şi adaptarea cognitivă;
  3. Influenţa inovatoare care permite evoluţia cognitivă sau normativă a grupurilor, precum şi apariţia unor comportamente şi norme noi. Influenţa normativă și cea informativă sunt observabile, explicite şi directe. Influenţa inovatoare este însă implicită, mascată și cu efecte pe termen lung.

Într-o altă cunoscută lucrare La Machine à faire les dieux (1988), tradusă și în limba română cu titlul Psihologia socială sau mașina de fabricat zei (Polirom, 1997), Moscovici analizează și efectele mesajelor asupra schimbării prejudecăţilor. Cu concluzia că grupurile minoritare sunt mai influente decât personajele oficiale. Acestea din urmă nu posedă autoritatea morală care conduce la modificarea concepţiile şi comportamentelor populaţiei. Ceea ce s-a văzut din 1989 încoace, în România.

Ajunși în acest punct al sintetizării teoriilor minorității active se poate chestiunea în ce măsură minoritățile etnice sunt ori pot deveni minorități active. Un retur în inepuizabilul ,,laborator” al istoriei poate fi elocvent în aprecierea riscurilor ce și le asumă experții. În 1978, istoricul Hélène Carrère d’Encausse a publicat cartea L’Empire éclaté : la révolte des nations en URSS. Anunța în ea sfârșitul Uniunii Sovietice datorită creșterii demografice explozive din republicile sovietice asiatice musulmane. Reputata savantă va reveni asupra temei, cu corecțiile de rigoarea le istoriei recente, publicând, în 1990, La Gloire des nations ou La Fin de l’Empire soviétique (ambele traduse în limba română, în 1993, cu titlurile Imperiul spulberat: revolta națiunilor în URSS și Triumful națiunilor sau sfârșitul Imperiului sovietic).Dar Imperiul interior (republicile sovietice) și cel exterior al Uniunii Sovietice (țările satelit) s-au spulberat pentru că s-au trezit națiunile dinăuntrul lor, a fost, de această dată,concluzia istoricului. Atât țările Europei Centrale și de Est, sovietizate după război, cât și popoarele incluse în federația sovietică s-au răzvrătit împotriva dictatului rusesc ,,pământul e al vostru dar puterea e-a noastră”, aplicat celorlalte popoare. Istoriași-a continuat însă cursul imprevizibil. O dată rușii alungați din fostele republici sovietice, războaiele între diverse popoare și grupuri etnice au continuat. Dacă și cum se va produce virajul acestora – de la  minoritatea etnică la minoritatea activă–experimentele de laborator nu ne îngăduie să prezicem.

Un teribil avertisment asupra influențelor minorităților active asupra slăbiciunilor omului modern l-a lansat ultima carte a scriitorul Michel Houellebecq, Soumission (tradusă, în 2015, cu titlul Supunere). Un PF (political fiction) o numește autorul. Acțiunea se petrece în anul de grație 2017, când, după exercițiul electoral democratic, Franța ajunge să fie condusă de un guvern musulman moderat. Personajul principalul, profesorul de literatură François, și mare parte dintre colegii săi universitari urmează să se bucure de enorme avantaje materiale(și maritale!)într-o Sorbonă musulmanizată. O excelentă satiră a unei civilizații ce se conduce după principiile căutării fericirii și plăcerii imediate, copleșită de influența minoritară.

 

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 × two =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te