Vulcanii noroioşi. Bine aţi venit pe Lună

Vulcanii Noroioşi din Ţinutul Buzăului bolborosesc poveşti despre lupte între căpcăuni şi oamenii de ieri. Oamenii de azi rup bilete la intrare şi îi ocrotesc, ca să îi vadă şi cei de mâine.


Distribuie articolul

Dacă vreţi să vă simţiţi mereu ca la o primă întâlnire, ar trebui să treceţi mai des pe la Vulcanii Noroioşi. Oamenii din părţile locului spun că niciodată nu sunt la fel. Geografia zonei se schimbă perpetuu, în funcţie de cantitatea de noroi pe care o aduc la suprafaţa pământului, şi în funcţie de locurile unde au loc erupţiile, – aici se turteşte un con mai vechi, dincolo se înalţă altul nou. Singurul lucru care nu se schimbă e faptul că totul se schimbă, ar rezuma chestiunea un înţelept din Grecia Antică.

Uşor de găsit, dar nu cu GPS

La Vulcanii Noroioşi se ajunge cel mai uşor din Buzău, urmând DN10, spre Braşov. După 30 de kilometri de la ieşirea din oraş, în localitatea Sătuc se face un drum pe dreapta, până în Berca. În Berca, din 14 aprilie până în 15 octombrie funcţionează un centru de informaţii turistice, unde puteţi obţine indicaţii de orientare. Dacă nu intraţi la infopoint, urmaţi indicatoarele spre Chiliile şi Policiori, iar apoi pe cele spre Vulcanii Noroioşi. Atenţie, multe sisteme de navigaţie dau indicaţii greşite din Berca, aşa că este mai bine să vă lăsaţi ghidat de indicatoarele rutiere!

Dacă vegetaţia nu a prins încă puterile primăverii, drumul de la Berca încolo curge printre dealuri sterpe, ca un antrenament pentru peisajul selenar ce va să vină. Localnicii le-au spus vulcanilor „Pâcle”, aşa că acum, oficial, destinaţia se numeşte Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici şi, respectiv, Pâclele Mari. În dreptul Pâclelor Mici se poate opri la o parcare amenajată, de unde porneşte „Aleea Vulcanilor”, pietruită şi întreţinută, cale de vreo doi kilometri. Există şi un panou cu un astronaut, unde turiştii se pot poza în chip de Neil Armstrong, aselenizat în Buzău. Tot în stil american, deasupra întregii amenajări turistice stă scris, ca la Hollywood, „Vulcanii Noroioşi”.

Cine doreşte un drum mai scurt şi mai puţin aglomerat spre Pâclele Mici poate continua drumul cu maşina până după un cot al dealului, de unde mai sunt doar 500 de metri de urcat până în vârf.

„Vârf” este de fapt un eufemism, pentru că dealul este încununat de un platou din care ici-colo, câte un con se ridică mai înalt, susţinând câte un crater. La intrare în aria protejată, panourile bine întreţinute oferă informaţii ştiinţifice despre vulcani şi despre vegetaţia din jur. E mijlocul lui februarie, şi la vulcani nu e nici ţipenie de turist. Pustietatea din jur întăreşte senzaţia de tărâm selenar. Şuvoaiele de noroi împietrit urcă şi coboară în pante line, în unele locuri, crăpate, în altele, striate, şi în altele, încă fluide.

La Pâclele Mari, pe 22 de hectare de teren, noroiul a dat naştere unor forme spectaculoase de relief

La Pâclele Mari, pe 22 de hectare de teren, noroiul a dat naştere unor forme spectaculoase de relief

Într-un crater, noroiul bolboroseşte ceva mai nervos decât în alte locuri, iar în jos de el se scurg firişoare proaspete. Parcă ar fi o uriaşă cratiţă care fierbe la foc mic şi, din când în când, mai dă pe de lături. Impulsul copilăresc de moment e greu de stăpânit: TREBUIE să simţi noroiul cu vârful degetelor. E surprinzător de rece, ca şi privirea paznicului care te avertizează să nu îţi mai bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala.

„Vă daţi seama? Ce s-ar întâmpla dacă toţi cei 27.000 de turişti care vizitează vulcanii într-un an şi-ar băga mâna în ei?”, se întreabă Dumitru Roşu, custodele rezervaţiei. Dumitru Roşu este şi proprietarul pensiunii „Vulcanii Noroioşi”, din imediata apropiere a Pâclelor Mari, unde se ajunge, în câteva minute de condus, urmând indicatoarele rutiere. Pensiunea, deschisă între aprilie şi noiembrie, are 36 de locuri, în camere cu două, trei şi patru locuri. Se poate lua şi masa, recomandarea fiind preparatele tradiţionale, provenite din micro-ferma proprie a pensiunii. „Turiştii vin după ce se mai încălzeşte vremea. Vin din toată lumea. Nu cred că e vreo ţară importantă de unde să nu fi venit”, spune custodele.

Cea mai mare aglomeraţie şi agitaţie este de 1 Mai. „Atunci nu vin turişti adevăraţi, ci haimanele puse pe petrecut, pe mâncat şi pe băut. Se urcă cu picioarele pe con, bagă mâna în noroi până la cot”, se încruntă custodele. La final, concluzia e unanimă: „toţi rămân uimiţi de cum arată şi spun că parcă au ajuns pe Lună”.

Iadul şi căpcăunii

Privat de actualele cunoştinţe despre tărâmul selenar, Alexandru Odobescu descria în 1874 Vulcanii Noroioşi ca pe nişte guri de iad: „Dacă nu știți și n-ați văzut, să vă spun eu că acolo și-a așezat necuratul cazanele cu smoală clocotită; pe sub pământ gâlgăie și fierbe glodul noroios, mai rece ca gheața, mai negru ca ceața, apoi, pe guri căscate prin tot ocolul acestei văi fără de scursoare, țâșnește tina în sus, când de-o șchioapă, când de-o palmă, când de-un stânjen și mai mult; la fiecare gură împrejur s-a durat mușuroi și balele cătrănite pe care Ucigă-l Toaca le scuipă din văgăune, se scurg năclăite de-a lungul movilițelor, se adună în nămol, se usucă în vânt, se crapă de soare și aștern tot fundul văii cu o humă sură și jilavă, pe care nu se prinde, doamne ferește, troscot ori ciulini” (Pseudokinegetikos).

Nu e de mirare, că la astfel de arătări nepământene, localnicii le-au găsit explicaţii la fel de nepământene. Legenda spune că atunci când Căpcăunii trăiau pe pământ, aici erau cele mai frumoase vite şi cele mai bune păşuni. Ca să se înstăpânească peste ele, oamenii i-au alungat pe Căpcăuni sub pământ şi de atunci aceştia trăiesc acolo. Pentru a se răzbuna pe oameni, Căpcăunii au făcut găuri de noroi, unde se strânge apă curată, iar dacă oricine, om sau animal, încearcă sa bea din ea, gaura de noroi îl înghite, şi nimeni nu-l poate salva, pentru că – nu-i aşa? – nimeni nu ştie unde stau ascunşi căpcăunii.

Explicaţii ştiinţifice

Pâclele Mari se întind pe o suprafaţă de 22 de hectare, iar Pâclele Mici pe 16,5 hectare. În preajma acestui pământ selenar trăiesc două plante foarte rare: Nitraria Schoberi (Gărdurariţa) şi Obione Verrucifera (Colilia). Sunt plante cărora le prieşte mediul sărat. Existenţa lor, alături de alte plante şi animale rare, a determinat includerea Pâclelor Mari şi Mici într-o arie protejată Natura 2000, de interes european. Potrivit descrierii ştiinţifice a ariei protejate, Vulcanii Noroioşi s-au format în urma erupţiilor de gaze din pământ, care antrenează spre suprafaţă cantităţi variabile de nămol şi apă. Craterele se pot ridica până la şase metri înălţime, cu erupţii permanente sau intermitente. Intensitatea depinde de cantitatea de apă care se infiltrează în sol.

Acest fenomen natural spectaculos este destul de rar întâlnit în lume. Pe glob se cunosc în total circa 1.100 de vulcani noroioşi. În Europa, însă, sunt foarte puţini, în Azerbaidjan şi în Italia.

„Noroiul” provine din dizolvarea marnelor si argilelor întâlnite în cale de apa antrenată spre suprafaţă de presiunea gazelor. În jurul vulcanilor se dezvoltă o vegetaţie care s-a adaptat la salinitatea ridicată de aici.

„Vulcanii noroioşi au aceeaşi structură ca vulcanii adevăraţi, în interiorul lor producându-se procese similare. Altfel spus avem de-a face cu nişte vulcani în miniatură la care conurile nu depăşesc 5- 6m înălţime”, se arată în Planul de Mangement al rezervaţiei. Adâncimea de la care provin gazele care au dat naştere vulcanilor noroioşi buzoieni este de 3.000 de metri.

În judeţul Buzău mai există două zone de vulcani noroioşi: Pâclele de la Beciu şi Fierbătoarele de la Berca. La primele se poate ajunge pe un traseu de patru kilometri, care începe de la Pâclele Mari, dar nu este practicabil decât cu maşină de teren sau pe jos. La Fierbătoarele de la Berca se poate ajunge urmând indicatoarele din localitatea cu acelaşi nume.

Dar ce se întâmplă dacă cineva cade într-un crater bolborositor? „Nimic, presiunea de jos în sus a gazelor, densitatea noroiului şi salinitatea acestuia fac ca el să nu se scufunde. E ca atunci când cineva cade într-un lac foarte sărat – rămâne la suprafaţa, chiar dacă nu ştie să înoate”, spune custodele Dumitru Roşu.
Asta înseamnă că legenda cu capcanele întinse de căpcăunii oamenilor este cu siguranţă falsă. Deşi, la cât de mult îi place lui Shrek noroiul, s-ar putea să apară de după un tufiş pentru o scaldă.

Traseul spre Pâclele Mici începe de lângă un panou unde oricine poate poza într-un Neil Armstrong cu tricolor

Traseul spre Pâclele Mici începe de lângă un panou unde oricine poate poza într-un Neil Armstrong cu tricolor

Nu rataţi Cârnaţii de Pleşcoi

Magazinul din Pleșcoi

Magazinul din Pleșcoi

La întoarcerea spre drumul naţional, în Berca, puteţi face stânga, spre Pleşcoi, unde chiar la intrarea în localitate se găseşte un magazin specializat în vânzarea produselor tradiţionale. Cârnaţii de Pleşcoi sunt o delicatesă locală din carne de oaie (multă) şi carne de vită (mai puţină). Se crede despre ei că, uscaţi, erau hrana ideală pentru haiducii care hălăduiau în pădurile ţinutului. Anul trecut, autorităţile locale au început procedurile pentru întregistrarea lor ca marcă cu Indicaţie Geografică Protejată. Dacă nu vă plac Cârnaţii de Pleşcoi, care, din cauza mirosului de oaie şi al condimentelor folosite din belşug la preparare ar putea deranja nasurile mai fine, puteţi cumpăra o excelentă pastramă de oaie, dar şi un ghiudem de te lingi pe degete.

Aşezări rupestre

Dacă aveţi mai mult timp la dispoziţie, puteţi continua explorarea Buzăului dinspre munte cu schiturile şi aşezările rupestre din zona Aluniş – Bozioru din nordul judeţului. Sunt în jur de 30 de chilii, biserici, galerii şi cruci de piatră, care formează un complex unic în România. Cea mai importantă astfel de amenajare – şi cea mai accesibilă – este biserica rupestră din Aluniş, singura biserică săpată în stâncă din România unde se mai slujeşte în mod curent. Fiind vorba de o zonă întinsă, de munte, este recomandat să cereţi înainte îndrumări la centrul de informaţii turistice din Berca. „Sunt în jur de 40 de kilometri din Berca până în zona aşezărilor rupestre, se face cam o oră cu maşina mică şi o oră şi jumătate cu autocarul, dar pentru a explora zona este nevoie de o zi întreagă”, spune Juranda Kirschner, reprezentantă a Asociaţiei TravelBuzău, care operează centrul de informaţii turistice din Berca.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te