1
2
3
4

Spectacolele-concert ale Adei Milea au devenit în ultimii ani unele dintre cele mai aşteptate reprezentaţii pe scenele de teatru din ţară, la fel şi concertele „în patru” sau repetiţiile de pe canalul Youtube pe care le susţine alături de colegii ei Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr) şi actorii Anca Hanu şi Cristi Rigman. Joaca serioasă din „Insula”, după texte de Gellu Naum, sau muzica „bună şi nimerită” din „Sânziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri sunt mijloace prin care Ada Milea „traduce” ideile din cărţi în melodii, esenţializând, cu umor, mesajele autorilor ale căror cărţi sunt mult prea groase pentru viteza nebună în care trăieşte lumea astăzi. „Teatrul este, oricum, prea inundat de cuvinte. Muzica exprimă de obicei mult mai bine decât textul”, spunea într-un interviu regizorul Alexandru Dabija, explicând astfel „necesitatea” unui „personaj” ca Ada Milea în teatrul românesc astăzi.

În „Alcool”, un musical de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea, pe versurile poetului Ion Mureşan, interpretat în 2016 şi 2017 pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, Ada Milea aduce în faţa publicului o viziune de ansamblu a poemelor cunoscutului poet şi cum pot fi ele citite. „Poezia are puterea aceasta de a suporta sau de a deschide o infinitate de lecturi. Eu chiar spun mereu că întrebarea «Ce a vrut să spună poetul?» este o tâmpenie. Pe care o găseşti din păcate în toate manualele. Ca şi când ar exista un mesaj unic pe care poetul vrea cu tot dinadinsul să îl transmită. În realitate, orice poet adevărat lasă deschisă calea pentru orice interpretare. Fiecare e liber să citească după cum simte şi astfel poetul se «mută» de fapt în cititor. De data asta, aici, poetul a fost mutat în spectatori. Ca şi cum poetul s-ar multiplica în ei şi fiecare devine autor de drept al celor citite. Devine autorul spectacolului. Ascultasem cântecele Adei Milea, le cunoşteam, dar să vezi în faţa ta personajele mişcându-se, să te vezi pe tine în faţă… este o senzaţie copleşitoare”, preciza poetul Ion Mureşan despre spectacolul conceput pe versurile lui.

Aventura poetico-melodică pe care o trăieşte actriţa Ada Milea, şi noi odată cu ea, este plină de hohot, dar şi de un pic de tristeţe. În interviul următor veţi afla de ce.

Bio

Ada Milea a absolvit Liceul Liviu Rebreanu din Bistriţa (Jud. Bistriţa-Năsăud) profilul fizică-chimie. Mai târziu, Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, actorie, cu rolul „D-na Quickly” din „Nevestele vesele din Windsor” (W. Shakespeare). A fost actriţă la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, apoi a devenit artist independent. În ultimii ani, pe lângă concerte şi spectacole susţinute pe scene din ţară, artista a avut colaborări constante cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca la spectacole precum „Insula”, după Gellu Naum (2011), „Florenţa sunt eu” de Gellu Naum şi Jules Perahim (2011), „Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile” (2012), „Sânziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri (2013), „Mein Kampf” de George Tabori (2014), „Apolodor”, după Gellu Naum (2015), „God’s Playground”, spectacol-concert cu Ada Milea şi Alexander Bălănescu (2015). Tot la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, artista pregăteşte un spectacol-concert după „Peripeţiile bravului soldat Švejk”, de Jaroslav Hašek .

Când aţi realizat că, de fapt, despre versuri, poezie, cântec va fi cea mai mare parte a vieţii dumneavoastră?

Când s-a „lipit” teatrul de mine… ca o râie. El e poezia textelor care îmi plac. Cântecul e o consecinţă.

În cazul dumneavoastră, ce a apărut mai întâi, versul sau chitara?

Versul altora şi nişte încercări timide în ziarul şcolii, apoi a apărut chitara unei colege.

Foto: Pagina personală de Facebook

Vă plăcea să învăţaţi poezii când eraţi elevă, să le recitaţi, să vă conformaţi manualului şi programei? Aveaţi tendinţa să le adaptaţi pe muzică poate?

Nu cred. Era ceva mecanic şi mort în felul nostru de a învăţa poezii pe de rost. Destul de târziu am observat că textele pot fi vii şi prietenoase. Pentru cântece, preferam să mă joc inventând versuri despre colegi şi profesori.

Care dintre profesorii sau colegii dvs. constituiau cea mai bună sursă de inspiraţie, respectiv sursă pentru versuri?

Cei în care găseam ceva spectaculos, rău sau bun, nu conta. Oricum, cele rele sar mai repede în ochi.

Ce credeţi că le strică multora dintre copii percepţia despre poezie? Spectacolele de la grădiniţă, poeziile obligatorii din bibliografiile şcolare?

Lipsa celor care cred în împrietenirea copiilor cu textele, prezentarea greoaie a unor capodopere şi expunerea înspăimântătoare a unor subiecte superbe. Copiii sunt un public extraordinar, dacă nu li se oferă drăgălăşenii ieftine.

Există poezie de citit/cântat/interpretat/recitat? Cum o ierarhizaţi?

Eu cred că totul conţine poezie. Ea doar aşteaptă să fie identificată. În interiorul romanelor sunt tone de poezie, iar în interiorul oamenilor la fel.

Poate fi poezia „vorbită” pusă într-o carte? Aţi făcut sau aţi face asta?

Nu ştiu. Nu cred… Concertul Quijote a apărut într-o carte la iniţiativa Polirom-ului. Eu le-am zis celor de la editură că fără sunet textul nu stă în picioare, dar nu m-au crezut. Eh, s-or fi convins! În cazul meu, cântecele sunt un ansamblu-n care amestecul de personaje, idei şi melodii face imposibilă supravieţuirea textului scos din context. Aşa cred, dar sper să mă-nşel.

Citeaţi multă poezie în facultate sau mai mult scriaţi şi o adaptaţi muzical? Ce poeţi obişnuiaţi să citiţi şi de ce?

Aveam surse bistriţene care mă momeau cu lecturi tentante. Mi-a plăcut atât de tare Cristian Popescu (Arta Popescu) încât mi-am xeroxat cartea. La fel şi „Flori pentru Algernon” (Daniel Keyes), apărută într-un număr al revistei „Știinţă şi tehnică” într-o traducere mult mai bună decât cea care circulă azi. Da, da, pare proză, ştiu, dar pentru mine e poezie. Și Marquez. Și Bulgakov. Și Gogol.

Ada Milea (cu chitara), alături de partenerii ei de scenă: Cristi Rigman, Anca Hanu şi Bobo Burlăcianu (de la stânga la dreapta)

Cum sunt oamenii care rezonează cu poezia dvs.? Dar aceia care nu o înţeleg, care sunt imuni la ea? Vă amintiţi o întâmplare în acest sens, în care cineva a venit şi v-a spus „eu nu înţeleg nimic din ce cânţi acolo”, sau cineva care v-a cântat într-un anumit context versurile şi nu vă aşteptaţi la asta?

E loc sub soare pentru toată lumea. Deocamdată. N-am de ce să mă supăr pe gusturile oamenilor, dar sunt bucuroasă când văd că am pentru cine să continui aventura mea poetico-melodică. Îmi amintesc de un urlet al unui domn, urlet care venea de după gardul curţii-n care tocmai cântam „Ceauşescu n-a murit”. M-am oprit şi s-a auzit clar: „Ce ştii tu despre Ceauşescu? Proasto, Ceauşescu a fost un mare patriot!” Era atât de înverşunat încât nici nu şi-a dat seama că eu îi dădeam, de fapt, o veste bună.

Prin arta dvs. sprijiniţi, sau dinamitaţi poezia?

Eu sper c-o sprijin.

Când a avut loc prima dată întâlnirea cu poezia lui Ion Mureşan? Dar cu poetul Ion Mureşan?

Eram în liceu şi am primit, dintr-o sursă bistriţeană, primul lui volum: „Cartea de iarnă”. Mi-a plăcut atât de tare încât nici nu mi-am imaginat că autorul poate fi viu. Când am aflat că poetul vine în Bistriţa, la un vernisaj, taman în locul în care eu făceam voluntariat într-o galerie de artă şi serveam lumea cu biscuiţi la vernisaje… am rămas cu gura căscată.

Ce poet aţi mai „dărui” publicului prin cântare, în afară de Gellu Naum, Ion Mureşan, Vasile Alecsandri?

Mie şi Cervantes mi se pare poet, of, şi dl. Iureş (actorul) şi dl. Dabija (regizorul)… Tocmai a ieşit, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, un concert pe care l-am lucrat cu actorii de-acolo poetizând un text superb al lui Ian McEwan. Aici, la Cluj, începe să mi se pară şi Hasek poet, că lucrăm un concert după bravul lui soldat Svejk.

Când v-aţi creat ca „personaj” ce a fost cel mai important pentru dvs.? Ideea de a le cânta oamenilor, de a (vă) juca în faţa lor, de a crea versuri cu o semnificaţie? Ce este cel mai important pentru dvs. astăzi ca artist?

Nici nu mi-am dat seama când mi-am creat “personajul”. Eu doar exprimam idei şi mă jucam cu ele, iar impactul asupra publicului mă încuraja să continui. Acum, când am colegi, am posibilitatea de a combina personaje, voci şi instrumente. Iau ideile din cărţi, le „traduc” în melodii şi esenţializez mesajele autorilor ale căror cărţi sunt mult prea groase pentru viteza nebună în care trăieşte lumea azi.

Credeţi că este o ipocrizie din partea noastră să apărăm mereu poezia, are nevoie poezia să fie apărată? Sau ar trebui lăsată „să se descurce”?

Cred că poezia din oameni trebuie apărată. De când banul e şef tot mai mare pe planetă, ne cam sufocăm poezia.

Ne puteţi reproduce un text cuminte şi unul mai puţin cuminte pe care l-aţi scris?(Câteva versuri)

„Omu-i da… darnic / Tare da… darnic / Mai mult da… darnic / decât ha… harnic.
De-aia n-a… n-are / mai nimi… mic. Că / de-aia n-a… n-are/ mai nimi…mic. Că-i/ mai mult da.. darnic / decât ha… harnic”

„Dormi în pace, naţiune, / că prezentul nu se pune”

Se întâmplă des să râdeţi ascultându-vă propriile cântece?

Prefer să râdă alţii. Oricum, am grijă să pun şi-o tristeţe-n fiecare hohot.

 

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR