Votul în Ardeal. O simplă modelare statistică.


Încă de la primele alegeri libere, în 1990, votul ardelenilor a suscitat un interes aparte, fiind un vot diferit de cel din celelalte regiuni istorice ale României. Pornind de la realitatea primelor scrutine democratice, unde partidele de stânga au obținut scoruri semnificativ mai mici în Ardeal, ardelenii au fost permanent etichetați ca un electorat cu o propensiune către actorii electorali de dreapta. Cele mai multe explicații privind tiparul votului din Ardeal au fost de natură culturală, moștenirea istorică particulară a spațiului transilvan fiind identificată ca principal factor determinant al modului în care ardelenii își aleg reprezentanții în politică. Influențele civilizatoare ale fostului imperiu, explică unii sociologi, ne-au făcut pe noi, ardelenii, să căutăm pe harta politică Vestul, asociat dreptei, în timp ce moldovenii și muntenii s-ar orienta mai degrabă către Est și implicit, către stânga. Si de aici s-a mai născut o controversă cultural-identitară în proiectarea imaginii „celuilalt”, o nouă dimensiune diferențiatoare între „noi” și „ei”, iar teoria mai multor Românii a câștigat teren și în plan politic.

De multe ori însă, după orice exercițiu electoral, lectura votului s-a redus doar la simpla comparare a cifrelor la nivel regional, iar diferențele semnificative de scoruri părând a acredita de la sine teoria diferențelor culturale în explicarea votului din Transilvania. Dar oare cea mai la îndemână explicație este și cea mai bună? Fără a căuta un răspunsîntrebării „de ce votează ardelenii altfel?”, am să vă propun un scurt joc statistic, prin care să ne asigurăm că, într-adevăr, „ardelenii votează altfel”. Pentru a putea compara în mod valid votul electoratului transilvănean și cel al celui din restul României, o sa izolăm factorii structurali ce fac ca Transilvania să fie diferită de celelalte regiuni istorice. Am introdus în analiză ultimele două scrutine naționale, Alegerile Parlamentare din 2012 și cele Europarlamentare din 2014 și am exclus din analiză municipiul București, datorită particularităților sale de metropolă, care îl fac atipic.

Ne vom opri asupra a două dimensiuni considerate importante în modelarea votului. Pornind de la una dintre primele teoretizări al votului în România postdecembristă, mediu rezidențial reprezintă un determinant important al votului. Votul în marile orașe diferă major de cel din satele sărace. Chiar și între satele dezvoltate și cele sărace putem observa diferențe semnificative. Ca atare, votăm (și) consonant cu caracteristicile comunităților în care locuim. O primă observație e aceea a diferențelor majore de nivel de urbanizare, dar și de dezvoltare a localităților dintre Transilvania și celelalte regiuni istorice:

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Transilvania e o regiune majoritar urbană (57% urban), în care numai 20% din populație locuiește în comunități sărace sau foarte sărace, în timp ce restul României e rural (55% rural), și 42% dintre locutorii săi locuiesc în orașe sau comune sărace sau foarte sărace. Așadar, diferențele structuraleregionale sunt mari. Oare, odată estompate, în cazul de față printr-un artificiu statistic de ponderare, cum ar arăta votul din Transilvania? Rezultatul nu e unul spectaculos. La o primă vedere, ponderarea în raport cu structura localităților nu schimbă foarte mult scorurile principalelor partide:

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd
După cum reiese din tabelul de mai sus, indiferent de structura regională a gradului de urbanizare al regiunii sau de dezvoltare socio-economică ale localității, în privința votului nu apar decât variații decât de maxim 1-2 puncte procentuale. Ca atare, diferențele de vot dintre Transilvania și restul României nu scad foarte mult și explicațiile diferenței de comportament de vot trebuie căutate în altă parte.

Ce se întâmplă însă atunci când introducem în analiză și structura etnică a celor trei regiuni?  Mai exact, ce se întâmplă atunci când izolăm votul etnic, în speță, cel al populației maghiare, care votează într-o proporție covârșitoare pentru partidele maghiare (UDMR, PPMT, singurii actori politici reprezentând etnia maghiară în cele două scrutine analizate). Cu precizarea că exercițiul de față e unul strict analitic, observăm că, în acest caz, datele se modifică substanțial:

SINTEZA # 9 ZOOM FINAL 17 octombrie.indd

Diferențele regionale alescorurilor partidelor se reduc cu aproape jumătate din ecartul mediu inițial. Așadar, o mare parte din diferențele electorale dintre ardeleni și votanții celorlalte regiuni provin din prezența electoratului maghiar și votul său orientat eminamente către partidele maghiare.Desigur, rămâne o altă parte pentru care explicațiile sunt de altă natură, dar, cel puțin în ultimul ciclu electoral, votul transilvănenilor români nu a fost unul atât de diferit de cel din restul României.

Limitele exercițiului de mai sus au fost precizat încă din introducere. E vorba de ultimele două scrutine și de un demers ipotetic. O analiză completă ar trebui să includă toate alegerile de după 1989, dar acest demers, ca unul de anvergură, rămâne o provocare. Intuiția îmi spune însă că în timp, diferențele de vot dintre ardeleni și moldoveni sau munteni s-au estompat pe fondul unei tot mai acute personalizări a spațiului politic, a unei dezideologizări care face ca noțiunile sacre precum „stânga-dreapta” să se relativizeze. În spectacolul mediatic al politicii, noțiunile de audiență și electorat se suprapun tot mai mult, ceea ce reduce de multe ori discursul politic la capacitatea de a produce și transmite emoție, trăire, primar și de a individualiza și mai mult decizia de vot într-un context pavlovian, de tip stimul-efect, fără idei, valori sau identitate.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

sixteen − 3 =

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te