Visul românesc al unui om care trăieşte visul american

Interviu cu Tiberius Vădan, realizat de Caius Chiorean


Distribuie articolul

Tiberius Vădan face parte din elita americană care, după ce s-a implicat în restructurarea giganţilor economici în timpul crizei de la sfârşitul deceniului trecut, redesenează astăzi modelul funcţional al companiilor de mâine. Pe când activa în echipele celor mai mari companii de restructurări din New York, în timpul crizei, s-a implicat în repunerea pe picioare a unor companii ca General Motors, Lehman Brothers, AIG, MetLife, Adidas, Taylor Made, Kenneth Cole, Marriott. Astăzi e în echipa de executivi la IBM, coordonând activităţi de restructurare a companiilor, prin introducerea Inteligenţei Artificiale în modelul operaţional. Ca expert în afacerile internaţionale şi în dezvoltarea afacerilor globale, el este consultant de afaceri al mai multor fonduri din Statele Unite interesate să investească în România. Recent, Tiberius Vădan a fost desemnat de Consiliul de Afaceri Româno-American (RABC) candidat la funcţia de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, în eventualitatea că mandatul care expiră în august al actualului ambasador, nu va fi prelungit.

Născut în România, la Deva, în 1973, Vădan a părăsit România la 15 ani, obţinând prima viză de studiu în SUA acordată unui licean român după revoluţie. El deţine un  MBA Harvard University şi este absolvent al Universităţii Georgetown din Washington D.C. şi Belmont din Nashville, Tennessee. Caracterizat ca un „navigator înrăit şi un entuziast al vinului”, (An avid sailor and wine enthusiast), el şi soţia sa, Elena, locuiesc în Manhattan. Recent a fost în România într-o vizită de afaceri şi de prezentare a candidaturii sale, vizită care a inclus şi Clujul, oraşul primilor lui ani de liceu.

Pe siteul http://rabcus.org/ al organizaţiei din care face parte Tiberius Vădan se poate vota petiţia pentru includerea României în
programul Visa Waiver

SINTEZA: Domnule Vădan, sunteţi un român care trăieşte visul american, în cea mai bună perioadă în care să trăieşti acest vis, dacă e să-l credem pe preşedintele Donald Trump. Român ardelean, născut la Deva, şcolit în parte la Cluj, ultraşcolit în Statele Unite, apoi cu un parcurs profesional remarcabil. Mai nou aţi fost nominalizat pentru poziţia de ambasador al SUA în România de către o asociaţie profesională a românilor din SUA. Lecturată în CV, viaţa dumneavoastră arată ca fiind una excepţională.

Tiberius Vădan: Vă mulţumesc pentru complimente, ştiu că după cum arată CV-ul meu, parcursul american  poate fi interesant, dar nu aş vrea să uit că punctul de plecare al traiectoriei mele şcolare şi de viaţă a fost Clujul, Liceul de Informatică, unde am învăţat până la vârsta de 15 ani. De fapt, când am plecat în Statele Unite, în 1990, – mergeam acolo ca primul „exchange student” (schimb de studenţi, aproximativ, n.r), cu prima viză de studiu F1 acordată unui român după revoluţie – nu ştiam că mă voi stabili în SUA. Obiectivul meu unul mai limitat, voiam să învăţ mai multă engleză şi să învăţ despre computere de la cei care construiesc computere. Nu aveam neapărat în plan să continui studiile acolo pe termen mai lung, mai ales că eram singur, fără tatăl meu şi mama mea. Dar, cum e în viaţă, lucrurile s-au schimbat şi s-au întâmplat cu totul altfel decât era planificat. Am fost ca            prins de un uragan căruia nu i te poţi împotrivi, care m-a purtat către ceva care era mai degrabă un vis îndepărtat. Am primit burse complete de la facultăţi de prestigiu, unde am absolvit în cele din urmă cu diplome în matematică, tehnologie şi finanţe. Dar şi asta s-a întâmplat contrar voinţei mele iniţiale, care era aceea de a mă specializa în politică. Mă gândeam atunci, ca un vis de adolescent, că, dacă voiam să fiu sigur că nu va mai exista un Ceauşescu în viaţa noastră, atunci eu trebuia să mă întorc în ţară şi să devin preşedintele României.

– Astea erau gândurile dumneavoastră în primul an de facultate, înainte să optaţi pentru un domeniu de absolvenţă?

– Nu, de fapt aşa gândeam înainte să intru la facultate. Aveam ca sponsor în liceu o personalitate din lumea finanţelor şi i-am spus dânsului ce îmi doresc. Nu m-a descurajat, deşi el gândea diferit viitorul meu, şi pe baza recomandării sale şi a dorinţei mele de a mă specializa în politică am primit o bursă la Georgetown, o universitate în Washington D.C. (Bill Clinton este printre alţi politicieni absolvent la Georgetown, n.r.) Sponsorul meu mi-a spus: du-te acolo, încearcă să înţelegi ce e politica şi după aceea îmi spui dacă asta e direcţia în care vrei să mergi. Aşa am ajuns să lucrez cu domnul senator Richard Lugar care fusese Charmain of Forreign Affairs Comitte în Senatul american (post echivalent preşedintelui Comisiei de politică externă în Parlamentul românesc, n.r). Am cunoscut, să spun aşa, din plin politica americană, eram toată ziua pe holurile din Capitol Hill. În a doua vară am făcut încă un internship la fostul chief of staff al senatorului Lugar care devenise lobby-ist. Din aceste două experienţe am învăţat cum este construită politica americană, cum se fac legile şi cum acţionează grupurile de lobby. Şi am constatat că nu mă atrage şi că vreau o diplomă în finanţe. I-am spus sponsorului meu că asta vreau să fac şi asta s-a şi întâmplat. Am absolvit universitatea şi am intrat în sistemul de achiziţii şi restructurări. Iniţial am lucrat pentru Delloite unde eram auditor, după aceea am continuat la Morgan Stanley, ca bancher de achiziţii. După aceea am mers la Harvard Business School unde am obţinut un MBA, iar de atunci, vreme de 20-25 de ani am lucrat numai pe partea de achiziţii. Întâi, din nou la Deloitte, apoi am mers la o firmă care se numeşte Alvarez&Marsal, o firmă de restructurări care a lucrat şi în România la Tractorul şi la Oltchim. Eu nu am lucrat în România, nu că nu mi-ar fi plăcut, dimpotrivă, dar eram în China în acea perioadă. De acolo am plecat la KPMC unde eram partener în marchandise acquizition. Acum sunt executiv la IBM şi coordonez biroul de restructurări.

– Deci lucraţi acum la restructurarea companiei IBM?

– Da, în interiorul companiei, dar de asemenea şi cu clienţii noştri. E vorba de implementarea unui nou model operaţional, care se numeşte Digital First. Noi la IBM  avem o divizie nouă, practic o companie separată, care poate fi angajată să redefinească modelul de funcţionare a companiilor care solicită acest lucru. Noi evaluăm schema de organizare şi constatăm că anumite departamente, cum ar fi cel financiar, resurse umane, marketing sau altele pot fi mai rentabil deservite de Inteligenţa Artificială. IBM a cumpărat o mulţime de companii ca să creeze această divizie, dar în acest domeniu lucrurile se mişcă foarte repede. Viziunea mea înăuntrul companiei este una de parteneriat şi aş vrea să avem acest tip de parteneriat şi cu companii din România, cu universităţi, cu companii farmaceutice, aşa cum avem acum parteneriate pe verticală şi cu Apple, şi cu Google, şi cu Amazon. Ştiu că Inteligenţa Artificială e un domeniu mai puţin înţeles şi că nu sunt încă multe persoane în România talentate în domeniu. Dar s-au făcut progrese mari şi se vor face pe măsură ce firmele vor înţelege că aceasta e traiectoria obligatorie în anii care urmează. Noi investim în compania noastră şi avem de asemenea în plan să antrenăm resursa locală acolo unde nu avem încă destui oameni.

– Aceasta este o parte a activităţii dumneavoastră profesionale. Pe lângă aceasta vă implicaţi în atragerea unor fonduri de investiţii americane în România.

– Pot spune că în carieră am contribuit la finalizarea a peste 250 de tranzacţii de vânzare-cumpărare care au implicat aproape un trilion de dolari şi mai mult de jumătate dintre acestea erau cu parteneri fonduri de investiţii. Fonduri de investiţii mari,  Elliot Management Corporation, KKR, Apollo Management, lideri în domeniu. Adeseori în discuţiile noastre ei se arătau interesaţi cum ar putea să pună nişte bani la lucru în România. Ei ştiau că am fost în România după 2000 şi am scris şi o carte „România Redux, A view from Harvard”, cu Manuel Costescu, fost secretar de stat pentru investiţii, prietenul meu de la Harvard, şi cu Dan Dimăncescu, consulul onorific de la Boston. Eu ştiam că sunt oportunităţi în România şi am studiat de atunci exact unde pot fi acestea găsite.  Aşa că am îndrumat fonduri de investiţii înspre România, am adus fonduri încoace şi în anii trecuţi.  Dar acum suntem la un nivel superior, s-au constituit două mari fonduri specializate în Europa de Est pentru care mă implic în privinţa României. Sunt activ în a dirija fondurile încoace şi am demarat pentru asta o campanie prin care să ne întâlni cu poate o sută de companii din Bucureşti şi din Cluj care ar putea fi interesante pentru investitorii americani. Sunt afaceri din domeniul IT, parcuri industriale, dezvoltatori imobiliari. Sunt nişte oportunităţi de afaceri excepţionale în România  şi ca atare scopul meu şi al organizaţiei pe care o reprezint va fi să continuăm să construim  puntea economică dintre America şi România, să o facem mai stabilă, mai largă şi multifuncţională.

– Care industrii româneşti sunt atrăgătoare pentru aceste mari fonduri de investiţii?

– Dacă vă spun că toate sunt nu o să mă credeţi. Pot fi domeniile pe care le-am pomenit anterior, dar putem discuta despre oportunităţi de investiţii în turism, infrastructură, chiar în cultură. Am vorbit cu un domn francez stabilit în Cluj şi dânsul îmi povestea despre un pictor din oraş care vinde lucrări cu trei milioane de dolari. Iată deci un domeniu interesant. Toată lumea în America spune despre România: IT şi imobiliare.  Dar punctul meu de vedere este că mai multe oportunităţi sunt în domeniul energetic şi bancar. Sunt cinci bănci strategice în România, dar sub ele sunt mai multe bănci mici, unde există oportunitate şi deschidere pentru consolidare prin infuzie de capital. România are o legislaţie de investiţii încă excepţională. Poţi de pildă să construieşti un parc industrial în România şi să pui jos doar 20 la sută din bani, banii tăi, şi să împrumuţi restul de 80 la sută. Nu se întâmplă asta în America. Nemaivorbind, cum îmi spunea acelaşi domn francez, preşedintele organizaţiei noastre în Franţa, că poţi împrumuta cei 80 la sută din bani în Franţa, cu 0,5 la sută dobândă, şi să aduci banii în România, unde dobânzile sunt mult mai mari.

– Investitorii străini au această oportunitate de credit, cei români nu prea. Aveţi dorinţa de  a lucra pentru ţara dumneavoastră, spun că şi România este ţara dumneavoastră, totuşi impresia în mediul de afaceri de aici este că interesul investitorilor americani pentru România este relativ scăzut.

– Cred că este o opinie greşită. Dar sunt nişte lucruri care sunt adevărate. Realitatea e că există un fond de un miliard de dolari care abia aşteaptă, care  vrea cu adevărat să investească în România. Dar au fost şi altele care au plecat pentru că nu au stat să înţeleagă cum funcţionează mediul de afaceri din România. Nu au timp să o facă şi aceasta e problema pe care trebuie să o rezolvăm. Mă refer din nou la concepţia aceasta de punte.  Când traversezi un pod, nu vrei să întâlneşti bariere neprevăzute din trei în trei metri. Sunt bariere ridicate în America, pentru că şi acolo sunt proceduri legate de jurisdicţie şi taxe şi sunt bariere de partea românească a podului. Eu am traversat puntea aceasta cu investitori pe care îi cunosc şi care au făcut cale întoarsă când au constatat că proiecte concrete s-au împotmolit din pricină că aveau nevoie de zeci de aprobări.  Erau proiecte majore care au fost propuse dinspre România  investitorilor mei, vorbesc de miliarde de dolari, pentru drumuri, porturi, şi altele care s-au oprit şi investitorii aceia au spus: call me later (căutaţi-mă mai târziu, aproximativ, n.r.). Până la urmă, investiţiile acelea s-au dovedit rentabile, dar pentru cei care, alţii, le-au făcut. Grecii, italienii, germanii sau austriecii, mai apropiaţi de noi, românii, au înţeles care sunt complicaţiile şi au avut răbdare şi s-au implicat. Cu americanii nu e la fel, pentru că ei sunt obişnuiţi să spună că e verde dacă e verde. Dacă tu le spui că e verde şi de fapt e roşu, ei nu ştiu cum să reacţioneze.

De aceea, încrederea şi convingerea mea sunt că, pentru a-i atrage pe investitori, e nevoie de oameni care îi înţeleg pe români, înţeleg cultura noastră şi identifică oportunităţi. Şi care pot transpune în practică aceste cunoştinţe. Investitorii au nevoie de oameni care pot înţelege un sistem de business diferit de cel din ţara lor. De aceea eu vreau să fiu mai activ pe pământul acesta al nostru.  Dacă vrei să faci afaceri bune în România trebuie să fii implicat în România şi să înţelegi România. Eu bineînţeles că îl respect pe domnul ambasador Klemm. Dar îl cunosc personal pe ambasadorul Rosapepe, este un mentor al meu, şi ştiu că dânsul era implicat în toate domeniile şi era mai conectat la realitatea profundă din România. Mergea la ţară şi dădea cu coasa, de pildă, nu se limita la întruniri oficiale şi luări de poziţii. Bineînţeles, poziţia de ambasador este o poziţie oficială, reprezinţi guvernul american şi pe preşedinte, dar vreau să spun că sunt modalităţi diferite de exercitare a acestei poziţii. Şi acum, pe domnul Rosapepe, cu toate că este senator pentru statul Maryland, când îl sun şi îi spun că vreau să merg în România şi ce vreau să fac acolo, el mă îndrumă şi îmi spune: „du-te vorbeşte cu cutare, ia legătura cu cutare”. Dacă vrei să încurajezi afacerile americane în România, ai nevoie de reprezentanţi americani care să-i înţeleagă pe români. Cineva care înţelege şi limba, şi cultura, ştie locurile şi industriile. Care înţelege că noi, românii, suntem foarte personali; dacă nu am încredere în tine atunci o să-ţi spun ce vrei să auzi, dar de făcut nu voi face nimic. Americanii sunt în schimb foarte concreţi. Dacă ştii să armonizezi cele două trăsături culturale, atunci lucrurile pot merge înainte. Vorbim şi de emoţie, şi de fapte. Vă povesteam că am vorbit cu domnul acela din Franţa, e de 19 ani în Cluj. L-am întrebat: de ce eşti aici? Îmi spune: am venit şi m-am îndrăgostit pe loc de România. Modul de viaţă şi  ce se întâmplă în Cluj  şi în România este ceea ce doresc să trăiesc. Un astfel de om se implică. Fără implicare inclusiv emoţională e mai dificil să reuşeşti aici. Sunt fonduri care vor să vină, dar câtă vreme nu au cine să îi ajute pe investitori să înţeleagă cultura locului, ei vin, bat la uşă şi pleacă pentru că li se pare că totul decurge prea încet. Veţi spune că vorbesc ca un român, dar în fapt eu sunt mai mult american, pentru că trăiesc în SUA din 1990, de la vârsta de 15 ani. Ştiu însă că acesta este secretul ca americanii să poată investi în România.

– Dumneavoastră vreţi, de fapt, să aduceţi dezgheţul în relaţia aceasta de investiţii SUA – România. Nu este însă un moment riscant? Trăiţi în epicentrul informaţiilor financiare şi economice din New York, sunt destule zvonuri privind iminenţa unei crize, poate nu de amplitudinea celei care a fost, dar oricum, a unei recesiuni care ar putea să aibă în privinţa României, cu dezechilibrele sale macroeconomice, bugetare, consecinţe foarte severe.

– Bineînţeles că ne-am gândit la asta foarte mult. Pot să se întâmple foarte multe lucruri în fiecare zi. Eu cred că, de fapt, macroeconomic, economic în general, în Europa de Est şi în Europa întreagă, situaţia e foarte bună. Dacă vedem ce se întâmplă în SUA şi în marketingul de bursă, cel puţin în cercurile mele de afaceri noi continuăm să investim foarte agresiv (interviul a avut loc înainte de ajustarea bursei americane, ulterior aceasta a mai recuperat, n.r.). Dacă vă uitaţi la China, de asemenea, situaţia s-a stabilizat. Dacă vorbim de Brazilia, şi acolo e mai mult calm. Brexitul nu mi se pare că a produs sau va produce şocuri mari. Aşa că nu cred că este o problemă în privinţa economiei globale, va merge încetişor înainte. De exemplu, în State, avem o politică agresivă de reducere de taxe, deci va fi bine, se va cheltui mai mult. Eu pot continua cu o astfel de analiză ore în şir, dar, sintetizând, opinia mea conturată din ceea ce cunosc de pe Wall Street, e că nu sunt probleme serioase. Cred că nici în România situaţia nu e diferită de cea pe care am prezentat-o mai sus vorbind de Europa de Est. România a traversat o bulă imobiliară, îndeosebi Clujul, dar lucrurile s-au mai calmat, la preţurile de acum sunt oportunităţi de investiţii în imobiliare, mai ales în Timişoara, Iaşi şi chiar Bucureşti. Şi ştiu că sunt pe drum companii care asta vor să facă. Sunt pe drum. E o creştere economică în România, dar leul e stabil şi asta ne indică faptul că economia este stabilă. Putem vorbi şi despre situaţia politică. Când am ajuns în Bucureşti, cu o săptămână şi jumătate în urmă, tocmai se schimba guvernul din nou (guvernul Tănase, n.r.). Eu sunt apolitic şi în America, şi aici, aşa că nu mi-a păsat prea mult, pentru că noi ne concentrăm pe afaceri şi pe dezvoltarea relaţiilor româno-americane. Dar am primit telefoane de la parteneri din America care mă întrebau ce se întâmplă la Bucureşti. Să spun sincer nu prea ştiam în privinţa acestei ultime schimbări de guvern, dar m-am interesat. La Bucureşti se schimbă guvernele foarte des, asta aşa e. Dar ce s-a întâmplat cu economia românească în ultimii şase ani? A mers înainte. M-am întâlnit cu antreprenori şi ei mi-au spus că au un bussines bun, afacerile merg înainte. Ăsta e specificul locului, se schimbă des guvernele, dar câtă vreme afacerile progresează, asta e ce ne interesează ca investitori.

– Să rămânem în domeniul politic, dacă am ajuns aici. Spuneţi că sunteţi apolitic, eu bănuiesc că sunteţi republican, majoritatea românilor din SUA sunt simpatizanţi republicani.

– Avem un anumit bias (zâmbeşte bias, a favoriza, aproximativ, n.r.).

– Sunteţi nominalizat de o organizaţie a oamenilor de afaceri români din SUA pentru funcţia de ambasador în România. Sunteţi astfel implicat într-un demers şi politic, şi economic, un rol cu care sunteţi obişnuit, practic finanţele şi politica sunt foarte strâns împletite în America. În paralel cu nominalizarea dumneavoastră, Consiliul de Afaceri Româno-American (RABC) desfăşoară un lobby intens  în SUA şi în România  pentru ridicarea vizelor pentru români. Pare o acţiune cu şanse mici de reuşită; administraţia americană este declarat ostilă emigraţiei.

– Este un punct de vedere pe care îl susţinem cu tărie: România are toată îndreptăţirea să fie inclusă pe lista ţărilor ai cărei cetăţeni circulă fără vize în SUA. Am vorbit cu ambasadorul Klemm, avem caucusul  (grupul, n.r.) din Congres, mulţi congresmani care ne susţin în anumite chestiuni, avem discuţii cu familia domnului Trump, de asemenea. Eu cred contrariul; din punct de vedere al oportunităţii acesta e cel mai bun moment ca să facem ceva în privinţa vizelor. Şi nu suntem doar noi, care suntem concentraţi pe această temă de mai multă vreme. Sunt şi alte organizaţii şi pot contribui toţi românii. Avem pe siteul nostru http://rabcus.org/ o formă de lobby electronic, vă invit să vă înscrieţi şi să semnaţi petiţia noastră pentru includerea României în programul Visa Waiver. Noi intenţionăm să avem o campanie foarte agresivă. Pe altă parte, propunem şi un român ca ambasador. De ce? Amândouă temele au fost discutate şi de domnul preşedinte Iohannis la întâlnirea de la Washington cu preşedintele Trump. Amândouă iniţiativele au argumente pe care le prezint şi la Washington, şi la New York. Spun, uitaţi-vă dragilor americani, noi, românii, avem soldaţi în Irak şi Afganistan, soldaţi care, din păcate, mor acolo. Avem baze NATO în România care ne expun pericolului de a fi bombardaţi de ruşi. Uite câte facem noi pentru dumneavoastră, puteţi face ceva pentru noi? Aţi făcut-o cu cehii. Ce au făcut cehii pentru voi?

Altă chestiune, vorbesc despre o discuţie foarte concretă cu ambasada din România. De câte ori aţi avut voi probleme cu românii când le-aţi dat viza pe 10 ani. Aţi avut vreun criminal român sau mulţi români care să facă prostii în America? Or fi trei pere care au viermi. Dar să comparăm lista FBI şi să vedem statisticile privindu-i pe coreeni, pe chinezi, pe ruşi. Românii nu fac probleme, noi ne plătim taxele în America. Românii adaugă valoare, aşa că de ce stăm la coadă la amabasadă ca să luăm vize? Ştiu că sunt câteva lucruri legate de rata de refuz a vizelor care trebuie să nu depăşească trei procente, dar şi rata aceasta a refuzului are o componentă de decizie politică. Am aflat într-o discuţie în Bucureşti că unui mare profesor universitar român i s-a refuzat viza pentru a participa la o conferinţă în SUA.

– E vorba de Mihai Şora, un mare filosof român.

– Exact. Şi atunci mă gândesc. Oare nu sunt respinşi candidaţi la viză doar ca să nu ajungă cota de respingeri suficient de jos, pentru că aşa îi este sugerat ambasadei să procedeze de la Washington? Eu nu spun neapărat că aşa stau lucrurile, dar dacă e aşa, atunci se poate interveni. Acum este momentul pentru că,  dacă în locul domnului Trump vine un alt preşedinte, un politician sută la sută, va fi nevoie de un efort şi mai mare. Noi îl vom face oricum, dar vă spun că acum e un moment prielnic.

– Vă gândiţi că preşedintele Trump poate fi influenţat la sentiment, să spun aşa?

– Dânsului îi place foarte mult România. Doi dintre copiii dânsului au venit aici la Cluj cu preşedintele organizaţiei noastre, domnul Minovici, au fost la vânătoare, au fost pe râu, au dormit la o cabană. S-au îndrăgostit de România. Am discutat cu ei această chestiune a vizelor. Domnul Iohannis s-a întâlnit şi el cu preşedintele Trump şi au discutat, aşa că nu vorbim azi de o utopie. Acum suntem cel mai aproape de o reuşită în această privinţă. Trebuie să o facem.

– M-aş bucura să stea lucrurile aşa, mai ales că ştiu că abordarea dumneavoastră nu este împărtăşită de toţi românii americani. Mulţi dintre aceştia nu vor ridicarea vizelor temându-se că  un exod al românilor în SUA ar diminua prestigiul comunităţii româneşti.

– Am auzit argumentul acesta de multe ori, vorbesc de unii membri ai comunităţii care spun: să nu mai vină români, nu vrem să tulburăm apa noastră cristal în care ne scăldăm. În primul rând, nu e apa noastră, a românilor de acolo, de claritatea cristalului, nu toţi românii sunt extraordinari. În al doilea rând, desigur că într-o livadă sunt şi vor fi şi pere stricate, cum spuneam. Dar atunci ce să facem, să nu avem livadă deloc?

Tiberius Vădan este implicat în acţiuni caritabile la New York şi în România

– Spuneaţi că vă concentraţi pe două obiective. Al doilea e numirea unui ambasador de origine română la Bucureşti. Domnul Klemm îşi va încheia mandatul în august. Acesta poate fi reînnoit, cel mai probabil nu va fi, deoarece e de presupus că administraţia republicană nu va prelungi un mandat dat de democraţi. Chiar dacă aşa vor sta lucrurile, până să ajungeţi dumneavoastră în funcţie, mai sunt etape de parcurs. Cum veţi proceda în continuare, dumneavoastră şi organizaţia care v-a propus?

– În primul rând, domnul Klemm este un prieten. Dacă i se extinde sau nu mandatul, asta nu controlăm noi. Dar dacă postul rămâne vacant, pentru numirea unui nou ambasador sunt anumiţi paşi de făcut. Va fi o listă de propuneri făcută de Departamentul de Stat pe care vor fi  diplomaţi de carieră, ca domnul Klemm sau domnul Gittenstein. Mai este o listă care include persoane propuse preşedintelui dintre sponsorii politici sau alte categorii din ceea ce se numesc  politicall apointees. În a treia categorie sunt persoane promovate de diaspora respectivă. După cum mi-au spus persoane din Departamentul de Stat, ponderea diplomaţilor la post este de 45%, a politicall apointees tot aşa şi 10 la sută sunt din categoria unde m-aş încadra şi eu. Vin aceste propuneri direct la domnul Trump, câteva dintre aceste persoane vor fi audiate în Congres şi vor fi supuse la tot felul de controale. Vorbim de un proces îndelungat, cel puţin şase luni, dacă nu un an.  Dar s-a întâmplat ca acest proces de desemnare să se deruleze mai rapid pentru anumite ţări unde există probleme de securitate pentru SUA – cum e în România – şi unde e nevoie să fie cineva la post în caz că se întâmplă ceva.

– Domnul Klemm a activat îndeosebi pe latura aceasta geostrategică.

– Da, şi iată că nu avem probleme în această privinţă. De aceea, dacă va fi o schimbare, ea va trebui să se producă rapid.

– Dar dumneavoastră nu aveţi experienţă diplomatică. Dacă va fi să ajungeţi ambasador, dumneavoastră veţi  fi mai degrabă acel ambasador care să creeze puntea economică de care vorbeaţi.

– Aveţi dreptate. Nu sunt expert în diplomaţie şi securitate. Dar în ceea ce priveşte securitatea regională sunt mulţi generali ai NATO şi SUA în România care au conferinţe zilnice cu superiorii lor din Washington.

– Puteţi pe de altă parte învăţa.

– Desigur. Însă pe ceea ce mă priveşte, mă voi concentra pe dimensiunea economică şi comercială. Eu cred că acolo putem să facem mult mai multe lucruri. Pentru că America pierde. Germanii sunt aici în România, francezii sunt, italienii sunt şi vin şi alte popoare. Dacă americanii nu vin, atunci au o problemă.

– Sunteţi (şi) român, dar dacă veţi fi numit ambasador, veţi servi interesele americane în România. Cum veţi proceda când acestea vor intra, nu neapărat în contradicţie, există un parteneriat încă puternic, dar să spunem în dezacord cu interesele româneşti?

– Când aveam 12 ani, eram translator pentru tatăl meu, mergeam în Europa unde ţinea el discursuri. Ce am învăţat atunci e cât de uşor e să te rătăceşti în ţări pe care nu le cunoşti. Fiind român şi american, eu ştiu cum să nu fiu lost in translation (pierdut în traducere, aproximativ, n.r) nici în SUA, nici în România. Un ambasador primeşte agenda zilei de la funcţionarii ambasadei, care, la Bucureşti, sunt în majoritate americani. Poate fi important să onorezi tot felul de invitaţii, dar eşti captiv viziunii altora dacă nu cunoşti ţara unde activezi. Pentru un ambasador care nu înţelege cultura respectivă e foarte greu să ia decizii, astfel încât să promoveze propria sa agendă.

– Aţi vorbit despre posibilitatea americanilor de a face afaceri în România. Să vorbim şi despre afacerile româneşti din America, reprezentaţi o organizaţie a oamenilor de afaceri români de peste Ocean.

– Ne gândim cum să mişcăm lucrurile în această privinţă. Avem nevoie ca ambasada noastră să aibă un rol mult mai agresiv şi să să promoveze economia românească. Dar trebuie să ne organizăm şi noi. Avem anual o manifestare care se numeşte „Romania on Broadway”,  în New York. Blocăm o zi Wall Street, este o ocazie să vină mai multă lume acolo, oameni de afaceri români care se întâlnesc şi discută cu americanii pe care îi invităm noi. În acest sens vrem să fim mai specifici. Nu vrem să vină români din o sută de companii care să se plimbe prin America cu copiii lor şi cu asta gata, cum s-a mai întâmplat. Nu aşa se ivesc posibilităţi de afaceri. Mai bine  discutăm în România cu companiile care vor să facă o achiziţie în SUA, vor să intre pe piaţa americană, şi când ajung la New York noi îi ghidăm unde să meargă şi cu cine să vorbească. Trebuie să avem o ţintă exactă, 10 companii, cinci afaceri, nu multe, dar să fie ceva din care să rezulte ceva concret.  Vor companiile româneşti să facă bani în America, atunci le explicăm cum se procedează. Ai nevoie de avocaţi, ai nevoie de bănci, uite o formulă pe care o poţi utiliza. Un astfel de ghid nu e la îndemâna afaceriştilor din România care vor să intre pe piaţa americană. Bineînţeles, există ambasada română şi consulatul  românesc în New York, bineînţeles că există un ataşat pentru comerţ, dar lucrurile trebuie profesionalizate. De fapt, organizaţia noastră a luat fiinţă la iniţiativa fostului consul Ioana Costache, care acum e în Montreal. Dânsa a spus: Dragilor, sunteţi 50 de organizaţii peste tot în America şi din toată activitatea voastră nu rezultă nimic. Sunteţi oameni de succes şi totuşi nu se face nimic. Haideţi să vă adunaţi. Atunci veţi avea o voce în Washington, veţi avea o voce în România. Iar după aceea nu vă irosiţi în zeci de direcţii în fiecare an. Faceţi câteva lucruri, dar faceţi-le bine. Anul acesta aducem IT-iştii români în New York, am vorbit cu clusterele din Cluj şi cu firme din alte părţi. IT-iştii români sunt foarte bine văzuţi. Dar eu cred că avem printre cei mai buni ingineri din lume în mai toate domeniile industriale şi nu se ştie în America despre capacităţile noastre inginereşti. Se ştie despre IT-işti, noi vrem să extindem această percepţie.

– Revenind  la subiectul intereselor americane în România. Chinezii au lansat un program ambiţios de investiţii în Europa Centrală şi de Est, investiţii care, cel puţin declarativ, sunt bine primite de guvernul român. Sunt în condiţiile acestea americanii mai interesaţi să-şi sporească prezenţa economică în zonă?

– Nu doar americanii. Este un joc de strategie pe o tablă de şah cu mai mult de doi jucători. Nici UE nu vrea să investească americanii în România. Europenii vor să rămână loc pentru companiile europene. Chinezii simt şi ei oportunitatea. Interesele Americii şi ale Chinei sunt foarte divergente, dar şi cu Europa are SUA acelaşi gen de probleme. Şi cu Rusia.

– Iar parte din bătălia aceasta economică a celor mari se va purta inclusiv pe teritoriul României?

– Evident.

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

3 × four =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te